Ar fi de râs, dacă nu de plâns, imaginea cu politicienii de la noi cum ne povestesc ei cum o să ajungem curând în clubul OCDE (majoritatea au clasa de risc A), noi fiind „cel mai probabil și foarte curând", nefrecventabili. Adică... „junk". foto: Richard B. Levine / Avalon / Profimedia

Să sperăm că, pentru relațiile româno-olandeze și pentru viitorul tuturor schimburilor culturale, furtul va fi rezolvat fără pierderea acestor obiecte. (Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Djokovic este perceput de o parte a publicului ca un jucător care încearcă - și deseori reușește - să abuzeze regulamentul și să fenteze regulile, pentru a obține un avantaj nedrept. foto: Schreyer / imago sportfotodienst / Profimedia

România se află la o răscruce. Avem în față 75 de miliarde de euro din diferite fonduri europene, dar și din Fondul de Modernizare, pentru a realiza o transformare sustenabilă a economiei noastre. foto: Joaquin Corchero / ContactoPhoto / Profimedia

După 30 de ani de muncă, dintre care ultimii 20 la aceeași companie (ce comunist sună, așa-i?) am socotit că a venit momentul să achiziționez și eu o super-mașină. Am adaptat modelul la vârsta mea - sunt mai bătrâior decât alți proprietari de super-mașini - am mers pe latura emoțională - modelul a împlinit 45 de ani în 2024 – și am considerat că trebuie să fie fabricat în UE – industria auto europeană stă pe un maldăr de probleme, merita să ajutăm un pic sectorul. Iată super-mașina, în culoarea Copper Orange Mango, cea în care era disponibilă pe stoc. Acum o admir în garaj.

Paul Atreides, șovăielnicul mesia din saga SF Dune, scrisă de Frank Herbert în anii ‘60 ai secolului trecut, străbate un drum tumultuos de la salvator la distrugător. Transformarea ecologică a planetei Arrakis, o lume deșertică și aparent sterilă, într-un paradis fertil are un preț planetar: pe măsură ce dunele de nisip lasă loc oazelor de verdeață, echilibrul complex al planetei se clatină, amenințându-i economia, cultura și esența spirituală.

Modelul bazat pe forță de muncă ieftină își atinge limitele: de acum înainte creșterea economică trebuie să vină din productivitate, nu din avantajul costurilor reduse. Foto Getty Images

A doua venire a lui Trump nu este semnalul că începem o nouă epocă. Navigăm deja prin ea cu toate pânzele sus. Atenția ne-a fost furată de furtuni și valuri și de încercarea de a ne menține pe linia de plutire. N-a fost vreme să scrutăm orizontul și să vedem cât de departe ne-au dus vânturile. Trump s-a urcat sus pe catarg și ne obligă, vrem nu vrem, să deschidem ochii. Dacă nu era Trump îl chema altfel. Nu cred în predestinare, ci în mișcări de plăci tectonice sociale, economice, istorice, tehnologice care ne împing inexorabil în altă direcție.

În sfârșit, a venit … după o așteptare de aproape 10 ani. La 30 de ani aveam resursele să cumpăr o asemenea mașină cu banii jos. Dar nu aveam banii pentru asa ceva. Să fii proprietarul unei mașini înseamnă să pierzi 50% din valoare în primii 5 ani (depreciere), la care se adaugă 50% randamentul neexploatat al banilor blocați în ceva ce nu produce (8,5% randament anual multiplicat 5 ani înseamnă 50% cost de oportunitate). Deci, pierzi echivalentul capitalului inițial (100%) în 5 ani, la finalul cărora, majoritatea cumpără altă mașină (“m-am săturat de cea veche” / “a apărut un model nou” / “avem copil(ii), acum ne trebuie mașină mai mare”) și tot așa… o iau de la capăt și stagnează pe scara prosperității financiare.

Sigur că toți tinerii care și-au făcut afaceri pe TikTok, toți copiii care câștigă bani reali pe platformă au început să plângă. (Foto: Profimedia Images)