Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Duminică votez cu luciditate, nu cu iluzii: între candidați imperfecți, caut competență, onestitate și valori europene

mars pentru vot

foto: Inquam Photos / Codrin Unici

În mod obișnuit, la finalul campaniilor electorale, curg îndemnurile ca oamenii să participe la vot. Unii o fac mai direct, în favoarea unui candidat, alții subliniază importanța momentului. Sunt de acord că aceste alegeri au o importanță deosebită, reprezentând un moment de răscruce pentru societatea noastră.

Din păcate, mult prea mulți români nu conștientizează valoarea dreptului de a vota – cât de greu a fost câștigat, cât de recent a fost obținut și cât de fragil este. Chiar și în acest secol, nenumărați oameni din întreaga lume nu beneficiază de acest drept fundamental.

În același timp, este esențial ca oamenii să înțeleagă că, odată cu drepturile democratice, vin și responsabilități față de societate.

Nu putem pretinde alegători mai bine informați și politicieni de mai bună calitate peste noapte. Creșterea nivelului de educație, în general, și al educației politice, în special, presupune o implicare constantă din partea celor care înțeleg că acest proces este vital. În lipsa acestui efort, vom continua să ne bălăcim în aceleași ape sau chiar în unele și mai tulburi.

Nu cred că măsuri precum obligativitatea legală a votului sau coborârea limitei de vârstă la 16 ani ar întări democrația românească. Cea de-a doua mi se pare chiar de un populism ieftin. Cu siguranță m-aș opune ideii ca dreptul de vot să fie îngrădit dincolo de prevederile deja existente în Constituție. Așa cum am scris mai sus, ceea ce trebuie să facem, ca societate, este să creștem nivelul de educație, inclusiv în rândul celor mai defavorizați, începând cu eradicarea analfabetismului – în niciun caz să restrângem drepturi.

Doar educația ar putea preveni situații precum cele în care unii dintre votanții lui Georgescu au votat cu acesta fără a ști cine este sau doar pentru „a da o palmă sistemului”, incapabili să înțeleagă că, de fapt, își dau palme singuri. Doar educația poate preveni ca unii politicieni să folosească votul pentru a face rău, iar unii cetățeni, pentru a-și face rău singuri și celor din jur.

E foarte greu să duci muncă de lămurire cu ignoranți sau cu fanatici, iar pentru alegerile de duminică este, oricum, prea târziu. Celor raționali și responsabili, campania le-a oferit posibilitatea de a-și forma opinii temeinice, pe baza informațiilor verificabile – nu a zvonurilor, exagerărilor sau falsurilor – prin intermediul materialelor jurnalistice serioase și documentate, precum și al dezbaterilor electorale (așa cum au fost ele). Astfel de votanți au avut posibilitatea să alcătuiască liste cu plusuri și minusuri pentru fiecare candidat, pornind de la criterii solide și, în funcție de această analiză, să-și stabilească preferințele de vot într-o ordine rațională.

Am scris cu săptămâni în urmă că mă voi decide cum votez abia la finalul campaniei, după ce voi cântări fiecare aspect cât pot de bine. La momentul publicării acestui text, voi fi luat o decizie pentru duminică, precum și voi fi format o idee generală despre diferitele scenarii posibile pentru turul doi. Voi alege ținând cont de competențele, cinstea și valorile fiecărui candidat, fără a urmări un ideal. Iau oamenii politici așa cum sunt, cu bune și cu rele.

Voi vota în concordanță cu valorile pe care le-am susținut de-a lungul vieții. Sunt, de exemplu, un susținător ferm al proiectului european. Nu voi vota candidați care pun în pericol democrația, șarlatani sau incompetenți. Indiferent cine va ajunge în turul doi, voi continua să urmăresc campania cu aceeași atenție și voi căuta să iau cea mai bună decizie posibilă.

Avem posibilitatea de a alege între (mai) bine și (mult mai) rău. Să nu ne batem joc de ceea ce am câștigat cu atâtea eforturi și sacrificii în ultimele decenii! Să nu ne punem în pericol viitorul! Să alegem astfel încât să putem trece cât mai ușor peste greutățile care ne așteaptă! În acest moment, nu îmi rămâne decât să sper că un număr cât mai mare dintre noi va da dovadă de discernământ.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O mică corectură: Fie „și îmi voi fi format”, fie „precum și format”. Scuze!
    • Like 0
  • mg check icon
    ..e groasă. Dacă nu ieșim masiv la vot, o minoritate care se bate cu pumnul în piept că reprezintă voința neamului, va pune mâna pe hățuri și ne va duce în șanț. Să nu-i lăsăm s-o facă, dacă vrem să rămânem pe șușa..

    Vremurile sunt complicate. Avem nevoie de oameni responsabili, nu de fantezii cu daci, cu apă-hrană-energie, cu nano-cipuri, sau cu tuneluri pe sub Marea Neagră..
    • Like 5
    • @ mg
      De acord, dar cu o mică precizare: urmează să ne edificăm asupra dimensiunii acelei „minorități”.
      • Like 1
    • @ Ștefan Cociodar
      mg check icon
      ..da, în asta și constă farmecul democrației..
      • Like 0


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Festivalul Untold anunță a 12-a ediție Blood Network. Donează sânge, salvează o viață și îi vezi gratuit pe Sting, Chainsmokers și James Hype

Organizatorii festivalului Untold One, care se va desfășura în perioada 6-9 august 2026 la Cluj Napoca, anunță startul celei de-a 12-a ediții a Blood Network. Dacă donezi sânge la caravana mobilă care va fi prezentă în 10 orașe, vei primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult