Festivalul Untold s-a terminat, comentariile au rămas. „Este cel mai ușor să stai pe un scaun, în spatele unui ecran, și să arunci cu păreri”

sursa foto: Inquam Photos

De câțiva ani, luni dimineață după Untold, la cafea, când deschid telefonul, văd valuri și valuri de rânduri și vorbe despre festival: despre cum dispare liniștea unui oraș; despre cum este și nu este un artist - că a fost îmbrăcat în fustă, că este rom sau preot, că este cu susul în jos sau cu josul în sus.

După fiecare ediție Untold, mai dau câte un unfollow unor persoane din lista mea care nu au participat, dar au comentarii „pertinente” despre orice.

Am stări și stări și, de data aceasta, simt nevoia să scriu. EU. Eu, care nu mi-am exprimat aproape niciodată opinia în public, despre acest subiect.

Prefer publicul de la Untold care cântă la unison cu artistul într-o limbă care nu este limba română, în detrimentul unor cetățeni care sar cu toporul asupra altor cetățeni care sunt îmbrăcați într-o uniformă.

Noi, popor creștin. Noi, poporul „ales”. Noi, cei la care apa vie curge la robinet, dar care credem că francezii transportă apa din Vidraru cu norul.

Nu spun că un festival nu este despre bani. Ba da, este despre bani pentru că mai totul în lumea asta este și despre bani. Nu cred că există vreun om care se trezește dimineața și zice: „3 ani fac voluntariat pentru scara blocului, că așa am visat eu noaptea trecută”, iar facturile se plătesc singure prin manifestare.

În anumite zile din an, stau destul de aproape de doi oameni-cheie din marea familie Untold. Este greu de imaginat câtă muncă este în spate, câte compromisuri și câte nopți nedormite. Se fac investiții. Da, se fac, pentru că orice antreprenor cu puțin scaun la cap pune banii în mișcare pentru un mâine al lui sau al copiilor lui.

Este corupție în România? Da, este. Este peste tot. Și este foarte dificil să încerci să diminuezi corupția când doar stai în spatele unui ecran.

Expresia „să ne luptăm cu corupția” mi se pare puțin ciudată. Într-o luptă, cineva pierde și cineva câștigă și, de cele mai multe ori, „pierdem” noi, cei care doar facem valuri pe internet fără să întreprindem o acțiune.

Au existat și vor exista voci și este benefic să fie așa, dar mi-aș dori ca înainte să avem o părere pertinentă despre o acțiune, să fim prezenți în acțiunea respectivă. Măcar ca să avem o părere pertinentă, în primul rând pentru noi.

Ce bine ar fi pentru noi și pentru igiena noastră mentală să muncim! Da, SĂ MUNCIM - fiecare în locul lui, în pătrățica lui. Să manifestăm mai puțin. Să ne rugăm. Să fim smeriți, dar nu obedienți. Și să ne uităm întâi la noi.

Pentru că tot ce avem se face prin muncă, nu prin manifestare și stat în pat, așteptând abundența. Uneori, am senzația că toți contestă orice acțiune, iar de muncit muncește mama lui Ștefan cel Mare.

Mie îmi este drag publicul care plânge și cântă la unison pe un stadion. Jos pălăria pentru organizatori și pentru toți cei care își aduc contribuția la fiecare pixel care apare pe un ecran.

În aceste vremuri digitalizate, este cel mai ușor să stai pe un scaun, în spatele unui ecran, și să arunci cu păreri. În același timp, este foarte dificil să pierzi nopțile gândindu-te cum să găsești soluții ca să continui. Indiferent dacă muncești pentru o instituție sau pentru un SRL. Să găsești soluții. Să te adaptezi. Să te aliniezi unor legi care nu sunt întotdeauna updatate la realitatea zilelor de astăzi. Să continui.

Poate că de asta mă gândesc atât de mult în ultima vreme la tribul meu și vreau în jurul meu oameni care fac, care construiesc și pun umărul la treabă. Sunt oameni care, atunci când ceva nu le place, încearcă să schimbe ceva, nu doar să comenteze ce au făcut alții.

Prefer oamenii care FAC lucruri, nu oamenii care au păreri despre lucrurile făcute de alții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp