Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Corespondență din Bruxelles: Serviciile secrete au eșuat, soldații sunt niște păpuși înarmate, belgienii „still pissing”

Belgia

Panică și revoltă. Acestea sunt cuvintele care pot caracteriza starea în care se află astăzi capitala europeană, dar și întreaga Belgie.

Au eșuat serviciile secrete belgiene?! Da, au eșuat! Și nu doar serviciile secrete belgiene, ci toate structurile de apărare din Europa. Străzile erau de câteva luni de zile pline de soldați înarmați care, deși își făceau poze cu trecătorii, ofereau un sentiment de liniște și de siguranță. Însă se pare că erau doar niște păpuși înarmate care nu aveau nici cea mai mică putere de acțiune împotriva unor atentatori sinucigași.

Nimeni nu se mai simte astăzi în siguranță pe străzile Belgiei. Chiar și în orașele din jurul Bruxelles-ului, oamenii au dispărut de pe străzi și din gări și stații de metrou. Personal, locuiesc în Antwerpen și de obicei, strada unde eu locuiesc era plină. Astăzi totul pare pustiu. Centrala nucleară, care se află la doar 4 km de centrul orașului a fost și ea închisă, nimeni nu intră, nimeni nu iese. La farmacii se oferă pastile cu iodură de potasiu încă de câteva săptămâni, în mod gratis, asta după ce au fost prinși niște indivizi care îl urmăreau pe unul din oamenii din conducerea centralei, filmând casa acestuia și centrala.

Află mai mult:

Atentat în inima Europei. Bilanțul actualizat al morților și răniților

Am înghețat când l-am auzit pe prim ministrul Belgiei când a spus: „Ceea ce ne așteptam să se întâmple s-a întâmplat”. Corespondență din Belgia

Cristian Tudor Popescu: „Astfel de asasinate în masă, probabil sinucigașe, nu vor putea fi prevenite. După năvala imigranților din Orient, în Europa există o bombă umană, mii de teroriști activi și potențiali”

Despre Molembeek se pot scrie tratate. Nu e însă singurul cartier din Belgia locuit în majoritate de musulmani. Fiecare oraș mare din Belgia are un cartier unde ei s-a concentrat, încercând astfel să își creeze un centru cultural, un oraș al lor, unde regulile sunt impuse și de ei. Avem Borgerhout în Antwerpen, Boom, Hoboken, Mechelen. Toate sunt ocupate de familii musulmane. Dar cred că cel mai în siguranță este chiar acolo, între ei. Acolo nu vor exploda decât grenadele fumigene ale forțelor de ordine care ridică pe unul sau pe altul, suspect de terorism. Faptul că Abdselan a stat atâta timp ascuns în Bruxelles, se datorează faptului că aceste comunități de musulmani au putut să îi ofere mai multe locații sigure unde să se poată ascunde. Se pare însă că acest fapt dovedește încă o dată că în Belgia cetățenii nu sunt urmăriți pas cu pas, că că există încă o oarecare libertate de mișcare. Lucrurile însă se vor schimba drastic după aceste atentate. Nimic nu o să mai fie la fel.

Avioanele au fost oprite la sol, iar cele care urmau să aterizeze în Belgia au fost deviate pe aeroporturi din Olanda și Franța. Până la această oră se știe sigur despre explozia a două bombe pe aeroportul internațional Zaventem și a încă 5 bombe în stațiile de metrou din zona Comisiei Europene din Bruxelles. Toată lumea este sfătuită să rămână acolo unde se află. Copiii sunt blocați în școli, iar părinții sfătuiți să aibă încredere că școlile sunt păzite. Am înțeles însă de la o prietenă, Ramona, că ea a reușit să își ia copilul de la școală și că acolo nu era niciun polițist prezent. Furnizorul de Internet Telenet oferă acces gratis la punctele de Wifi HotSpot, pentru a diminua încărcarea liniilor telefonice care au căzut deja de câteva ori din cauza numărului mare de apeluri.

