Stimați cititori și contributori, republicani și monarhiști, ai Republicii.ro, îndrăznesc să spun că trăim momente unice în istoria României.
De aproape 500 de ani încoace, de când domnii Munteniei și Moldovei au început să plătească mucarerul către sultan, adică să se prezinte personal la Istanbul cu șpaga considerabilă care le îngăduia să mai rămână pe tron, corupția intră în fibra istoriei noastre.
Mihai Viteazul a ajuns domnitorul Țării Românești printr-un mix de trafic de influență, mită, credite nerambursate și crimă care stârnește și astăzi admirația bunilor români.
Sub fanarioți, Țările Române devin adevărate turnuri de șpagă, de la Vodă achiziționându-și căftănirea la Înalta Poartă cu o căpiță de bani peșin, până la ultimul zapciu care storcea țăranii ca să-și plătească funcția.
Mihail Sturza, pe care l-a prins revoluția de la 1848 domn al Moldovei, a binecuvântat construirea a sute de km de drumuri și poduri, a eliberat robii țigani ai domniei, a înființat școli de arte și meșteșuguri, dar a și traficat în neștire, pe bani grei, titluri și funcții, mărind numărul boierilor de la 850, la 3.750.
Cu asta s-a ocupat și Alexandru Ioan Cuza, patronând o colecție impresionantă de atribuiri fără licitație, decrete ilegale, șpăgi luate de la „investitori strategici” străini, în vreme ce reforma statul.
Independența României e consfințită de corupție. Construirea primei rețele de căi ferate, atribuită companiei germane Strousberg, la propunerea lui Carol I, a fost marcată, din 1868, până în 1880, de un lung șir de abuzuri, mită, escrocherii, jaf din bugetul țării. Sub presiunea cancelarului Bismark, statul român este silit să răscumpere până la urmă, în mare pierdere, întreaga rețea feroviară. Câteva zile mai târziu, Germania, Franța și Anglia, recunoșteau, după ani de tergiversări, Independența României.
De mult corupția ucide pe aici. După Primul Război Mondial, au fost încheiate în serie contracte de achiziție de avioane militare vechi și cu defecte din Occident, în urma cărora mulți piloți români și-au pierdut viața, iar intermediarii, între care prințul Carol, viitorul rege, au încasat comisioane grase. Carol al II-lea a fost, probabil, cel mai corupt șef de stat din istoria modernă a României, spre deosebire de urmașul său, Mihai, ultimul rege, care a rămas până la sfârșit un exemplu de cumpătare și demnitate pentru poporul român.
Despre corupție în comunism și în cei douăzeci și ceva de ani de după, n-are rost să mai amintesc.
Deci, și nu e o figură de stil: nu știu cum a fost pe vremea lui Vlad Țepeș, dar în ultima jumătate de mileniu nu a existat pe aceste meleaguri o acțiune anticorupție sistematică, susținută, îndreptată asupra întregului spectru politic-economic-financiar, fără discriminare, așa cum întreprinde acum Justiția română, cu Direcția Națională Anticorupție în prima linie.
Spun că DNA e principala forță de modernizare a României, în sensul că, economisind prin reducerea corupției miliardele de euro pe care țara le pierde, apar banii pentru investiții, stradă, școală și spital. Altfel, a investi în condiții de corupție generalizată, e ca și cum ai băga vitamine într-un organism bolnav de cancer – tumorile sug vitaminele și înfloresc.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Câte dintre cuvintele primei mele propoziții sunt moștenirea celor de mai sus? Dacă zicem doua din patru, prin asta confirmând ca ni s-au strecurat și in limba expresiile acelor vremi de învârteli oficiale la rang înalt, nu este oare asta o confirmare ca nu doar in limbaj am moștenit, ci și in narav am nărăvit
Traim intr -o neclintire absoluta, noi cei care am avut indrazneala ca sa ramanem, sa ne fortam destinul. Fixatia noastra este totala. Fara coordonate insa, fara repere, fara trecut si fara viitor. Doar noi, suspendati, in neant. Cu capul in jos dar invesmantati in trufie, in prea multa trufie. Cine -i ca noi? I -am imbrancit pe toti ceilalti si acum, ne -am trezit dintr-o data singuri, in nemarginire. Doar asi. Fiecare, cu universul propriu, fiecare doar pentru sine!... Afara ploua peste valori rasturnate pe caldaram. E chi se ne frega?!...Si cui ii pasa de asta?!...
In ultimii ani am postat numeroase imagini si am exprimat in mod civilizat zeci de puncte de vedere clare, am facut mii si mii de comentarii pertinente, decente, la alte postari, mai ales din lista mea de prieteni. Toate, in care am incercat sa scot in evidenta adevarul si situatia catastrafala in care ne aflam si mai ales spre care ne indreptam cu pasi repezi: restauratia stalinisto -bolsevica; nici macar restauratia comunista, ar fi un mizilic, ne indreptam direct catre restauratia stalinisto -bolsevica (pentru ca economic, cu fabricile si uzinele in ruina, cu infrastructura distrusa si cu padurile secerate, cu intelectualitatea discreditata, hulita si adesea chiar compromisa, ne aflam in situatia anilor '50!...). Numarul de like -uri primite: rar depasind 8-10, iar comentariile sub 4-5, cel mai adesea, niciun cuvant. Sa dai un like dureaza cateva zecimi de secunda si eu, arareori nu am procedat la acest gest minim de respect fata de cei care au facut efortul de a -si exprima in scris gandurile, opiniile si sentimentele, curajos, pertinent. Suntem un popor anesteziat.... complet dezbinat, incapabil de verticalitate si orb in fata adevarului si valorii autentice, cu un discernamant ce graviteaza in jurul burtii, fara imaginatie, inapt sa faca pasi macar in viitorul apropiat. Nici oamenii de la care ma asteptam mai mult, nu au facut acest minim gest, un simplu like, cel putin ca un minimum de politete, un exemplu mai recent fiind chiar dl Malin Bot, caruia i -am trimis personal zeci de randuri care i -ar fi putut fi de folos ca sa inteleaga si mai bine fenomenul Dragnea si cum aceasta cumplita napasta ar fi putut (si ar mai putea inca) sa fie evitata. Pacat. Traiesc o mare, o foarte mare dezamagire. Uneori, chiar cred ca traiesc o realitate halucinanta, de cosmar, si imi inchipui ca, de fapt, aici este iadul. Iadul adevarat. Si, parafrazandu -l pe Dante Alighieri, as spune mai curand: Voi, che vivete qui lasciate ogni speranza (Voi ce traiti aici, lasati -va parasiti de orice speranta)... Nu mai conteaza nimic.