Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Delta lui „Bă, tu știi cine sunt eu? Băi săracule!”. Animalele cu barcă de lux au agresat unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de peisaje și natură, care însoțea niște turiști germani

Clipe de groază trăite de Daniel Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de peisaje și păsări din Delta Dunării.

Sâmbătă, după amiază, mă sună Teo Frolu, unul dintre cei care, alături de Ivan Patzaichin, luptă ca turismul din Delta Dunării să fie unul care protejează natura și tradițiile românești. “Nu o să crezi ce i s-a întâmplat lui Daniel Petrescu. I-au aruncat cu paharul în cap”.

Daniel Petrescu este cunoscut pentru fotografiile de peisaj și natură din Deltă. Imaginile surprinse de el au aparut în reviste specializate, cărți, ziare, iar Poșta Română a emis o ediție limitată de timbre folosind opera sa.


Daniel Petrescu organizează excursii cu turiști străini pasionați de bird watching. El însoțea vineri un grup de turiști germani spre lacul Trei Iezere. „Aproape de intrarea în lac, apare o barcă rapidă condusă aparent de niște băiețași turmentați care accelerează și trec pe lângă noi în trombă, provocând un val de un metru ce aproape ne-a zburat de pe scaune“, povestește Daniel, care a început să filmeze incidentul simțind că indivizii nu se vor mulțumi cu atât. Imaginile înregistrate apoi suprind momentul în care indivizii întorc barca, ambalează motorul și vin spre ambarcațiunea în care se aflau turiștii germani deja speriați de cele petrecute. Nu durează prea mult și după o nouă serie de înjurături, din barca indivizilor zboară un pahar spre grupul de nemți. Daniel a fost lovit în față.

Incidentul prin care a trecut fotograful Daniel Petrescu nu este singular. El povestește că de mulți ani, nimeni nu face nimic în privința teribiliștilor de bani gata sau a celor care consideră Delta Dunării un tărâm al nimănui, unde nu există lege sau reguli de bun simț.

„În România lui 2019, în Delta Dunării încă domnește legea lui- Bă, tu știi cine sunt eu? sau Bă, săracilor și Bă, eu am bani și fac ce vreau. Problema este că nimeni, dar absolut nimeni, nu ia nicio măsură pentru a combate aceste derapaje care în scurt timp vor duce la probleme și mai serioase în Delta Dunării”, a postat Daniel Petrescu pe pagina sa de Facebook.

În urmă cu doi ani, Mălin Mușetescu, guvernatorul ARBDD anunța un proiect privind introducerea unor noi reguli de circulație a ambarcațiunilor în Delta Dunării. Propunerile vizau limitarea puterii motoarelor cu care sunt dotate ambarcațiunile folosite în Deltă. 

În 2017, guvernatorul a retras propunerile, dar a anunțat implementarea unui sistem similar radarelor de pe șosele pe principalele canale de navigație pentru a monitoriza viteza ambarcațiunilor. În vara lui 2018, sistemul a intrat în funcțiune, însă asta nu pare să-i fi liniștit pe indivizii care turează motoarele în această zonă protejată, iar incidentul prin care a trecut Daniel Petrescu confirmă acest lucru.

Acest articol a fost preluat de pe funkytravel.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Plangere penala la Politie pentru detinatorul ambarcatiunii 02327-SN si apoi spune golanul ala cu cine a fost si cine a aruncat cu paharul, mai ales ca este inregistrat si pe imagini (proba solida)........daca se vrea lucrul asta, daca se vrea musamalizarea atunci sa-i lasam sa ne calce in picioare si sa dam doar din gura.
    • Like 2
  • Plangere penala la Politie pentru detinatorul ambarcatiunii 02327-SN si apoi spune golanul ala cu cine a fost si cine a aruncat cu paharul, mai ales ca este inregistrat si pe imagini (proba solida)........daca se vrea lucrul asta, daca se vrea musamalizarea atunci sa-i lasam sa ne calce in picioare si sa dam doar din gura.
    • Like 0
  • ...deci mesajul e asa, Locurile cele mai faine din aceasta tara sunt "populate" cu niste romani care inebuniti de puterea pe care o au isi bat joc de tot ce intalnesc in cale! Punct!
    • Like 2
  • Foarte multi comentatori incearca sa induca sentimente de descurajare, de demobilizare fata de singura atitudine pe care o avem acum la indemana: votul pe 26 mai!
    "Ciuma rosie poate fi invinsa"," Romania nu este pierduta""animalele cu barca de lux", cu nume sau fara nume, tot animale sunt, iar votul nostru conteaza.
    • Like 5
    • @ Eugenia Guran
      Să te prezinți la vot este o îndatorire și o responsabilitate! Sa ai opinie politică este ok! Să-ți justifici limita alegerilor pe care le faci, prin manifestarea precarității gregare în catalogarea oponenților politici, nu poate fi apanajul unui cadru didactic. " Jos PSD ! " ar fi de ajuns, nu credeți?
      • Like 1
  • statu paralel muica!
    • Like 0
  • Animalele cu barcă de lux au nume , prenume și ocupație ? Scriitura ar fi fost concretă, altfel este doar prilej de jignire între cei ce postează comentarii.
    • Like 1
  • cand va lua dragnea delta atunci se vor linist,i va fi ordine si nu ai sa mai vezi politisti pescuind la curent electric.pana si idiotul va prinde toti cormorani.
    • Like 1
  • Dragii mei, asta este numai inceputul ...sa vedeti cind vor simti ei ca nu pot fi trasi la raspundere , ce-o sa fie. De fapt asta este pericolul PSD si al partidelor organizate dupa sistem mafiot din Romania . Nu ca scapa Dragnea de puscarie ci cum se v-or comporta toate animalele care au fir scurt la partid . O mica ghicitoare ,daca Clanul Sportivilor s-a transformat in SPP-ul lui Dragnea credeti ca o face pe degeaba ?

