Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Direcția Națională, pentru prima dată în 500 de ani, împotriva Corupției

Stimați cititori și contributori, republicani și monarhiști, ai Republicii.ro, îndrăznesc să spun că trăim momente unice în istoria României.

De aproape 500 de ani încoace, de când domnii Munteniei și Moldovei au început să plătească mucarerul către sultan, adică să se prezinte personal la Istanbul cu șpaga considerabilă care le îngăduia să mai rămână pe tron, corupția intră în fibra istoriei noastre.

Mihai Viteazul a ajuns domnitorul Țării Românești printr-un mix de trafic de influență, mită, credite nerambursate și crimă care stârnește și astăzi admirația bunilor români.

Sub fanarioți, Țările Române devin adevărate turnuri de șpagă, de la Vodă achiziționându-și căftănirea la Înalta Poartă cu o căpiță de bani peșin, până la ultimul zapciu care storcea țăranii ca să-și plătească funcția. 

Mihail Sturza, pe care l-a prins revoluția de la 1848 domn al Moldovei, a binecuvântat construirea a sute de km de drumuri și poduri, a eliberat robii țigani ai domniei, a înființat școli de arte și meșteșuguri, dar a și traficat în neștire, pe bani grei, titluri și funcții, mărind numărul boierilor de la 850, la 3.750.

Cu asta s-a ocupat și Alexandru Ioan Cuza, patronând o colecție impresionantă de atribuiri fără licitație, decrete ilegale, șpăgi luate de la „investitori strategici” străini, în vreme ce reforma statul.

Independența României e consfințită de corupție. Construirea primei rețele de căi ferate, atribuită companiei germane Strousberg, la propunerea lui Carol I, a fost marcată, din 1868, până în 1880, de un lung șir de abuzuri, mită, escrocherii, jaf din bugetul țării. Sub presiunea cancelarului Bismark, statul român este silit să răscumpere până la urmă, în mare pierdere, întreaga rețea feroviară. Câteva zile mai târziu, Germania, Franța și Anglia, recunoșteau, după ani de tergiversări, Independența României.

De mult corupția ucide pe aici. După Primul Război Mondial, au fost încheiate în serie contracte de achiziție de avioane militare vechi și cu defecte din Occident, în urma cărora mulți piloți români și-au pierdut viața, iar intermediarii, între care prințul Carol, viitorul rege, au încasat comisioane grase. Carol al II-lea a fost, probabil, cel mai corupt șef de stat din istoria modernă a României, spre deosebire de urmașul său, Mihai, ultimul rege, care a rămas până la sfârșit un exemplu de cumpătare și demnitate pentru poporul român.

Despre corupție în comunism și în cei douăzeci și ceva de ani de după, n-are rost să mai amintesc.

Deci, și nu e o figură de stil: nu știu cum a fost pe vremea lui Vlad Țepeș, dar în ultima jumătate de mileniu nu a existat pe aceste meleaguri o acțiune anticorupție sistematică, susținută, îndreptată asupra întregului spectru politic-economic-financiar, fără discriminare, așa cum întreprinde acum Justiția română, cu Direcția Națională Anticorupție în prima linie.

Spun că DNA e principala forță de modernizare a României, în sensul că, economisind prin reducerea corupției miliardele de euro pe care țara le pierde, apar banii pentru investiții, stradă, școală și spital. Altfel, a investi în condiții de corupție generalizată, e ca și cum ai băga vitamine într-un organism bolnav de cancer – tumorile sug vitaminele și înfloresc. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult