Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Fluctuațiile burselor din ultimele zile au ridicat semne de întrebare. Votul din SUA al pachetului fiscal ar putea decide cât de agitată va fi această vară

wall street - mai 2025 Credit: Richard Drew / AP / Profimedia

foto: Richard Drew / AP / Profimedia

Fluctuațiile din ultimele zile ale burselor au ridicat semne de întrebare, ceea ce a dus la ipoteza potrivit căreia, în cazul unei replicări ale acestei situații, investitorii s-ar putea confrunta cu un risc ridicat de volatilitate în această vară.

Scăderea ratingului suveran al SUA de către Moody's a dus la o reducere a contractelor la termen pe indici bursieri vineri, după închiderea sesiunii standard.

Deși bursele au revenit luni, apetitul pentru acțiuni americane nu a fost menținut și în sesiunile următoare, iar miercuri, o licitație de titluri de stat cu o primire neașteptat de rece din partea investitorilor a permis o contracție de 1,6% pentru indicele S&P500. Bursele au multe de gestionat în această perioadă: relațiile comerciale internaționale, cele geopolitice, direcția și efectele AI, erodarea echilibrelor bugetare, reforma fiscală din SUA.

În Congresul SUA se dezbat modificări majore, care ar putea duce, în varianta recent discutată de republicani, la creșterea pragului de venituri cu deducere la taxe locale și statale, de la 10 mii de dolari la 40 de mii de dolari.

Planul, care ar putea fi discutat chiar astăzi (joi), ar urma să asigure tăieri de taxe de 3,8 trilioane de dolari, majoritatea prin prelungirea unor reduceri care aveau durata prestabilită până la finele anului. În lipsa unei acțiuni, taxele ar crește. Democrații consideră, însă, de neacceptat reducerea finanțării programelor de sprijin social și medical. Planul de a limita condițiile prin care 40 de milioane de americani cu venituri reduse beneficiază de sprijin pentru alimente este de asemenea un punct spinos.

În același timp, necesitatea de a reduce deficitul intră în conflict cu propunerile actuale, conducând, potrivit Congressional Budget Office (CBO), la o tendință și mai pronunțată de a depăși, până în 2032, nivelul de vârf al datoriei publice în PIB din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Cât de sustenabilă este direcția fiscală a SUA?

Estimările merg spre un deficit bugetar de 6,1% în 2032, peste media de 3,5% din ultimii 50 de ani, și un raport datorie publică/PIB de 125% - sau chiar peste. Datoria publică a SUA este în creștere, costurile fiind accentuate de nivelul dobânzilor. Finanțarea datoriei de către state cu care SUA au deficit comercial, în cadrul tensiunilor actuale devine, de asemenea, potențial mai dificilă în perspectivă îndelungată.

Reacția de miercuri pare să aducă în prim plan o întrebare: este traiectoria fiscală a SUA nesustenabilă? Piețele au început să se întrebe în ce condiții planul actual ar putea însemna adâncirea datoriei publice la niveluri care, chiar și pentru cea mai mare economie a lumii ar putea genera dificultăți. Bitcoin a ajuns la un nou nivel record, iar aurul a avut a treia sesiune consecutivă de creștere.

Bursele au recuperat puternic de la minimele din aprilie, cu un salt de 17,3% pentru S&P500, și o recuperare de 23,2% pentru Nasdaq 100, cele două referințe aflându-se la o distanță de sub 5% de vârfurile istorice.

Cu toate acestea, șeful JPMorgan a vorbit despre atitudinea prea detașată a piețelor și subestimarea riscului de inflație și stagnare economică - sau stagflație. Preocuparea privind inflația este, într-adevăr, diferită în funcție de grupul care observă: investitorii văd o creștere ușoară, în timp ce sondajele printre consumatori indică o creștere accelerată, de 7,3% de la 6,5% anterior, pentru anul următor în versiunea Universității din Michigan.

Scăderea petrolului a ieftinit carburanții, ajutând la limitarea prețurilor, și punerea pe pauză pentru 90 de zile a unor taxe vamale foarte înalte între China și SUA este, de asemenea, un sprijin pentru temperarea inflației. Totuși, trendul mai larg de relocalizare și fragmentare a câmpului de comerț global, împreună cu scăderea dolarului american permite estimări de inflație peste ceea ce întrevăd investitorii.

De altfel, un pachet fiscal ar putea fi validat curând în SUA. Astăzi sau în zilele următoare Congresul ar putea vota forma finală a legii promovate de administrația Trump drept ”o mare, frumoasă lege”. Piața de obligațiuni suverane va ”vota” la rândul său, arătând cât de mare este încrederea în sustenabilitatea traseului fiscal.

Dacă am asista la o reluare a tipului de reacție de miercuri, o avertizare pornită dintr-un segment al pieței, dar ascultată și în segmentul de acțiuni, cu reverberații în percepția de risc, ar putea redeschide ușile volatilității. Deși dobânzile au mai fost în intervalul curent în anii de dinaintea crizei financiare, datoria publică este mult mai mare, aproape cât valoarea economiei, iar efectele, sunt așadar, amplificate: 0,88 trilioane de dolari au fost plățile doar în contul dobânzii pentru datoria publică anul trecut.

La nivel politic se poate considera că spațiul de manevră este încă larg și nu se poate ști cu precizie reacția piețelor. De fapt, creșterea dobânzilor la titlurile de stat americane pe 30 de ani la peste 5,1%, vârful de după 2007 semnalează o tendință care ar putea continua în condițiile unui plan considerat prea ”relaxat”. Investitorii ar avea, atunci, un risc sporit de episoade de volatilitate în această vară.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Sorin Grindeanu 2025

Apetitul Partidului Social Democrat pentru orice tip de reformă (inclusiv administrativ-teritorială) este egal cu zero. Dacă România nu reușește să facă nicio reformă reală, structurală de decenii, e pentru că PSD le-a blocat pe toate prin liderii săi, prin clienții plantați în toate structurile, la toate nivelurile (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Volodimir Zelenski 2025

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult