Cine dă mai mult de 20 de bani pe presă va câștiga însutit

Unul dintre viralele începutului de an pe Facebook a fost un anunț al unui angajator de presă online care oferea 20 de bani pe articol. Potrivit ofertei, la 500 de articole publicate, un ziarist harnic poate ajunge să câștige chiar 100 de lei pe lună.

Oferta a fost share-uită cu indignare sau cu ironie amară, în special de ziariști, căci nu e altă breaslă mai dornică să-și declame depresia decât cea a jurnaliștilor. În jalea generală, spre cinstea lui, un reporter de la Vice și-a amintit de profesie și, cu un eroic efort al unei meserii muribunde, a pus mâna pe telefon ca să verifice dacă anunțul de angajare e pe bune sau nu.

Da, era real și, ca bonus, i-a ieșit și de-un articol neprețuit, din care am aflat ceea ce mulți dintre noi știam: că un articol chiar atâta face. 20 de bani.

S-a ajuns aici dintr-un circuit viciat al banilor în natură, pe relația client-agenții-redacții, din care toată lumea nu are decât de pierdut. Realitatea e că, în presa cu milioane de clicuri, din 10 lei câți are de dat o companie pentru reclamă, după comisioane, discounturi, taxe, utilități, costuri de infrastructură, ziaristul constată că la el au ajuns tot 20 de bani. Atâta face articolul lui. Ca să-și justifice leafa, el este forțat să producă mai mult și mai repede, la o linie de asamblat texte care exclude orice inițiativă și creativitate. Redacțiile online s-au transformat astfel în ultimii ani în fabrici chinezești, în care nu se mai scriu anchete și reportaje, ci se produc itemi pe cap de om, prin procedeul pe care îl indică și angajatorul de la Radio Stil: copy-paste. După cum spune, de altfel foarte cinstit, oferta de angajare, ziaristului nu-i trebuie „pregătire profesională” sau „orientare editorială”, cât timp e capabil să opereze cu cele două funcții de bază ale meseriei: CTRL-C/CTRL-V.

Deprofesionalizarea presei este o realitate cruntă, iar mult blamatul hoț de texte de la Radio Stil, plătit cu 20 de bani pe item, descrie fenomenul cu sinceritate. O puzderie de site-uri parazite maschează furtul sub denumirea tehnică de agregare. Lipsa citării a devenit o practică generalizată. Ți se iau textele integral și ți se face favoarea, câteodată, să fii menționat ca sursă la final. Legea drepturilor de autor e o glumă în online. Dacă nu fură din ce au produs alții, siteurile parazite trăiesc din ce văd la televizor, televiziunile fiind singurele care mai pot produce cât de cât conținut. Hoții se numesc și ei ziariști, chit că nu au ieșit o oră afară din redacție, chit că nu au verificat niciodată o știre, necum să fi produs vreuna. Dar chiar în redacțiile cu pretenții, în goana după volume mari, produsele „jurnalistice” nu mai au niciun certificat de calitate, ies incontinent din enterul calculatoarelor fără să treacă și prin creier. Asta nu se întâmplă în nicio altă industrie, fără să se sesizeze Protecția Consumatorului. În presă, cine-l protejează pe consumator de produsele alterate care i se bagă zilnic pe gât? Dacă altădată redacțiile aveau editori, editori coordonatori sau „mintea limpede” cu rolul să citească tot ca să nu scape vreo greșeală, azi nimănui nu pare să-i pese că 85.000 de cititori au dat clic pe o bizarerie precum sirena descoperită pe o plajă din Egipt, evident o imagine cutremurătoare, care era în realitate o banală piesă de decor din filmul Pirații din Caraibe. Cine-i despăgubește pe cei 85.000 de consumatori țepuiți? Nimeni.

Efectul este o mare de jeg online în care companiilor care țin la obrazul lor le vine din ce în ce mai greu să-și lanseze produsele. Căci dacă vom avea vreo schimbare, aceasta nu va veni de la presă (prea deprimată să inoveze) sau de la cititori (prea comozi să plătească un conținut de calitate, când tot netul „e gratis”), ci de la cumpărătorii de spații publicitare. De pildă, dacă ai o pastă de dinți căreia vrei să-i faci reclamă în presa online, poți să te uiți mai atent la următoarele lucruri:

- Mecanismul volume mari de trafic vândute la prețuri mici și-a atins limitele și s-a dovedit falimentar. Publicitarii s-au bucurat când presa online le-a livrat milioane de clienți unici, calculând simplist că asta echivalează cu milioane de clienți reali. Apoi s-au întrebat dacă acele milioane de unici sunt cititori mulțumiți, dispuși să le cumpere produsul, sau cititori volatili, stresați și nervoși, simple cifre obținute prin metode de agregare, cross-promo, clickbait, SEO agresiv și toate celelalte inginerii ale onlineului. Acești cititori plimbați dintr-un site într-altul își instalează mai degrabă un ad-block decât să-ți mai vadă reclama invazivă amplasată într-un conținut la fel de invaziv și de deranjant.

- Cumpărătorii de publicitate au început în fine să se uite la calitatea conținutului, la demografice, la interesele cititorului, la timpul petrecut pe site, pentru că au înțeles că tipul acesta de magazin sătesc care e onlineul românesc, în care reclama nu doar că se pierde în avalanșa de zgură, dar își pierde și valoarea, nu le aduce beneficii. Dacă-ți pui reclama lângă o sirenă falsă, consumatorul ar putea ajunge la concluzia că, dacă-ți folosește pasta de dinți, riscă să-i pice plombele.