Pe rețelele sociale oamenii se pot asigura că cei apropiați sunt în siguranță. De câteva clipe a început să circule poza de profil deja celebră „je suis...”, însă belgienii sunt încă puternici și foarte mulți declară, făcând aluzie la statueta celebră din Bruxelles, că ei „Still Pissing” postând pe rețele poze cu acest mesaj alături de Manneken Piss. Umorul negru a fost mereu o armă a poporului belgian, care și în „Bruxelles Lock Down”, perioada imediată după atentatele de la Paris, a reacționat în mod similar postând poze cu pisici.

Imagini care surprind atacul terorist din aeroportul Zaventem din Bruxelles:

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oare de ce nu analizeaza nimeni problema din alt punct de vedere? Hai sa incercam sa intelegem ce urmaresc acesti oameni, fie ei si spalati pe creier. Nu cumva urmaresc exact ceea ce sustin multi dintre cei care comenteaza aici? Nu cumva renuntand la parte dindrepturile si libertatile fundamentale ale omului care definesc democratiile occidentale nu am face nimic altceva decat a valida ideologia lor radicala, iar daca da atunci in folosul cui ar fi? Se tot vorbeste de refugiati insa nici unul dintre atentatori nu a fost refugiat. Toti sunte cetateni europeni, unii chiar la a3-a generatie, iar asta ar trebui sa fie un semnal de alarma legat de politicile de incluziune sociala ale UE si in general ale statelor dezvoltate. Pe hartie totul e bine si 1 sau 2 generatii de musulmani incetateniti aici au fost multumiti, insa cei tineri sunt predispusi radicalizarii, deci poate statutul social pe care li-l ofera statele europene nu mai este suficient pentru ei.
    Lasand asta deoparte sa spui ca dezastrul geopolitic din toata lumea araba, creat in mod direct de SUA si tarile din Vestul Europei si intretinut si cu ajutorul Rusiei, nu are legatura cu ceea ce se intampla acum este o dovada de ignoranta maxima. ISIS s-a nascut si a crescut pe vidul de putere din Iraq, Siria, Efipt si Libia. De altfel este evident daca ne uitam in ce tari este activ si puternic ISIS. Cum sa spui ca nu are legatura cu evenimente gen ocuparea occidentala a Irakului sau cu razboiul civil sustinut de occidentali din Siria sau cu inlaturarea lui Gaddafi sau cu primavara araba din Egipt? Este primul argument pentru radicalizarea celei de-a treia generatii de musulmani europeni. Cand unor oameni care simt ca statele in care traiesc nu le acorda oportunitati suficiente le spui peste asta despre "crimele" ( ei cam asa spun ) facute impotriva fratilor lor intru credinta din tarile respective tocmai de catre acele state care nu le ofera oportunitati egale lor, samanta a fost plantata.
    • Like 0
    • @ Razvan Florea
      Oare ce pot sa urmareasca decat putere nu si omoara sute de oamnei nevinovati numai va sa poaga sa schimbe iei ceva
      • Like 0
  • GRESIT ! Serviciile secrete N-AU ESUAT !
    A esua inseamna asa ceva https://en.wikipedia.org/wiki/Oklahoma_City_bombing , atentat pus la cale de un soldat american nativ !

