Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Voi știați cât de spectaculoase sunt prezentările de la Premiul Nobel? Omul acesta m-a făcut să mă îndrăgostesc de una dintre cele mai „urâte” materii de la școală

Premiul Nobel pentru Chimie

Să vă povestesc. Întâi a fost panica: la ora anunțului nu mergea site-ul. Am găsit repede streamul pe YouTube, m-am liniștit.

Apoi am văzut anunțul. Evident că nu știam niciun nume dintre cele anunțate, știu doar doi chimiști în viață. Și-apoi a început spectacolul: un tip (membru al Academiei Suedeze de Științe, nu vreun entertainer) ne-a arătat palmele și ne-a povestit că ele, deși par identice, sunt fiecare imaginea în oglindă a celeilalte. Apoi am aflat că tot așa sunt și enantiomerii. Molecule în oglindă, care pot avea efecte complet diferite în corp. Am văzut și cum un lichid își schimba culoarea din alb în roșu, în timp ce omul vorbea. Și am aflat că oamenii care descoperă lucruri în chimie au umor: dau unor molecule din astea, în oglindă, nume ele însele în oglindă (spre exemplu, novrad - medicament de tuse și darvon - analgezic).

Am mai aflat că o moleculă din asta poate să miroasă a mentă, iar cealaltă a chimen. Mi-am mirosit mâinile. Ele miros la fel, dar asta trebuie să știe domnul ăla de ce. Poate că mâinile mele nu-s două molecule, na.

Cam așa am văzut eu anunțarea Nobelului pentru Chimie. Dacă acum 35 de ani, când eram în școală, vedeam așa ceva, sigur, sigur voiam să mă fac chimist. Să studiez cum e treaba cu moleculele alea. Așa, doar am senzația extraordinară că îmi e accesibilă chimia de Nobel. Că pot să înțeleg ce au descoperit oamenii ăștia și de ce contează.

La fel a fost și la premiile pentru fizică și medicină, doar că n-am apucat să fac cronici și la ele, nu am (chiar) tot timpul din lume. Dar despre Nobelul pentru medicină am vorbit cu Filip (n.r. fiul autoarei). A zis că o să se gândească: parcă i se pare că poate fi îmbunătățită chestia aia cu lumina și neuronii. Mie asta mi se pare spectaculos: să te uiți la un Nobel, când ai 14 ani, și să-ți vină să te gândești ce-ai putea face tu mai departe.

Nu aceeași părere o am despre Nobelul pentru Literatură. Acolo înțeleg mai bine numele și mai niciodată ce se vorbește despre omul ăla, chit că unora le-am mai citit din scrieri. Rămân la știință.

Poza de mai sus e de pe site-ul Nobel și mă gândesc cât umor trebuie să aibă oamenii ăia tobă de știință, dacă reușesc să vorbească, să deseneze și să comunice știința atât de accesibil. Nouă asta ne lipsește exemplar. Ba mai mult, ne străduim să punem știința, literatura, orice, în feluri și cuvinte abstracte și de neînțeles, și-apoi ne mirăm: cum oare nu le-o plăcea copiilor școala?! Sau cum nu s-or cumpăra cărțile despre care, iată, noi am vorbit așa elevat?

Site-ul Nobel s-a reparat, uitați-vă la prezentările astea. Le-aș face obligatorii în orice sală de clasă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

CTP--

• Știrea despre cazul de ciumă dintr-un laborator rusesc, precum și expunerea în Parlamentul European a unei sculpturi Trump nud aurite, intitulată „Ciuma Oranj”, vin să completeze tabloul căderii lumii în timp până în Evul Mediu și mai departe, la Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei. Primul călăreț, pe cal alb, înseamnă Cotropire; în cultura populară este aducătorul Ciumei.

Citește mai mult