- Următorul pas este esențial: cine nu înțelege că un produs de calitate nu se face cu 20 de bani va perpetua cu bună știință această morișcă a irelevanței, din care toată lumea are de pierdut. Nu spun să cumperi volume mici de trafic la prețuri mari, ci volume reale, la prețuri realiste, care să reflecte costul de producție. Dacă tu produci pasta de dinți cu 1 leu și te afișezi lângă o știre de 20 de bani, valoarea pastei tale de dinți scade. Așadar, plătește puțin mai mult pentru că e în avantajul tău: dacă bagi de 20 de bani reclamă, de 20 de bani vei scoate rezultate. Parteneriatul reclamă-conținut nu funcționează decât pornind de la valori apropiate, care să aibă permanent în vedere calitatea și satisfacția consumatorului. Pentru că un client mulțumit cumpără mai mult și este dispus să încerce un produs mai bun și mai scump.

- Un interviu, un reportaj, o anchetă consumă timp și bani. Clienții care vor înțelege să se asocieze cu aceste produse jurnalistice premium vor fi câștigătorii anului 2016 în termeni de brand awareness și respect din partea publicului. Aici ajungem la investiția în viitor. Căci interesul tău nu este să-mi vinzi doar mie pasta de dinți, ci să te asiguri că și copilul meu va folosi pastă de dinți, că nu va crește un barbar decerebrat sub asaltul gunoiului care i se livrează zilnic. De aceea, cumpărătorii de publicitate din presa românească care și-au luat în serios misiunea socială nu direcționează toți banii spre publicațiile fără jurnaliști. S-a mai scris despre asta, actualii agregatori vor fi înlocuiți de roboți care se vor dovedi, probabil, chiar mai performanți ca viteză, dar și mai onești. Vor prelua doar un paragraf, vor verifica informația și în alte surse, vor da link spre sursa citată și mai ales, nu vor da un titlu mincinos pentru a forța un clic. Restul, cei citați de acești roboți agregatori, vor produce conținutul cu valoare adăugată și-și vor merita și banii. Pentru că unora le pasă în ce țară vor crește și vor trăi copiii lor, au început să apară semne îmbucurătoare de viziune și de implicare.

- „Cartea de la ora 5” cu Dan C Mihăilescu, pus pe liber de PRO TV pentru că „nu producea”, este un astfel de proiect. Susținut de eMAG, proiectul va fi online și arată o tendință pe care am văzut-o și în alte țări. O tendință care se poate dovedi salvatoare pentru conținutul de calitate. Păstrând proporțiile, infuzia de resurse și de energie a tycoonilor din tehnologie în presa tradițională a devenit cu adevărat relevantă odată cu preluarea de către Jeff Bezos, fondator și CEO Amazon, a uneia dintre cele mai prestigioase publicații americane, The Washington Post. Tendința marilor companii de a-și dezvolta propriile platforme de conținut sau de a se asocia cu platforme de conținut independente poate fi o alternativă la modelul clasic de management de presă și o salvare pentru jurnalism.

- Dacă vor să se așeze în vitrine onorabile, în care să nu le fie rușine să-și afișeze reclama, toți oamenii din industrie trebuie să lase mai mulți bani către creatorii de conținut curat. Spre cei care chiar îl produc, nu spre hoții de clicuri. Altfel, se va produce din ce în ce mai prost, până când nu se va mai produce deloc. Și toată lumea va vântura aceeași mizerie de 20 de bani bucata, pe fondul jelaniei generalizate că ne-a murit presa.

PS

În doar trei luni de existență, s-au asociat cu Republica branduri puternice, care au pariat pe jurnalismul de calitate și pe un public care e dispus să citească și să gândească mai mult: (în ordine alfabetică) Audi, BMW, BRD, Coca-Cola, Dedeman, IKEA, Jack Daniels, KFC, Metropolitan Life, OTP Bank Investment, Telekom, Vodafone. Alte câteva zeci de nume au anunțat că vor să își așeze mesajele de advertising în comunitatea aceasta de cititori în 2016. Un pariu pe care l-am câștigat împreună cu clienții și agențiile care au crezut în noul tip de media bazat pe produse de calitate livrate unui public de calitate. În doar trei luni de existență, s-au alăturat Republicii zeci de contributori valoroși, unii selectați chiar din rândul cititorilor, ale căror opinii ating și 10-15K de share pe Facebook, semn că ideile lor circulă, sunt importante și creează agenda publică. În doar trei luni de existență, o comunitate impresionantă de oameni inteligenți, critici și lucizi reușește să dialogheze civilizat, fără insultele și ura care abundă de obicei pe forumurile ziarelor (doar 1 la sută dintre comentarii sunt șterse pentru violență de limbaj sau lipsă de gramatică sau de logică). Spre surprinderea mea, au fost cititori care ne-au acordat un cec în alb în aceste trei luni: „pentru voi, mi-am dezinstalat ad-block-ul, pentru că înțeleg să vă susțin în acest mod”. Acest parteneriat între advertiseri - redacție - cititori, bazat pe respect reciproc, arătă o tendință de însănătoșire pentru presa din România. Iar proiectele independente din presa românească încep să fie din ce în ce mai multe și mai coerente.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp