foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Am tot vorbit în această perioadă despre impozitarea clădirilor, despre creșterile mari față de anii precedenți, despre justețea acestora și comparația cu practicile din alte țări. Se impune întrebarea: există și vreo parte bună asociată creșterii impozitului pe clădiri? Astăzi discutăm despre o parte bună a părții rele.
Sistemul de impozitare a locuințelor bazat pe valoarea impozabilă și cota de impozitare este același de foarte mulți ani. De fapt, același chiar și dinainte de 1989. Modificarea de Cod Fiscal din anul 2016, când s-a trecut de la impozitarea clădirilor în funcție de proprietar la impozitarea în funcție de utilizare, a păstrat nealterat principiul de impozitare al clădirilor rezidențiale.
Foarte puțini dintre noi am fost interesați până acum de formula de calcul sau valoarea impozabilă a locuinței noastre. Probabil pentru că nivelul impozitului nu era foarte mare. Pentru că nu crescuse semnificativ niciodată. Și, nu în ultimul rând, pentru că, deși am tot vorbit despre descentralizare sau regionalizare în ultimii 20 de ani, nu am avut un dialog substanțial în spațiul public despre logica și rolul impozitelor locale în dezvoltarea comunităților noastre.
Anul 2026 a început cu aglomerația de la ghișee și surprizele neplăcute cu privire la sumele de plată. Mai ales că declarațiile politice erau că impozitul va crește cu 70–80%, dar în realitate au fost și dublări și triplări. Totuși aveam informațiile din vara anului trecut, am fi putut conștientiza impactul de atunci, așa cum am discutat pe exemple concrete aici, încă din august 2025.
Acum însă, văzând sumele scrise în negru pe alb, tema a căpătat o cu totul altă importanță. Mulți contribuabili au studiat formula de calcul, au comparat valorile impozabile din deciziile de impunere față de cele din anii anteriori și chiar cu prețurile tranzacționate pentru locuințe din proximitate. Poate a fost prima dată când am căutat unde găsim bugetul Primăriei pentru a vedea ce venituri, ce cheltuieli, ce credite și dobânzi au fost angajate în numele nostru.
Și aici este partea bună din toată această parte rea care a pus și mai multă presiune pe o putere de cumpărare deja aflată în tensiune. Și anume că am conștientizat cu toții la ce să ne uităm. Mai ales în contextul dezideratului actual de a trece de la impozitarea bazată pe o valoare impozabilă stabilită printr-o formulă administrativă, la impozitarea bazată pe valoarea de piață. Pentru că acesta era adevăratul obiectiv al prevederilor din PNRR.
Formula aplicată anul acesta este doar un pas intermediar de punere în practică a acestui obiectiv începând din 2027, așa cum a explicat și premierul. Este o amânare a unui demers început în 2022 pentru a putea pregăti un sistem care poate calcula automat valoarea, dacă va putea, pentru toate clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice.
Cât de realizabil este acest deziderat în practică? Urmează să aflăm în următoarea perioadă. În orice caz, autoritățile ar fi benefic să conștientizeze că un asemenea sistem – doar superficial gândit, configurat pe repede înainte sau doar parțial funcțional la nivelul tuturor primăriilor din România – nu va putea trece cu ușurință de analiza și judecata noastră, a contribuabililor.
Tocmai pentru că acum noi suntem atenți, înțelegem mai bine subiectul, suntem pregătiți să-l studiem cu atenție, suntem sensibili la modul de punere în practică și la consecințele inerente. Prin urmare cred că există o șansă ca în 2027 să fie corectate nefuncționalitățile actuale și să ajungm la o formulă clară, corectă și eficientă de finanțare a bugetelor locale.
Articol publicat anterior pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Lasi impozitele la fel si nu mai dai bani de la buget central pt compensare. Fiecare primarie sa se descurce. Ar fi o reducere de costuri si eficienta dusa la max.
Asa marim impozite dupa taiem postururi si interzicem cheltuieli interzicere ce poate fi evitata daca esti creativ si esti in acelasi rahat. Raman baietii cu bani anual de asfaltari in loc de o asfaltare care sa tina 10 ani
https://www.youtube.com/watch?v=_Ezg6Y6kTP4&list=RDMM&index=27
Mai hâtru decât par de obicei, mi se-nghesuie în pix o epigramă „naivă”:
Partea bună-a părții rele
Ne e „scrisă” doar în stele;
Nu vine nimeni să spună
De-aia rea din aia bună...
De ce sistem automat avem nevoie ca să ne calculeze la centimă obligațiile față de statul obez în care ne luptăm cu trăirea, când avem deja „sistemul” ?
E sâmbătă și pentru mine e normal să „aniversez” toți anii duși pe apa sâmbetei. Nu o să înțeleg în vecii vecilor (hai că pe asta cu veacurile am nimerit-o!) de ce societatea pe care am creat-o e doar pentru unii mumă. Păi nu era vorba despre democrație?
