Pentru a înțelege corect reforma, trebuie pornit de la regula fundamentală, care în practică este uneori eclipsată de importanța dobândită de formularul A1: în materia securității sociale, principiul general este „lex loci laboris”, ceea ce înseamnă că persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru este supusă legislației acelui stat. Dacă salariatul lucrează efectiv în Germania, regula este aplicarea sistemului german de securitate socială. Dacă lucrează în România, legislația română devine aplicabilă. Locul prestării efective a muncii este punctul de plecare al mecanismului de coordonare.

De exemplu, multe ieșiri durează până la ora 1 dimineața, dar asta înseamnă că nu vor prinde exact orele când se văd mai multe stele căzătoare.

Vă propunem o schimbare de perspectivă, ce ar putea să vă remodeleze spațiul de locuit. Ce-ar fi dacă am privi balconul după aceleași reguli după care amenajăm livingul, dormitorul sau bucătăria? Prima întrebare este simplă, dar provocatoare: ce destinație îi dăm balconului? Poate fi locul cafelei de dimineață, colțul în care citim, spațiul în care lucrăm câteva ore cu laptopul sau micul nostru living de vară, unde stăm seara cu prietenii.

Evaluarea începe cu mult înainte ca profesorul să deschidă catalogul. Începe atunci când își dă seama că elevul încă nu stăpânește fracțiile, când observă că, de data asta, chiar a înțeles acordul dintre subiect și predicat sau când vede că un copil care, acum două luni, nu ridica niciodată mâna, începe să prindă curaj. În toate momentele acestea profesorul evaluează. Adună dovezi, înțelege unde este copilul și încearcă să afle ce îl poate ajuta să meargă mai departe.

Între timp, hai să derulăm caseta până în vara anului '99. Y2K bătea la uşă, umbla vorba că pe 5 mai 2000 vine Sfârşitul Lumii, iar profesorul Vergil Hâncu făcea, pe la televizor, predicţii sumbre cu privire la cutremure. Eu eram un ţânc de 6 ani, cu ceva plete, şi deşi nu începeam şcoala decât un an mai târziu, eram destul de atent la ce se întâmpla în jurul meu şi destul de conectat la cotidian.

Prin anii 80, pionieri fiind, eram educați cum să economisim pentru ca țara să reușească să facă plata datoriei extreme. Nu știam noi de “datoria externă”, dar “nu precupețeam niciun efort pentru bunăstarea țării”, așa cum eram îndrumați.

Ne-au întrebat cum vrem friptura – eu am zis „medium”, iar soțul meu a cerut „medium – rare”.

Înainte de a începe, țin să scriu că nu cred absolut deloc în generalizări ca „românii sunt, norvegienii nu sunt”, etc. Cu bune și cu rele, suntem cum suntem, indiferent de țara unde ne-am născut. foto: Profimedia

Eu știu că nu am timp infinit. Și de aceea îmi tot număr zilele și lucrurile din viața mea. Și am acum niște mici grămezi de zile care contează și care îmi fac viața mai frumoasă

Pe noptiera mea stau, de trei luni, aceleași două cărți. Nu le-am terminat. Nu e că nu mi-au plăcut, una e extraordinară, știu asta pentru că am citit primele cincizeci de pagini de trei ori, la anumite intervale, de fiecare dată pierzând firul și reluând de la capăt. Pe cealaltă am abandonat-o după un capitol, nu din plictiseală, ci pentru că telefonul a vibrat, am citit mesajul și m-am apucat de altceva.