Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Impact Day - evenimentul anual al companiei UM, cu tema „Construirea unui viitor mai bun”, aduce comunitățile globale împreună să acționeze în acord cu valorile de Echitate, Sustenabilitate și Stare de Bine

Impact Day

Agenția globală de media UM, parte din grupul IPG Mediabrands, anunță a 6-a ediție a evenimentului global Impact Day, sub tematica „Construirea unui Viitor mai bun”.

Acțiunea anuală pe parcursul unei zile, care a fost lansată inițial în 2016 sub egida unității de CSR, Better World, demonstrează angajamentul agenției pentru valorile ei centrale despre comunități și grijă.

„Suntem încântați să ne mobilizăm din nou pentru ajutorarea comunităților, ca parte din tradiția noastră de care suntem foarte atașați, evenimentul global Impact Day”, a declarat Andrea Suarez, Global CEO al agenției UM. „De la curățarea plajelor și a parcurilor de deșeuri în Statele Unite, până la asigurarea cu produse de bază pe cei cu dizabilități din Coreea de Sud, până la hrănirea celor fără adăpost din Grecia, micro-activitățile din comunitatea noastră vor avea macro-rezultate pentru construirea unui viitor mai bun începând de azi”.

Pe 20 Iulie, agenția UM și-a închis porțile în toate birourile din lume, EMEA, APAC, LATAM și America de Nord pentru a se implica în parteneriate cu organizațiile caritabile locale în activități care includ: 

  • Sprijinirea antrenamentelor și competițiilor în parteneriat cu Special Olympics Shanghai
  • Prepararea meniurilor elaborate pentru populația defavorizată din Australia cu autorul unor bucătari renumiți locali
  • Acțiuni de amenajare urbană a grădinilor, pictura, și curățenia de deșeuri în parcurile Canadiene
  • Implicarea copiilor din medii defavorizate în acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii în Chile
  • Reabilitarea unei ferme dedicate biodiversității în Franța
  • Acordarea de asistență și ajutor unor case de bătrâni în Peru
  • Amenajarea și curățarea plajelor urbane din Statele Unite
  • Orientare în carieră pentru elevii de liceu din Africa de Sud

„Noi, la UM, suntem într-o constantă căutare de impact în comunitățile în care trăim și muncim, iar Impact Day este o parte importantă din această promisiune” a declarat Erik Guzman, Vice-Președinte al diviziei Global Operations și directorul programului Better World la UM. „Suntem onorați să avem parteneriate cu comunități și organizații din întreaga lume care generează o schimbare autentică prin prisma valorilor de Echitate, Sustenabilitate și Stare de Bine.”

Pe 20 iulie, echipa UM România a ales să promoveze valoarea de Echitate prin activități educaționale complementare în cadrul centrului de îngrijire pentru minori al ONG-ului Salvați Copiii din cartierul Rahova din București, din cadrul Școlii Gimnaziale Numărul 127.

Astfel, copiii aflați în situații familiale dificile, au avut parte de o zi mai frumoasă, plină de activități sportive oferite de școala de fotbal a fostului jucator profesionist din Liga 1 România, Nana Falemi, dar și cursuri ale colegilor talentati din UM România: de baschet, cursuri de pictura pe față, cursuri de desen și pictură, și altele. La finalul zilei, copii și-au revăzut activitățile într-un colaj de instantanee fotografice. Astfel, într-o singură zi, echipa UM România și partenerii lor, KFC, Kandia Excellent, Kaufland Romania și fostul fotbalist Nana Falemi au demonstrat că este important să arătăm că „implicarea face diferența” în comunitățile din care facem parte fiecare dintre noi.

„Sperăm că pentru copii activitățile lucrative și de joacă alături de noi, echipa UM România, îi vor face să vadă un viitor mai bun pentru ei și să uite pentru moment de dificultățile din familiile lor. Este foarte important pentru noi să menținem această tradiție, ajunsă la a 6-a ediție, în cadrul companiei și să găsim mereu proiecte în care să ne implicăm ca echipă extinsă pentru a avea un impact în viețile oamenilor în dificultate, cu o empatie care ne face în fiecare an să fim mai umani și mai înțelegători față de cei din jur. Mulțumim pe această cale și partenerilor și clienților nostri- Kaufland Romania, Kandia Excelent, KFC România și clubului sportiv FC Nana Juniors, condus de fotbalistul Nana Falemi, care s-au alăturat misiunii noastre! ” a declarat Anca Popescu, Ambasadoare a Impact Day la UM România.

„Noi, la Salvați Copiii, ne bucurăm de companiile care vin spre noi cu proiecte de implicare. Ne fac misiunea mai ușoară în a-i ajuta pe copiii defavorizați, mai ales când vin cu exemple și talente personale care îi inspiră de mici și sperăm să îi facă mai optimiști pe viitor! Bucuria cu care au participat la toate activitățile cu siguranță va rămâne un reper pentru ei. Mulțumim UM România și partenerilor lor pentru această zi fantastică!” a declarat psihologul Sorina Fekete, coordonatorul centrulului „Salvați Copiii” din cartierul Rahova.

Evenimentul Impact Day a fost lansat în Statelele Unite în 2016 si s-a extins la nivel global în 2018, implicând voluntari din 50 de birouri și 40 de țări. În acest an, angajații UM din peste 120 de birouri și 50 de țări au făcut voluntariat, împărtășind experiențele în social media folosind #UMBetterWorld și #UMImpactDay.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Sorin Grindeanu - consultari la Cotroceni

Grindeanu n-a avut niciodată cărți bune în mână. A plusat la cacealma de fiecare dată, și când cuplul Olguța Vasilescu - Claudiu Manda l-a forțat să-l dea jos pe Bolojan, și când Marian Neacșu i-a impus o moțiune comună cu AUR. Tot timpul a dat senzația că nu e deasupra apei, ci biet om sub vremuri. Nu a avut niciun plan. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Ilie Bolojan - Nicusor Dan - Cotroceni

Dacă Ciolacu își înființează prin interpuși firme fantomă prin SUA și Cipru, cu care el și familia lui cumpără proprietăți în București, Franța și Emiratele Arabe, fără ca serviciile să cunoască traseele de corupție, iar va înșelați. Încercați voi să faceți un transfer bancar în afara țării, nu contează unde, nu de 10 milioane de dolari, ci de 50.000 de dolari. Foto: Profimedia

Citește mai mult

zorba grecul

Doar vârstnicii și poate cinefilii își mai amintesc de filmul “Zorba grecul”, din 1964. Eroul filmului (jucat de Anthony Quinn) realizează o investiție pentru care cheltuiește multă pasiune, timp, bani. Dar un dezastru are loc și se alege praful de tot. Atunci, eroul începe să danseze sirtaki pe ruinele speranței lui. foto: Profimedia

Citește mai mult