
Foto: Profimedia
E atât de polarizată astăzi societatea românească, încât e greu să spui ceva ce o parte aplaudă fără a trezi ura colectivă a celeilalte. Mă uitam chiar pe social media că nici măcar glumele nu mai sunt tratate ca niște simple glume. Ele generează controverse, reacții acide și uneori chiar degenerează în conflicte deschise, presărate cu injurii și amenințări. În contextul acesta, se discută despre o lege privind combaterea extremismului, care trimite în închisoare oameni care manifestă și propagă în public convingeri de tip extremist.
Ca de obicei, atunci când legea a trecut de votul parlamentar, două tabere s-au format: cei care aplaudau această inițiativă a deputatului Silviu Vexler și cei care au văzut în ea o formă evidentă de cenzură. Scandalul ne-a ținut ocupați o vreme îndelungată și ne-a lăsat uneori fără spațiu de negociere și dezbatere. Căci o mulțime de jurnaliști, inclusiv subsemnata, și deputatul Vexler s-au confruntat atunci cu un val agresiv de amenințări. Unele cu bătaia, altele cu moartea, dar toate dureroase.
Pentru că nu mai e confortabil să trăiești și să te exprimi într-o lume în care părerile tale devin stimulent pentru violență și agresivitate fizică sau verbală. Cumva, e și asta o formă de extremism. Reacțiile astea dure la absolut orice subiect, de la austeritate la muzică, sunt manifestări extremiste. Oamenii moderați știu să dezbată, să discute și să se provoace reciproc, fără ca vreuna dintre părți să se simtă amenințată sau pusă în pericol.
Extremiștii, însă, nu știu să discute decât în termeni radicali. Și, dacă mă uit azi pe rețelele de socializare, pot spune că văd mai mulți termeni radicali decât oricând. Și că extremismul nu e tocmai ceva izolat. Nu e un fenomen al celorlalți. Începe să devină un fenomen al societății. El a derivat din polarizarea cultivată de rețelele de socializare și de mass-media, care, prin anumite canale, a transformat rușinosul “Marș!” într-o chestiune de blazon al unei falii din societate. Un fel de “bună ziua” al suveraniștilor. Ceea ce nu ajută pe nimeni cu nimic. Nici măcar pe suveraniști. Pentru că imunizarea la rău (manifestat prin fapte sau cuvinte) construiește un rău absolut.
Și revin acum la extremism și vă întreb, cu toată curiozitatea, dacă realmente credeți că Nicușor Dan a luat partea extremiștilor când a cerut clarificarea termenilor din legea pentru combaterea extremismului. Căci pot apărea situații în care anumite forme de violență simbolică să fie percepute drept forme de extremism, deși poate sunt doar defulări, așa cum văd la mulți oameni de bună credință pe social-media în ultima vreme.
În conferința de presă de luni, Nicușor Dan a explicat de ce a întors acea lege la CCR și, trebuie să spun că, citind motivarea gestului și auzind ce a explicat în conferință, am tendința să cred că e mai sănătos așa decât să se fi mers pe varianta inițială a legii, variantă care să se întoarce împotriva unor oameni care nu au de ce să facă pușcărie, chiar dacă uneori se exprimă dur public.
În general, libertatea de exprimare trebuie să fie cât mai largă posibil. Nu nelimitată. Dar nici foarte îngustată. Și statul are oricum prerogative clare în privința soluționării unor cazuri de violență si agresivitate online. Că nu și le respectă, asta e deja altă poveste, care merită dezbătută separat.
“Evident că nu sunt o persoană care să încurajeze tipul acesta de manifestări (n.r. - extremiste) şi vreau să întrebăm toţi Parchetul ce s-a întâmplat cu zecile sau poate sutele de ameninţări pe care jurnalişti le-au primit în cursul lunilor noiembrie–decembrie 2024. (...) Ce s-a întâmplat cu ameninţările la adresa domnului Vexler, imediat ce această lege a fost pusă în circuitul parlamentar? Acestea sunt fapte extrem de concrete, faţă de care statul român trebuie să reacţioneze extrem de ferm” - a subliniat foarte corect președintele României în conferința de presă de luni.
Și e foarte interesant de punctat și faptul că statul român a avut mereu, chiar și până la această lege, mijloace de a trimite la pușcărie persoane care promovează în public cultul legionar sau persoane vinovate de genocid. Cu toate astea, lui Simion nu i s-a întâmplat nimic, lui Georgescu abia acum ar putea să i se întâmple ceva, Dianei Șoșoacă nu i s-a petrecut niciodată vreo neplăcere pentru că s-a manifestat antisemit și legionar în public. Și atunci, începem să ne întrebăm dacă legea asta, așa cum e sau revizuită, va schimba ceva în această privință. Pentru că, în principiu, Răul putea fi penalizat și până acum. Chiar cu închisoare. Legi aveam, n-avea cine să vrea să le aplice.
Sunt multe lucruri pe care nu le văd cu ochi prea buni în aceste zile, dar eu, spre deosebire de cei care strigă acum că Nicușor Dan sprijină suveraniștii, pentru că cere niște clarificări și limite unei legi nu tocmai clare, apreciez echilibrul în povestea asta. Și mi se pare corect ca, înainte de a tăia o dată dintr-o libertate, să măsori măcar de două ori. Căci altfel te poți trezi cu reacții extremiste la extremism cărora nimeni să nu le mai poată face vreodată față. Cel puțin nu până lecția se va fi învățat. Iar lecțiile extremismului se învață întotdeauna cu sânge.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.