Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Dumnezeu însărcinat

Cristian Tudor Popescu

Fabulos astă-seară Georgescu Dumnezeilă: „Este misiunea sacră a lui Dumnezeu!”. Dumnezeilă, care se mângâie cu vorbele pe tiroidă, ne spune că El poate să aibă o misiune!

Dar cine, Dumnezeului, I-o dă? Cine Îi poate comanda Lui, cine Îl însărcinează pe Dumnezeu?!

Și cum să fie ceva din Dumnezeu „sacru”? Atotputernicul nu primește adjectivul „sacru”, cine să i-L acorde? El este Însuși izvorul Sacrului, pe care-l poate pogorî, asupra oricui și a orice, după voia Sa. Dumnezeu sfințește, nu poate fi sfințit, băi, Dumnezeilă!

Oare BOR ce-o zice?

Și mai tare: „Trump e frate de cruce cu Netanyahu”. În ciuda stării negre în care mă aflu, Dumnezeilă a reușit să mă facă să râd cu sughițuri: frate de CRUCE cu evreul credincios mozaic Netanyahu!

În fine: „Iisus s-a născut în Țara Sfântă, nu la Fălticeni sau în sectorul 4”. Pe cale de consecință, Mântuitorul nu putea fi român, El nu putea fi decât evreu. Și atunci, cum rămâne, Dumnezeilă, cu deviza adevăraților patrioți național-ortodocși: „Cu Dumnezeu înainte, Dumnezeu e român!”?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Călin Georgescu / sursa foto: Profimedia

Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.

Citește mai mult

Prieteni liceu / sursa foto: Profimedia

Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):

Citește mai mult

Zelenski si emisarii americani / sursa foto: Profimedia

Weekendul diplomatic dintre Moscova și Kiev s-a încheiat așa cum s-au desfășurat, de altfel, toate rundele anterioare de negocieri din acest război: cu declarații de optimism prudent și cu absența oricărui semn concret că părțile s-au apropiat de un acord.

Citește mai mult

Cei 3 castigatori

Premiul al II-lea i-a revenit lui Joshua Kováč, din Statele Unite ale Americii, iar Premiul al III-lea, lui Sanghyeok Park, din Coreea de Sud. Samuel Niederhauser a câștigat și Premiul Publicului, precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Waves of Gravel, de Malika Kishino.

Citește mai mult