Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Extincția unei specii

 Cătălin Țepelin – un jurnalist foarte bun și un om cinstit. Am colaborat cu domnia-sa la Gazeta Sporturilor mai bine de 2 ani în modul cel mai corect și profesionist cu putință. Acum, domnul Țepelin și-a dat demisia din funcția de redactor-șef. De ce?

Pentru că nu s-a supus patronilor, jivinele cu sânge rece numite trustul Ringier. 

Știam că așa se va întâmpla, pentru că știu firma asta. M-am ciocnit cu ei când eram președintele Clubului Român de Presă. Pe atunci încă mai speram că o companie occidentală de media poate să fie un exemplu de etică a meseriei pentru jurnaliștii români. Ringier m-a trezit din iluzie. Au publicat în Libertatea, în pagina întâi și la interior, fotografii în culori de cururi și țâțe alături de fotografii gros-plan de trupuri sfârtecate, ale muncitorilor uciși într-o explozie groaznică, cred că la Galați. La sesizarea pe care le-am trimis-o din partea CRP, al cărui membru Ringier era, au reacționat urinând de la balcon. Altceva în afară de tiraj, publicitate, profit nu îi interesa. Avea ce să învețe presa românească de la ei...

Acum, Cătălin Țepelin nu a vrut să muște din cașcavalul jurnalismului vopsit, în favoarea caselor de pariuri sportive, împreună cu Ringier. A plecat. În marea majoritate a mass-media din România, „colaborarea” de acest soi între patron și jurnaliști funcționează fără hopuri. Domnul Țepelin reprezintă o specie în faza finală de extincție.

P.S.

În semn de solidaritate față de Cătălin Țepelin și cu părerea de rău a despărțirii de cititori, încetez să mai public în Gazeta Sporturilor. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

3 zile in septembrie

Am vorbit cu Tudor Giurgiu pentru a afla cum a fost experiența filmării unui film în 7 zile și mi-a spus că a fost una foarte intensă, dar foarte eliberatoare. Mi-a spus că un film necesită un timp de documentare, în care se așteaptă aprobări, dosare și finanțări, dar în acest caz “trebuia pur și simplu să-l facem”. L-am întrebat și despre lucrul cu actorii, iar răspunsurile lui m-au bucurat, pentru că am văzut cât de important este pentru el actorul și câtă liberatate îi oferă. Mi-a spus că nu crede în actorul executant și că îi place să fie surprins de un actor care duce personajul pe o rută la care el nu s-a gândit.

Citește mai mult