În fine e bine. Unul a murit sărac și cinstit, ceilalți încearcă să ne explice că dările sunt o „datorie patriotică” față de patrie. Când Năstase (șase case!) ne punea să-i numărăm ouăle eram în extaz: ah Doamne, ce premier „competent” avem! Când a devenit Johannis președinte ne-am zis da dom'le, ăsta știe să facă treabă nemțească. Când vine Bolojan să facă (cică!) reformă, nu-l lasă „coaliția”, că nu e „democratic” ca „specialii” să-și piardă privilegiile...
Nu vreau să zic, da'spun: mereți cuminți la autoritățile fiscale și plătiți-vă impozitele, că altcum am dat de dracu'. Moare „democrația originală”, asta în care hoțul e negustor cinstit și plătitorii de taxe sunt fraierii care susțin șandramaua.
Eu rămân cu spumele berii pe buze…
Mai bine, fiarbă vinu-n cupe! Cu ceva scorțișoară, cuișoare după gust, un măr, o pară și o portocală, la foc mărunt!
Acum 5 minute mi-am plătit dările, dând în clape la ghiseul.ro
Facem atâta caz pentru câteva sute de lei, parcă ar fi sfârșitul lumii!!
Pentru unii dintre noi câteva sute de lei devin problemă existențială. Pentru alții sutele sunt neglijabile. Mă refer la cei care își bagă în buzunar milioanele obținute din șpagă...
Sfârșitul lumii nu e un „eveniment” de care să „facem atâta caz”, domnule Tarlea. Nu cred că se va întâmpla în timpul vieții noastre. Oricum, dările trebuie musai plătite. E pleonasm asta cu musaiul, știu...
am ajuns deja sa nu mai fim ieftini ca mana de lucru deci nici investitii nu vor mai fi ca nu se merita. ba chiar vedem ca incep sa plece unii dintre cei mari. si nici un nivel de trai pe masura veniturilor nu avem, ca am vazut recent cosuri de cumparaturi mai ieftine in ue.
deci nu, nu e vorba d ecateva sute de lei. sau e vorba de cateva sute bune de lei lunar.
Cred că ați amestecat subiectele. Cât despre impozitul pe venituri, să ne bucurăm până nu pune P$D piciorul în prag pentru impozitul progresiv. Abia atunci o să fie jale pe cei care au reușit cât de cât să depășească starea de sărăcie.
efectiv aceste sume contribuie activ la inflatie si la erodarea puterii noastre de cumparare, dar omul de rand, nu stie aceste detalii si nu poate protesta pentru ca nu e problema lui in aparenta. astfel de proprietari sunt putini si cei mai multi inchiriaza la negru sa au spatiile declarate ca locuinte si atunci impozitul este semnificativ mai mic, este cel de locuinta.
Știu despre ce vorbiți dar e altă temă.
daca e spatiu de birouri, valoarea impozabila este calculata prin evaluare sau impusa de primarie (la mine este 554.500) si impozitul este 1.3% (stabilit in consiliul local Craiova).
deci da, este de atatea ori mai mare. oricum, ideea era ca prin astfel de taxe, omul de rand e afectat fara sa stie de ce (chirii mari = costuri mari = preturi mari).
Dacă CL a mers pe maximul permis de Codul Fiscal (1,3%), ar însemna că cei 84mp au fost prețuiți la aprox. 192.000 euro. Nu cred că “omul de rând” va fi afectat negativ de taxele mai mari plătite de investitorii imobiliari, ca dvs. Din contră, va beneficia de utilități de calitate mai bună, o infrastructură urbană modernă etc. Cei care au nevoie de birouri trebuie să fie suficient de productivi încât să-și permită plata unei chirii mai mari, altfel businessul lor nu e prea profitabil.
si aveti tendinta sa nu credeti nimic, desi eu v-am spus exact faptele. nu conteaza cat de profitabil e business-ul. cand statul creste taxele peste noapte, indiferent de afacere, planul facut initial nu poate ramane acelasi. eu ca investitor sunt suprins de costuri. le transfer in chirie (ii cresc chiria peste noapte chiriasului). ca sa nu inchida, ca sa nu ramana pe drumuri, oamnie, ca sa nu piarda investitii (in ce si-a amenajat omul acolo, in reclama pentru locatia respectiva, etc), nu are ce face decat sa creasca si el peste noapte preturile. adica exact inflatie pentru ca un serviciu crescut impinge pe altii sa creasca preturi pentru a-si acoperi la randul lor costuri.
speranta dvs ca de banii aia primaria o sa faca si o sa dreaga este una in care eu nu pot crede de data asta si lipsa mea de incredere se bazeaza eminamente pe istoricul investitiilor primariei.
si ca sa fie clar, desi nu cred ca ajungeti cu cititul pana aici dar poate vor citi altii, anul trecut, pentru aceeasi cladire am platit 500 eur
exact ca dvs gandesc majoritatea cand statul ia masuri: lasa, ca nu ma afecteaza pe mine, e pentru altii. asta era intentia mesajului meu initial, sa va spun ca afirmatia dvs "ne plangem pentru cateva sute de lei" e una care ignora complet realitatea si se rezuma la bula unui singur cetatean.
sper ca nu am deranjat cu ceva, nu asta a fost intentia mea. nu mai continui, numai bine!