    Spitale , Autostrazi si scoli se pot construi de la o guvernare la alta dar disolutia statului de drept si mafiotizarea justitiei , jandarmeriei , politiei samd v-or avea efecte negative pe 15-20 de ani de aici incolo.
    • Like 5
  • Cine sa aplice legea? Politisti braconieri de stiuca anul trecut cand era prohibitie? Politia de frontiera mana in mana cu cu traficantii de droguri?
    • Like 4
  • Yo check icon
    Poliția este depășită de evenimente sau are indicații precise să nu apere pe cei afectați de tupeul parveniților.
    Cum poți să accepți tu și să spui că avem grupuri de interlopi,tu ca instituție ce apăra drepturile simplului cetățean?! Noi facem publicitate interlopilor și acceptăm abuzurile lor mai tare decât al unui bătrân ce vinde o floare la piață. Acceptăm abuzurile,evaziunea fiscală,comportamentul violent,sclavia sexuală,......! Înclin să cred că este o politică de stat ,de aceea sunt tolerați.
    • Like 4
    • @ Yo
      dan check icon
      Politia nu este depasita de evenimente ,se comporta asa pentru ca este corupta.
      Toti mafiotii care au luat cu japca Delta Dunarii sunt mana in mana cu autoritatile locale.
      Cand o beizadea din asta face ce vrea stie foarte bine ca are in spate ori taticul milionar ori politia locala platita de ei beizadelele..
      Romania devine pe zi ce trece Romania lui ''bai saracule'' din multe motive dar principalul este emigratia masiva si nepasarea multora care nu vad mai mult de propria plapuma ,vor ramane cei care nu pot pleca din diferite motive , care inca mai spera ca se poate face ceva , pensionarii si coruptii .
      Oamenii civilizati pleaca pentru ca nu vor sa fie inconjurati de beizadele obraznice ,de coruptie de lenesi si egoisti sau pur si simple vor o viata civilizata pentru ca nu vad un viitor de oferit copiilor.



      • Like 6


Îți recomandăm

dr ROXANA VOICA

Cuvântul „sănătos" și-a pierdut, treptat, orice conținut. A mânca sănătos a ajuns să însemne orice: piftie ca sănătate curată, un covrig cu banană dimineața, un suc de portocale la micul dejun. Fiecare are propriile mituri nutriționale, moștenite din familie sau preluate din anturaj și rețelele sociale. Puțini ajung să le pună cu adevărat sub semnul întrebării. Asta pentru că nimeni nu ne-a explicat, cu adevărat, ce se întâmplă în corpul nostru atunci când mâncăm.

Citește mai mult

Romania AI business / sursa foto: Profimedia

Antreprenorii din România, în special cei care dețin firme mici, indiferent de domeniu, ar trebui să treacă peste tradiționalism, comoditate și suspiciuni și să implementeze cât mai repede inteligența artificială în cel puțin o activitate. Aceasta este ideea principală pe care am extras-o din workshop-ul „Cum devine AI-ul partenerul tău de business”, susținut de Matei Mișarca, Chapter Lead - AI Engineering Vodafone România, la BT Stup. Conform acestuia, inteligența artificială nu „vine”, ci este deja aici, iar cel mai mare risc este inacțiunea.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Din Gardianul Lumii, America a devenit Gangsterul Lumii. Europa trebuie să se apere nu numai de Rusia lui Putin, ci și de SUA lui Trump, care îi târnosește sistematic imaginea. Franța, Italia, Spania au abandonat strategia umilitoare: „Când te scuipă Trumpul, fă-te că plouă și întoarce și celălalt obraz”, refuzând net folosirea bazelor de pe teritoriul lor pentru războiul lui Trump cu Iran, ba chiar și survolul pentru avioanele militare americane.

Citește mai mult

Florin Negruțiu editorial

Dl. Grindeanu avea dreptate, doar că a omis un „doar”: „Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia DOAR pâinea de pe masa românilor”, trebuia să spună dl. Grindeanu. Pentru că, la cât clefăiesc lăcustele astea lacome de la Partid, așteptați-vă să vă ia nu doar pâinea, ci și masa și casa cu totul.

Citește mai mult

Alex Livadaru

Imaginați-vă că niște oameni care nu se pregătesc și nu sunt testați cu adevărat scapă nestingheriți pe străzi, șosele, autostrăzi, în România și UE. Conduc tiruri de zeci de tone, cărând mărfuri din toate categoriile (unele periculoase), camioane folosite în construcții și în general mijloace de transport care se manevrează greu, riscă să facă balans la manevre bruște, trebuie încărcate cu cap, cu anumite cantități, echilibrate prin modul în care sunt așezate produsele și așa mai departe.

Citește mai mult