Ne-am uitat fascinați și ne-am tot întrebat: cum au reușit? Ce s-a schimbat în ei acolo sus? foto Profimedia

Într-o școală primară dintr-un oraș de provincie, o învățătoare cu peste cincisprezece ani de experiență a ajuns, în ultimele luni, ținta unor critici constante venite din partea unor părinți. Urmăresc situația ei de ceva timp. Aseară mi-a scris. Totul a început aparent banal, cu nemulțumiri legate de teme și ritmul de lucru la clasă. Însă, treptat, discuțiile s-au mutat în grupurile de părinți de pe rețelele sociale, unde tonul a devenit tot mai agresiv. foto: Profimedia

Procesul de maturizare a societății românești contemporane se lovește de un obstacol structural care subminează sănătatea publică și siguranța generațiilor viitoare: absența unei educații sexuale comprehensive și fundamentate științific în mediul școlar generalizat. foto Profimedia

În aceste zile când întreaga lume a fotbalului îl elogiază pe Mircea Lucescu, odată cu dispariția lui, simt nevoia să aduc în atenție nu un discurs solemn, ci o întâmplare inedită, una care spune mai mult despre omul Lucescu decât o pot face toate omagiile la un loc. Este un gest care îl implică pe Florea Dumitrache, fostul său coechipier la Dinamo și la echipa națională, și pe care l-am văzut chiar înaintea unui meci amical desfășurat la București dintre Beșiktaș , echipa pe care o antrena atunci Mircea Lucescu și Rapid, fosta lui echipă.

Există un moment, undeva la jumătatea lui martie, când îți dai seama că lumina de afară s-a schimbat. E mai lungă, mai blândă, mai curioasă - și intră prin fereastră ca și cum ar întreba dacă și casa e pregătită. De cele mai multe ori, nu e.

Gazzetta dello Sport, unul dintre cele mai cunoscute ziare de sport din lume, dedică un editorial emoționant memoriei lui Mircea Lucescu, care a antrenat nu mai puțin de 4 echipe în Italia: Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano.

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Aproape toții clienții care trec ușa cabinetului îmi spun că își doresc o stimă de sine mai bună. Stima de sine pare să fie rețeta pentru o viață împlinită, iar lipsa ei sursa problemelor noastre. Stima de sine este, în definitiv, valoarea pe care ne-o acordăm nouă înșine. Dar ce îi determină pe unii oameni să aibă o stimă de sine mai ridicată și pe alții una mai scăzută? Sau, oare ce ni s-a întâmplat de am ajuns să ne devalorizăm și ce însemnă să ne valorizăm corespunzător? foto Profimedia

Deci nu, Istanbul nu e Constantinopol - în același fel în care Țările de Jos (Netherlands) nu sunt Olanda. Din perspectiva asta, e bine că și-a schimbat numele și că de prin anii 1930 a insistat să fie cunoscut drept Istanbul.

S-au spart prea multe. Nu doar obiecte, ci și iluzia siguranței. foto: Profimedia