Îți spui, poate în gând, poate cu glas tare: „A fost doar un vis. Doar un vis.” (Foto: Profimedia Images)

La vestitele întâlniri de la partid, când liderii PSD se adună să ia decizii importante pentru popor, sau să pregătească execuția vreunui lider, apar și baronii. Preocupați de soarta partidului și alegătorilor, înconjurați de microfoane, fac apel la calm și echilibru: „să nu ne pripim | sigur, să analizăm situația | contextul e unul dificil, necesită o analiză”. Stridențe care-ți rașchetează scoarța cerebrală în imaginile transmise de televiziuni: „liderii din teritoriu” par niște mafioți ce descind să-și apere interesele în zonele pe care le stăpânesc. Cu cât mai sărac județul pe care-l administrează, cu atât mai obscenă limuzina cu care intră pe poartă la sediul din Kiseleff, la fel, atitudinea arogantă și flegma din declarații (foto: Inquam Photos / George Călin).

E nevoie de mult curaj și de nițică doză de ironie ca într-o zi de 1 aprilie din 2016 să decizi că nu mai vrei să rămâi captiv în Republica Farsistă România, așteptând schimbarea în bine din altă parte, și să pornești la drum cu o poveste tech din convingerea că „noi suntem cei pe care i-am așteptat dintotdeauna”. (Foto: Code4Romania Facebook)

Nimeni nu-i punea la punct, nimeni nu putea să facă ordine în avion. În general e vorba de indivizi care au dat un pic de bani, nu foarte mult pentru altfel își permiteau alte călătorii, și care au impresia că asta le dă un avantaj, un statut superior, îi face mai deștepți. Sunt cei care spun că „am făcut coasta Amalfi”, am „văzut Elveția”, dau sfaturi, au propriile analize despre popoarele europene. (Foto: Profimedia Images)

România are nevoie de producție de energie, mâncare, chimie, apărare. Specula din 2022 este un efect al dezindustrializării din ultimii 15 ani. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Uneori, este frumoasă de nu-ți poți lua ochii de la ea, alteori este de-o hidoșenie care-mi zburlește părul pe ceafă. Acum e miere, în secunda următoare devine otravă. (Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos)

După foarte mulţi ani, mi-a fost din nou ruşine că sunt român. (Foto: Getty Images)

Părăsiți, toți suntem părăsiți. Lăsați de izbeliște. Fiecare pe cont propriu. (Foto: Daniel Mihăilescu/ AFP/ Profimedia)

Cred că suntem un popor care trebuie să se găsească, neavând prea multe de regăsit. Mulți dintre noi, în aceste zile, ne rupem sufletul, dar și trupul, într-o realitate bipolară, țopăind frenetic între preaplinul sacoșei din Piața Obor și umplerea inimii cu Lumina Sfântă adusă din exterior.

Cine împotriva cui luptă? Răspunsul pripit ar fi „Omenirea contra (unui) coronavirus” (pe numele său SARS-CoV-2). Un virus cu care omenirea nu s-a mai confruntat, dar pe ale cărui rude le cunoaște bine și le-a biruit în repetate rânduri. Realitatea nu este însă atât de simplă. Singur, SARS-CoV-2 ar fi relativ ușor de învins. Marea problemă este că în tabăra sa luptă și mulți oameni. (Foto: Anthony Harvey / Shutterstock Editorial / Profimedia)