Am fost departe de a fi nepotul despre care povestești nepoților. Am fost acolo de câteva ori, când a fost nevoie, pentru că moartea bunicului m-a învățat să nu rămân cu regrete. De aceea, când bunica a rămas singură, am încercat să trec mai des pe la ea, însă „am încercat” spune tot. O vizitam rar, de trei-patru ori pe an, împins de vinovăție sau de vreo emoție născută din scurte momente de claritate. foto Profimedia

Bugetul României pentru 2026 vizează un deficit de 6,2% din PIB prin consolidare bazată pe venituri, control strict al cheltuielilor curente și investiții publice record. Ipotezele privind creșterea și inflația par oarecum optimiste, execuția bugetului și absorbția fondurilor UE fiind riscuri cheie. Dar cadrul este în general credibil.

Prietena mea nu e deloc om de rând. E o femeie remarcabilă, cunoaște o mulțime de oameni remarcabili. Și totuși, eu sunt cea care se remarcă prin disciplină. Ceva nu se adună.

România are un mix energetic cu o pondere importantă de surse regenerabile inclusiv hidro, iar în ultimii ani a crescut capacitatea fotovoltaică și eoliană. În paralel, piața auto electrică este în creștere, susținută de programe naționale și de tendința europeană. Această combinație reproduce, la scară națională, dinamica descrisă în raport: mai multă energie variabilă și mai multă electrificare.

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Fac 49 de ani și, oricât aș încerca să mă dau cocoș, mă lovește un fel de emoție ciudată, amestecată cu un zâmbet din ăla de prostălău care știe că de-acum o să-ncep și eu să zic ”pe vremea mea, taică….”.

Într-o dimineață, într-un ziar din Italia a apărut o știre care a stârnit un mic scandal. Un italian care deține o cramă în regiunea Bolzano trimisese un avion privat în România ca să își aducă muncitoarele care îi tăiau via de aproape 15 ani. Femeile plecaseră inițial cu microbuzul, așa cum făcuseră de atâtea ori în trecut, dar fuseseră întoarse de la graniță din cauza restricțiilor. Și atunci omul a făcut ceva ce a revoltat o parte din Italia: a trimis un avion privat după ele.

Într-o dimineață ploioasă, într-o cafenea aglomerată, doi antreprenori stăteau față în față. Unul voia să-și vândă firma de software pe care o fondase în urmă cu ceva ani; celălalt era interesat să o cumpere. Amândoi veniseră pregătiți: tabele, argumente, calcule și strategii.

În ciuda părerii generale, cafeaua columbiană nu e “din moși-strămoși”. Cafeaua s-a răspândit în lume din Etiopia și a ajuns în America Latină în secolul al VIII-lea adusă de misionari și comercianți.