În 2018, la o conferință internațională de educație, un director de școală privată a spus clar și răspicat, în fața a 30-40 de colegi care dădeau din cap aprobator: „Notele nu contează." Întrebarea mea firească a fost: dacă nu contează, de ce le dăm? Răspunsul: „Pentru că așa vor părinții. Și universitățile."

Cum ajungi să ai un public pentru cultură? Nu unul care bifează un festival pentru Instagram. Ci un public care știe să asculte. Care are curiozitate. Care înțelege că muzica nu este doar fundal, ci o formă de educație.

Povestea noastră începe acum patru ani, cu un elev care a obținut la examenul de Evaluare Națională o medie puțin peste 5. Nu cred că este nevoie să prezint prea detaliat opțiunile pe care le are un elev aflat într-o asemenea situație. Sunt puține și de cele mai multe ori nu coincid cu acele variante despre care se vorbește cu entuziasm în familie. Opțiunea pe care a ales-o el a fost o școală privată din București, care a decis să facă o excepție și să îi ofere o șansă.

Nimic din ceea ce face psihicul uman nu este greşit la momentul în care o face: mintea noastră, mai ales cea inconştientă, alege cea mai bună soluţie posibilă în acel moment, corespunzător cu puterea psihicului nostru de a se descurca cu situaţia.

Noile inițiative europene privind mobilitatea forței de muncă și calitatea locurilor de muncă pot schimba rapid felul în care companiile își utilizează sau își mută resursa umană, își controlează costurile și își coordonează funcțiile interne. Foto Getty Images

Există un moment pe care probabil îl cunoşti. Primeşti un mesaj. Pare urgent. Pare real. Îți spune că ceva nu este în regulă cu contul tău, cu un pachet, cu un transfer bancar. Şi, înainte să gândeşti, ai şi apăsat pe link.

Se numește 1997 NC1 și a trecut la distanța de 2,56 milioane km, deci nu foarte aproape.

Sunt multe cazuri în care copilul este prezentat drept o „datorie” de unul sau ambii părinţi. foto: Profimedia

Nu cred că poate fi un loc mai plăcut unde să îţi iei micul dejun decât o terasă mângâiată de soarele blând al lui mai, printre flori de hârtie imense, atât de răspândite în lumea Mediteranei, măslini tineri, palmieri şi sumedenie de alte flori colorate, care, toate, împodobeau curtea închisă de zidurile albe, în mijlocul căreia se găsea o piscină care strălucea la fel de albastru ca şi cerul. Foto: Profimedia

Visul copilăriei mele era să mă fac veterinar și să fiu înconjurat toată viața de animale. Am ajuns să am altă meserie, dar în schimb am strâns acasă de-a lungul timpului o mini-grădină zoologică: acvarii cu pești și creveți, porcușori de Guineea, papagali, câini și pisici.