    A esuat insa societatea, cea care a permis radicalizarea unor categorii sociale !
    • Like 0
  • ca in toate evenimentele istorice : daca vrei sa rezolvi DEFINITIV problema trebuie sa iei URMA BANILOR, caci nimeni, dar absolut nimeni nu face ceva degeaba !
    • Like 1
  • Locuiesc in Waterloo... adevarat ca nu vezi nimic pe strazi , toti se tem ...
    • Like 1
  • "Still Pissing” intr-adevar! Nici ca au facut alceva in ultimele decenii. Au vegetat rumegand ideologii de stanga defetiste, in timp ce musulmanii le colonizau tara si orasul.
    Un stat esuat, locuit de doua natiuni decrepite, pana a aparut o a treia, vorace si determinata. Sper din tot sufletul pentru bietii belgieni ca islamul interzice nu numai carnea de porc, ci si consumul carnii de infidel, altfel nu ii vad bine deloc.
    • Like 3
  • Te citesc totdeauna cu mare interes, se simte ca esti îngrijorat, ca mine, ca vecinul meu, ca noi toti. Atentie mare însa, arunci cu piatra pe ici pe colo, unde nu trebuie.
    • Like 1
    • @ Emese Gaspar
      Da, cred că da, dar oare cât lipsește ca niște oameni ca ăștia să reușească să își înfiltreze un om, unul singur, într-o centrală nucleară? Să începem să punem răul în față, cred că a venit timpul să realizăm că războaiele se duc altfel astăzi. Să nu uităm că acești teroriști sunt foarte mulți din generațiile născute aici, școlite aici și înregimentate în câmpul muncii. i putem întâlni peste tot. Recunosc, am scris sub focul știrilor care erau prezentate la televizor, eram poate și revoltat, dar asta nu înseamnă că am mințit în legătură cu ce simt. Oricum, victimele pe care nu le vede nimeni azi sunt refugiații care nu vor mai avea nici o șansă să ajungă undeva în siguranță.
      • Like 1
  • Din punctul meu de vedere ,cred ca această libertate și drepturile omului sunt duse la extrem de către cei care conduc o țară . Pot spune ca EUROPA a ajuns EXTREMISTA IN RESPECTAREA LIBERTATILOR SI A DREPTURILOR OMULUI. La noi a apărut acest CURENT și a început să FIE DUS LA EXTREM. Ar trebui ca serviciile secrete să fie lăsate în pace pentru a putea desfășura activitatea pe linia combaterii terorismului și statul ar trebui să investească mai mult în forță umană decât în tehnică. Degeaba ai tehnică superdezvoltat dacă nu ai forță umană.Un P.C. nu se poate infiltra în diferite grupuri sau celule. Eu cred și spun ca al trei lea război a început de mult respectiv de la 11 SEPTEMBRIE. EUROPA nu satrezit nici acum. AMERICA DA .
    • Like 0
    • @ Ene Marian
      Asta pentru ca punctul tau de vedere nu ia in considerare si cealalta parte. Acele comunitati de musulmani sunt dispuse sa gazduiasca teroristi pentru ca sunt nedreptatite. Cultural, social, profesional acei oameni au fost si sunt marginalizati. Daca te simti revoltat acum imagineaza-ti cam cat de revoltat ai fi daca viata ta ar fi mai complicata pentru ca esti crestin, iar rudele tale de acasa sunt bombardate de guvernele pe care ar trebui sa le aperi si sa le respecti. Nu le dau dreptate, dar problema nu va fi rezolvata de mai multa securitate ci de o mai mare apropiere culturala. Extremisti sunt putini, nu sunt ei problema, problema apare cand oamenii normali au motive sa fie de acord cu ei.
      • Like 3
    • @ Radu Tanasescu
      Nu poate exista nici un fel de apropiere fata de musulmani, pentru ca exista o prapastie culturala imensa intre noi si ei. Avem valori fundamentale total diferite, noi cu libertatea si egalitatea, ei cu biciuitul in public, decapitatul etc. Avem in Franta musulmani ajunsi la a treia generatie care planuiesc atacuri teroriste, trei generatii si tot neadaptati au ramas. Inseamna ca ori nu vor, ori nu pot sa se adapteze vreodata, din diverse motive. Nu stiu cat se vor mai lasa cetatenii europeni macelariti in propriile tari pana cand vor pune mana pe topoare, si atunci vom asista la mult asteptata apropiere culturala, in directia gresita din pacate.
      • Like 2
    • @ Ionut(un ateu)
      Gresit, eu cunosc musulmani, sunt la fel ca noi. Nu trebuie sa confunzi radicalii religiosi cu toata populatie, pentru ca sunt destui radicali crestini, nu arunca pe nimeni in aer pentru ca nimeni nu le face nimic. Nimeni nu-i bombardeaza, nimeni nu le invadeaza tarile. Vei vedea acum cat de radicali sunt si crestinii cand o sa ceara trecerea prin foc a intregului orient mijlociu. Daca te duci in Teheran (un stat care urmeaza legea musulmana) vei vedea multi musulmani care-si risca viata pentru a slabi acest sistem si care-si doresc drepturi si libertati ca ale noastre. Pentru ca sunt oamni ca si noi.
      • Like 0
    • @ Radu Tanasescu
