Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

ciociucea

Cristian Tudor Popescu---

Activistul PCR hârșit, când se întâmpla, totuși, să n-o nimerească, sprijinind pe cine sau ce se dovedea pierzător, era primul care sărea și făcea stânga-mprejur în ședință, zicând dojenitor, din tot sufletul: „Păi, eu ce v-am spus, tovarăși?!”, demolând apoi tot ce susținuse până în urmă cu un minut. Această metodă veche a fost folosită cu tupeu râzăreț de M. Ciolacu în secvența în care i-a făcut vânt lui Cîrstoiu și a rebăgat-o în pâine pe Firea, pe care o ținuse ferm cu dinții la gard. Dintr-odată, „Găbița”, dată afară din guvern de același Ciolacu în urma scandalului Azilelor Groazei, a fost decretată curată ca Maica Precista. 

Însă obiectivul șefului PSD rămâne neschimbat și realizabil. Căci acest singur obiectiv n-a fost niciun moment câștigarea primăriei Capitalei, ci împiedicarea Găbiței să ajungă acolo. Or, acum ea are și mai puține șanse decât înainte de episodul Cîrstoiu să redevină primăriță.

Votanții lui Piedone nu vor da năvală la Firea. Pentru că Piedone nu e un candidat de profil pesedist, ci bâlcisto-populist. El nu e preferat ca surogat de PSD, ci fiindcă e așa cum e. Apoi, nici cei care doreau să-l voteze pe Cîrstoiu nu se strâng toți la sânul lui Firea: unii merg la candidatul liberal, alții rămân acasă, întrucât chiar le plăcea Domdoctor.

Ca să nu mai vorbim de „târnosirea” ei de către Ciolacu, bag-o, scoate-o, bag-o iar, care i-a mai ras niște procente.

În fine, reintrarea în cursă a Gabrielei Firea ca „apărătoare a rechinilor imobiliari buni”, după cum ea însăși se declară, poate scoate din adormire votanți de dreapta pentru Nicușor Dan. Nu pentru perdantul din start Burduja, cu care și-ar risipi voturile. Și mai sunt și cei care-și dau seama că clanul Piedone e cel puțin la fel de periculos ca clanul Firea-Pandele. 

PSD mai are o singură șansă. O tocmeală de succes cu Dan Voiculescu, în urma căreia Piedone să se retragă, susținând-o energic pe Firea. Dar și așa e greu. Oricum, ar fi mai simplu pentru Antena3 s-o pompeze doar pe Firea.

Rămâne întrebarea, și nimic altceva, în urma personajului: de ce Cîrstoiu?

N. Ciucă și liberalii n-au vrut decât, pentru ștaiful partidului, să aibă, fie și la comun cu PSD, un candidat, știind foarte bine că n-au nicio șansă de câștig. M. Ciolacu și-a spus că poate să așeze candidat comun și un câine sau un porc; dacă apare el la dreapta lui, atunci, pesediștii o să-l voteze. În grandomania lor, atât Ciolacu cât și Ciucă au fost convinși că vor fi votați ei prin păpușoiul Cîrstoiu. De aceea, nici n-au știut cine e Domdoctor, nu l-au măsurat cu niciun sondaj înainte de a-l aborda, nu l-au cercetat la schelete în dulap și la capacitatea de a face față scoaterii lor în public, i-au dat în batjocură ca șefi de campanie pe Firea și Burduja. Eșecul răsunător al lui Cîrstoiu dă o idee și despre perspectivele lui Ciolacu și Ciucă la prezidențiale.

În ce mă privește, zic că n-am văzut în 34 de ani de alegeri libere o manevră mai disprețuitoare de oameni. Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu în a vedea cetățenii ca pe o turmă de mancurți, fără voință proprie, cu care poți să faci ce vrei... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Echipa congres PNL

Ilie Bolojan a susținut un discurs în care a vorbit despre viitorul PNL și realizările Guvernului de când a preluat mandatul de prim-ministru. În cadrul discursului, președintele PNL a precizat: „Astăzi nu dăm pe nimeni afară, nu reglăm conturi, dar cerem o alegere, e un lucru de bun simț: Dacă este pe direcția partidului și respectă deciziile sau dacă nu, o demisie de onoare, dacă există onoare, dar n-am văzut-o”.

Citește mai mult

Tiraspol

„Ne vedem la tanc”. E reperul pe care Vitali, ghidul nistrean, ni l-a dat cu o seară înainte de a porni spre Tiraspol. Nu la vreun turn cu ceas, nu la statuia vreunui ilustru scriitor sau lângă vreun palat în stil baroc. Bănuiam că excursia în Transnistria va fi diferită față de orice altă destinație vizitată până acum, știam că e unul din acele locuri din Europa răsăriteană cu conflicte înghețate, nu îngropate, însă voiam să aflu cum se traduce acest lucru în viața cotidiană a locuitorilor săi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Scrisoare profesor engleza

Fiecare copil din clasă a primit o scrisoare de la profesorul lor de engleză, care pleacă. Se intitulează „You are all idiots." HR-ul, așa cum proful mărturisește, i-a spus că titlul e „not appropriate” și „potentially actionable". L-a păstrat oricum, pentru că, scrie el, copiii știu deja că le-o spune cu afecțiune — așa cum (tot cu afecțiune) își descrie și pisicile drept „not the sharpest tools in the shed" (nu cele mai inteligente), pentru că intră zilnic, cu capul înainte, în aceeași ușă de sticlă.

Citește mai mult