Rămân la ideea că o chirie trebuie să fie cheltuială marginală pentru un business profitabil.
Totodată, am înțeles teoria că o creștere bruscă a impozitului dă țara peste cap, dar creșterea a fost anunțată cu cel puțin 6 luni înainte, suficient pentru un antreprenor competent să-și recalibreze afacerea, mai ales dacă partea de închiriere era critică. De asta ar trebui să aplicăm tehnicile pentru “change management”, că viața nu e mereu roz.
Pe de altă parte, trebuie să remarc faptul că aceeași tendință, de a nu crede nimic, pare să vă caracterizeze și pe dvs., în special în ce privește autoritățile locale.
Ieri la radio, a fost o relatare foarte sugestivă cu privire la comuna Ștefan cel Mare, unde 60% din bugetul primăriei se duce pe ajutoare date persoanelor cu handicap, astfel încât nu mai rămân suficiente fonduri pentru investiții. Drumurile, canalizarea, utilitățile sunt ca după război, paragină totală - un contra-exemplu grăitor pentru ce înseamnă lipsa banilor la primărie.
Mă opresc și eu pentru că se pare că am epuizat subiectul.
Cele bune!
Nu-mi permit să judec credința dumneavoastră nestrămutată că AUR ar fi soluția ieșirii din căcat. Constat doar că vă place datul cu părerea, ca și mie, de altfel.
Nu spera și nu ai teamă, ce e val ca valul trece...
Tu pune bere la rece.....
Adică, ce e așa mare dificultate în a fi extrasă din actele de proprietate ultima valoare de achiziție, a fiecărui imobil, și a face o medie per localitate/cartier/tip clădire/suprafață/vechime, fiind excluse din calculul acestei medii "tunurile" în care viloaiele nesimțite, cu și fără turnulețe, au fost construite/achiziționate cu 2 lei.
Hai că mai e un pic până te iei de mână cu comentatorul hAURist deși știu că, slavă Domnului, nu ești din gașca aia.
Greșeala a fost că impozitul pe proprietate a fost ținut aproximativ fix (indexat doar cu rata inflației) din 2016 până în 2025, iar acum, când a ajuns cuțitul la os, s-au găsit să recupereze ce n-au făcut timp de 10 ani.
Vrem căldură, apă caldă, instalații de gaz sigure, gunoiul să fie luat, transportul public să fie o experiență plăcută, vrem creșe și grădinițe aproape de locuință, vrem școli dotate, vrem drumuri fără crevase în ele, vrem pe stânga și pe dreapta dar impozitul pe proprietate să fie neglijabil, dacă se poate să nu-l mai plătim deloc. Ce e așa greu de înțeles că nu merge nimic fără bani?
Evident însă, dacă toate creșterile astea nu se vor reflecta în îmbunătățirea vizibilă a performanțelor administrației locale, atunci sigur o să avem motive întemeiate de revoltă.
P.S. De acum încolo, ca să fim chit în orice situație, de fiecare dată când mai mă acuzi pe mine de pro-rusism, o să te fac și eu pe tine progresist. Amândouă acuzele având evident aceeași valoare de adevăr, adică fiind FALSE. Dar dacă e să fim chit, atunci să fim.....
Nu are treabă cu hAUR, că ei doar parazitează orice temă le pică, mai puțin aia cu CCR și pensiile speciale că ei sunt construiți de ăia, dar este o temă de discutat. Înainte feudalii de voiau legat de glie, acum te vor mobil, fără legătură cu o zonă, fără relații, pentru ca astea sunt doar pentru ei, tu în schimb să fii mâna de lucru la cheremul lor. După care ne vom mira că e plin de persoane fără adăpost…
- ”....cine o ia razna va fi corectat la vot” Ha - ha!!! La vot veți vota din nou ca oile, fix cu cine vă îndoctrinează propaganda Sistemului, ca și până acum.
- Referitor la - nici mai mult nici mai puțin decât - ”UNIREA CU RUSIA” :-) :-) :-) cred că ai cam exagerat cu consumul plantei ăleia ”învățător”, de care pari obsedat :-)
Iar dacă cineva își construiește o casă în Cucuieți, nu are cum să i se dubleze valoarea de piață față de a vecinului care a construit cu un an în urmă. Nu o să mai vedem bule de alea ca în anii 2000, să cumperi o garsonieră cu 5.000 USD, pe care acum o vinzi cu peste 50.000 de Euro. Piața se va stabiliza (cât de cât), la fel și taxele locale. Cucuieți nu va sări din schemă să coste ca Primăverii, n-are cum...
Orice ar fi, eu nu voi vota cu Coaliția pentru Unirea cu Rusia.
Justificarea asta cu care vine Bolojan că trebuie bani pentru autoritățile locale nu ține, pentru ca atunci nu ar fi trebuit să crească taxele naționale. Practic el le a crescut pe astea și apoi nu vrea să mai dea bani în teritoriu iar noi mai acoperim și gaura respectivă. Asta este șmecheria prin care ajungem să plătim de două ori.