Un raport al Băncii Europene de Investiții arată că relocarea startup-urilor și scaleup-urilor europene nu este un vot de neîncredere în UE, ci rezultatul fragmentării pieței interne, accesului limitat la capital de creștere și al unui cadru de reglementare greu de adaptat la scalare globală.
Europa continuă să producă idei, tehnologii și antreprenori de top, dar tot mai des deciziile care dau valoare acestor inovații sunt luate în afara Uniunii. Fenomenul nu se vede în statistici simple și nu apare ca o „plecare în masă”, ci ca o serie de mutări punctuale, aparent raționale. Sedii juridice mutate, holdinguri înregistrate în alte jurisdicții, echipe de management relocate, în timp ce laboratoarele și inginerii rămân în Europa, acest tip de decizii redesenează discret harta puterii economice și afectează UE și capacitatea ei de a beneficia de ceea ce merită.
Un raport recent al Băncii Europene de Investiții, realizat împreună cu Comisia Europeană, pune pentru prima dată acest proces sub lupă din perspectiva fondatorilor și a conducerii startup-urilor și scaleup-urilor inovatoare. Concluzia nu este una ideologică și nici spectaculoasă, ci profund structurală. Relocarea nu este un gest de respingere a Uniunii Europene, ci un răspuns pragmatic la o piață fragmentată, la lipsa capitalului de creștere și la reguli care funcționează bine pentru stabilitate, dar mai greu pentru scalare globală.
Pe scurt
- Startup-urile și scaleup-urile europene își mută centrele de decizie în afara UE, în special în SUA.
- Relocarea este de cele mai multe ori parțială: cercetarea și ingineria rămân în Europa, managementul și holdingurile pleacă.
- Principalii factori sunt fragmentarea pieței interne, accesul limitat la capital de creștere și presiunea investitorilor.
- Reglementarea UE este percepută ca stabilizatoare, dar dificil de adaptat pentru scalare globală rapidă.
- Miza nu este pierderea inovării, ci pierderea controlului economic și strategic asupra acesteia.
Această analiză pornește de la un fapt simplu, dar incomod. UE nu pierde inovare, ci controlul asupra ei. Iar miza nu este soarta câtorva companii tehnologice, ci capacitatea Europei de a transforma ideile în putere economică, strategică și politică într-o competiție globală care nu mai așteaptă.
Relocarea ca simptom. Unde cedează ecosistemul european
Relocarea startup-urilor și scaleup-urilor inovatoare din Uniunea Europeană nu mai este un fenomen anecdotic sau marginal, ci unul suficient de răspândit pentru a deveni o problemă de competitivitate sistemică. Raportul, bazat pe interviuri directe cu fondatori și membri ai conducerii executive, oferă pentru prima dată o explicație structurată a acestui proces, mutând dezbaterea de la percepții politice la mecanisme economice concrete. Constatarea centrală a studiului este că firmele nu părăsesc UE din lipsă de atașament sau din motive fiscale izolate, ci ca reacție la limitări cumulative ale ecosistemului european. Relocarea este prezentată ca o decizie rațională într-un mediu global extrem de competitiv, în care viteza de scalare, accesul la capital și coerența pieței contează mai mult decât costurile inițiale sau stimulentele publice.
Un prim unghi major al raportului este respingerea ideii că relocarea ar reprezenta o „trădare” a proiectului european. Fondatorii intervievați descriu decizia ca fiind reactivă, nu ideologică. Majoritatea companiilor ar fi preferat să rămână în UE dacă ar fi avut acces comparabil la capital de creștere, piețe unificate și cadre de reglementare adaptate etapei de scalare.
În acest sens, relocarea funcționează ca indicator de stres pentru piața internă. Nu este un fenomen spontan, ci rezultatul acumulării unor bariere care, luate individual, pot părea gestionabile, dar care, împreună, încetinesc creșterea firmelor cu ambiții globale. Raportul sugerează astfel că problema nu este lipsa de inovare în UE, ci dificultatea de a transforma rapid inovația în putere economică globală.
Piața unică, marele avantaj care nu funcționează pentru scaleup-uri
Accesul la o piață mare și unificată este identificat drept principalul motiv pentru care companiile aleg Statele Unite. Deși UE dispune teoretic de o piață comparabilă ca dimensiune, fondatorii descriu realitatea europeană ca fiind una fragmentată care duce la reguli diferite, practici administrative distincte, cerințe juridice și fiscale variabile de la un stat membru la altul.
Pentru un scaleup, această fragmentare transformă extinderea transfrontalieră într-un proces mai complex decât intrarea directă pe piața americană. Raportul arată că, în practică, piața internă nu este percepută ca un spațiu unic de creștere, ci ca o sumă de piețe naționale, fiecare cu propriile costuri de adaptare. Din acest motiv, relocarea devine o soluție pentru a „sări” peste complexitatea europeană și a accesa rapid un mediu comercial coerent.