      Sa intelegem ca dvs. considerati ca aceste omoruri sunt justificate? Nu ii confund eu cu extremistii, se confunda ei. Religia musulmana in sine predispune la terorism. Cati musulmani cetateni europeni s-au dus la politie sa raporteze activitati suspecte? Nici unul. Teroristii au fost protejati si au trait bine mersi in sanul comunitatilor. Cate dintre aceste comunitati musulmane au demarat activitati concrete pentru contracararea teroristilor care traiesc in mijlocul lor, cate dintre aceste comunitati teroriste au luat masuri pentru a stopa radicalizarea in moschei? Nici una. Nu se poate sa-i tot tratam cu manusi, sa le tot respectam obiceiurile, sa fim atenti sa nu ii confundam, sa nu ii jignim, iar ei ne tot macelaresc. Cand ne trezim din amorteala?
      • Like 3
    • @ Radu Tanasescu
      Sunt o gramada de natiuni care se considera nedreptatite si care nu apeleaza la terorism sau daca o fac, o fac sporadic fara a castiga sprijinul populatiei. In cazul musulmanilor, teroristii insisi afirma ca nu saracia si nedreptatile sunt motivele care au stat la baza deciziei lor, ci credinta redescoperita. Ei nu sunt reformatori sociali, nu pretind drepturi. Vor respectarea ad litteram a islamului. Atat de catre corelegionari cat si de ceilalti. Nu napastuitii marginalizatiti pun bombe. O fac cei care sufera de un complesx de superioritate, care se marginalizeaza singuri. Poti sa fii sigur ca nici unul dintre teroristi nu te considera pe tine superior(ba mai sigur, cel putin daca nu esti credincios musulman, sa considere ca esti doar gunoi bun doar sa plateasca tribut sau sa moara). Ma tem ca explicatiile de tip marxist sunt cam depasite in aceasta situatie. Sunt convins ca si in perioada interbelica erau destui care clamau ca solutia impotriva nazismului nu era razboiul ci doar o apropiere culturala.
      • Like 3
    • @ Ionut(un ateu)
      Nu le consider justificate, spun doar ca in situatii similare si noi am face la fel. Motiv pentru care trebuie gasite solutii culturale, nu de securitate. Securitatea rezolva simptomul, nu cauza.
      • Like 0
    • @ Ventidius
      Nu este un "marxism" sa spui ca oamenii sunt oameni oriunde ar fi nascuti. Irlandezii crestini din IRA au bombardat de nenumarate ori Marea Britanie cu atentate teroriste. Crestini, nu musulmani. La asta ma refer. A face distinctia dintre "ei" si "noi" este cea mai mare prima premiza gresita pe care europenii o au. Daca vrem sa rezolvam conflictul trebuie sa ne punem in situatia lor. Nu a celora care se arunca in aer, ci acelora din randurile carora acesti oameni sunt recrutati de liderii lor spirituali, care, la fel ca liderii nostri spirituali, profita de ei si de nedreptatile prin care trec ei. Treziti-va cu ura nu rezolvati nimic, ura a dus la acest conflict. Inainte sa ma faci pe mine marxist, studiaza istoria orientului mijlociu, interventiile marilor puteri acolo si situatia curenta a agriculturii (spoiler: 60% din terenurile agricole ale siriei au disparut in urma schimbarilor climatine facute de marile puteri). Cat crezi c-o sa le ia sa se prinda de asta? Si daca acum sunt suparati, cum o sa fie atunci? Lumea in care traim are probleme complexe, in mod sigur nici tu nici eu nu stim cea mai buna rezolvare. Ar fi o greseala sa pretindem ca stim. Este o si mai mare greseala sa fi ignorant si sa ai impresia ca esti mai bun decat ei. Esti om, ca si ei, ca si mine.
      • Like 1
    • @ Radu Tanasescu
      Nu noi ii uram pe ei, ei ne urasc pe noi. Noi i-am primit cu bratele poate prea deschise. Nu urasc in primul rand pentru ca nu suntem musulmani, pentru ca nu acceptam aceleasi credinte ca ei. Ne urasc pentru ca femeile sunt egale cu barbatii. Ne urasc pentru ceea ce suntem, o societate libera. Ne urasc pentru ca sunt o mana de inapoiati spalati pe creier prin desert cu nu stiu ce credinte medievale. Aici nu e vorba de revendicari, nu revendica nimic, pur si simplu ne urasc pentru ca existam. Da , sigur , sa invatam sa ne iubim mai mult, dar intre timp ar fi cazul ca toti cei care au intrat ilegal in ultimul an sa fie adunati precum vitele si trimisi inapoi de unde au venit. Halal refugiati, erau toti vlajgani de 20-30 de ani.
      • Like 1
    • @
      N-am spus nicaieri ca a treia generatie a ramas radicala, am spus ca a treia generatie a ramas neadaptata. Pentru ca daca se adaptau si se integrau, nu ar fi devenit teroristi impotriva propriilor tari.
      • Like 1
    • @ Ionut(un ateu)
      Ah, da. Dintr-o data l-ai luat 'ne' in brate. Valorile europene consolidate de Altii, acum sunt ale Noastre si ei ne ataca pe Noi.