Un al doilea factor determinant este accesul la capital de creștere. Studiul arată că disponibilitatea capitalului de risc în UE rămâne limitată comparativ cu SUA, mai ales în etapele avansate de finanțare. Mai mult, investitorii americani exercită o influență directă asupra deciziilor de relocare, cerând în anumite cazuri mutarea sediului juridic sau a holdingului în Statele Unite ca precondiție pentru investiție.
Această dinamică transferă centrul de greutate al companiei: nu neapărat producția sau cercetarea, ci decizia strategică și guvernanța corporativă. Raportul subliniază că relocarea este rareori totală, dar mutarea funcțiilor de conducere are efecte pe termen lung asupra locului unde se creează valoare, se plătesc taxe și se construiesc ecosisteme economice.
Reglementarea un obstacol neintenționat, dar imposibil de ignorat
Unul dintre cele mai revelatoare rezultate ale raportului este caracterul parțial al relocării. Majoritatea companiilor își păstrează în UE activitățile de cercetare, dezvoltare și inginerie, beneficiind de forța de muncă calificată și de ecosistemele academice. În schimb, funcțiile comerciale, vânzările, managementul și structurile juridice sunt mutate în afara UE.
Această separare creează o asimetrie strategică. Europa continuă să genereze know-how și proprietate intelectuală, dar pierde controlul asupra deciziilor care transformă inovația în putere economică. Raportul sugerează că, pe termen lung, această tendință poate submina ambițiile UE privind suveranitatea tehnologică, chiar dacă investițiile în R&D rămân ridicate.
Fondatorii nu contestă necesitatea reglementării, dar descriu cadrul european ca fiind rigid și puțin adaptat inovării de frontieră, în special în domenii precum inteligența artificială, biotehnologia sau cleantech. Raportul indică faptul că problema nu este nivelul standardelor, ci lipsa de proporționalitate și flexibilitate în fazele incipiente de creștere.
În acest context, companiile solicită mecanisme precum sandbox-uri, reguli experimentale și cadre juridice pan-europene, care să permită testarea și scalarea rapidă fără a sacrifica protecția consumatorilor sau a datelor. Fără aceste instrumente, reglementarea bine intenționată riscă să producă efecte adverse asupra competitivității globale.
Talentul, punct forte, dar limita rămâne structurală
Raportul evidențiază un contrast clar. UE dispune de talent tehnic de înalt nivel, dar suferă de un deficit de competențe comerciale și manageriale necesare pentru scalarea globală. Lipsa de lideri cu experiență în vânzări internaționale, marketing și dezvoltare de piețe este amplificată de reguli stricte privind imigrația și mobilitatea forței de muncă.
Această combinație face ca Europa să fie extrem de atractivă pentru inovare, dar mai puțin competitivă în faza de expansiune. În lipsa unor măsuri pentru atragerea și reținerea talentului comercial internațional, relocarea rămâne o opțiune logică pentru companiile cu ambiții globale.
În ansamblu, raportul BEI–Comisie transmite un mesaj clar: relocarea startup-urilor și scaleup-urilor nu este o problemă de branding, ci de arhitectură economică. UE nu pierde idei, ci centre de decizie, valoare adăugată și influență globală. Fără o piață internă funcțională pentru scaleup-uri, fără capital de creștere la scară și fără cadre de reglementare adaptate, Europa riscă să rămână un furnizor de inovație pentru alte economii.
Analiza sugerează că răspunsul nu constă într-o singură măsură, ci într-un pachet coerent de reforme: integrarea reală a pieței interne, acces mai bun la capital, un cadru juridic pan-european pentru companii și politici active de atragere a talentului. În lipsa acestora, relocarea va continua să fie nu excepția, ci regula pentru firmele europene cu adevărat globale.
***
În cele din urmă, tabloul care se conturează nu este unul al declinului, ci al unei integrări neterminate. Europa dispune în continuare de ingredientele necesare pentru a concura la nivel global. Are talent, capacitate de cercetare, profunzime industrială și ambiție de reglementare, dar întâmpină dificultăți în a le conecta într-un sistem care să recompenseze scalarea, viteza și asumarea riscului. Atât timp cât firmele inovatoare sunt nevoite să părăsească Uniunea pentru a-și atinge potențialul maxim, ruptura dintre locul unde se creează inovația și cel unde se exercită puterea economică va continua să se adâncească. Întrebarea pe care o ridică această analiză nu este dacă Europa poate inova, ci dacă se poate organiza pentru a păstra, guverna și valorifica acea inovație într-o lume în care leadershipul economic este decis tot mai mult de cei care controlează piețele, capitalul și decizia, nu doar ideile.
Articol preluat de pe 2eu.brussels.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.