      Sunt aproape sigur ca acum cateva lui ziceai de Germania si Suedia care acceptau imigranti ca Ei nu procedeaza bine si Ei nu ar trebui sa mai accepte alti oameni. Atunci probabil era mai bine sa ne delimitam tarile astea.

      Foarte convenabil, ce sa spun..

      Mai bine te-ai interesa un pic si ai citi despre conflictele din: Libya, Syria, Iraq si Afghanistan. Cine au pornit acele conflicte? Occidentul evident. Ba chiar a vandut si arme incat sa faca destul profit.

      Cati oameni au murit acolo? Doar in Iraq peste un milion de oameni, in Syria sute de mii, etc., iar conflictul e departe de a se fi terminat. Si mai suntem surprinsi ca se intampla si pe teritoriul Europei cate un atentat. Eu cred ca ar fi primul lucru care era de asteptat, pe langa ca ar trebui sa ne luam catrafusele si sa parasim zona aia de conflict.

      Poate asta e cauza atentatelor, nu ura oarba a unor 'spalati pe creier'. La fel ii putem si noi numi pe anumiti indivizi de-ai nostri care urasc fara sa se fi interesat despre cauzele problemei. ;)
      • Like 3
    • @ Radu Tanasescu
      Nu ai înțeles nimic. Eu nu am treaba cu musulmani care suferă după urma războiului. Dar nu uita ca aici nu mai este vorba ALQAIDA ,ci de ISIS care recrutează persoane labile psihic,marginalizate în țările europene. În încheiere tin sa precizez ca nu am nimic cu musulmanii care vin din zonele de conflict si doresc o viață mai bună.
      • Like 0
    • @ Marcel Pirosca
      Daca dvs. doriti sa va bagati capul in pamant ca strutul, nici o problema. Adevarul este ca NE priveste pe toti cei care traim intr-o societate libera, in UE, in SUA samd. Ce legatura au razboaiele civile din Siria si Libia cu acesti descreierati? Ce legatura au cu extinderea ISIS prin nordul Africii? Nici una, avem de-a face cu niste criminali a caror tinta este extinderea religie musulmane si a legii sharia.
      • Like 1
    • @ Ionut(un ateu)
      Niciuna? Delirezi.

      Nici nu are rost sa iti mai raspund.
      • Like 1
    • @ Marcel Pirosca
      Pai luati-va bilet spre Siria si ne raspundeti de acolo daca tot sunteti simpatizant al acestor criminali.
      • Like 1
    • @ Ionut(un ateu)
      Nu sunt simpatizant, dar un cap patrat nu are cum sa inteleaga asta.
      • Like 1
    • @ Marcel Pirosca
      Aveti dreptate, domnule Marcel. Moartea s-a intors acasa, in Europa, adica acolo unde s-a nascut. Oare suntem nevinovati, asa cum pretind unii ? Eu cred ca nu.
      • Like 1


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult