Marcel Răduț Seliște a fost, timp de mulți ani, preotul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova. Job-ul lui era să ofere lumină și încredere omului care pleacă de tot din această lume, era să îl încurajeze pe om în cele mai disperate momente ale lui, în cele mai dureroase dintre circumstanțe. Și n-a făcut doar asta. S-a ocupat cu anii și de liniștea și împăcarea copiilor internați la etajul al zecelea al aceluiași spital, la Secția de Oncologie Pediatrică.
L-am văzut personal cum oferă mângâiere unor părinți aplecați de atâtea spaime sau cum le vorbește copiilor bolnavi de unele dintre cele mai grele boli despre lumina lui Iisus și despre protecția Lui. Într-un sens deloc exagerat, acest preot din Craiova este imaginea vie a ceea ce trebuie să reprezinte un preot într-o comunitate. Acum e preot al unei parohii din Craiova. Și de aceea, în aceste vremuri tot mai ciudate și mai haotice, am vrut să mă întorc la el. Să aflu cum vede el societatea românească acum. Și cum interpretează implicarea unei părți din biserică într-o luptă politică cu finalitate potențial periculoasă.
Marcel Răduț Seliște a răspuns, pe larg, unor întrebări pe care toți le avem, și a indicat aspectele esențiale ale problemei în care suntem, prin prisma unei înțelegeri deficitare a ceea ce creștinismul înseamnă, de fapt. Și creștinismul e iubire. Cum s-a produs inversarea iubirii chiar cu instrumente din gama de concepte creștine ne explică chiar el, în cadrul acestui interviu în care am discutat nu doar despre legionari, naționalism, radicalizare, ci și despre cât de bună e azi situația Bisericii, despre fondurile europene care alimentează o întreagă rețea socială păstorită de BOR și despre raportarea la comunitatea LGBTQ.
Carmen Dumitrescu: Din perspectiva unui om al Bisericii, cum vedeți ceea ce se întâmplă în societatea românească acum, referindu-mă la tensiunea din societate? Cum o explicați?
Marcel Răduț Seliște: Tensiunile care au apărut între noi, cei care formăm această comunitate numită ”România”, erau cumva previzibile, ar fi trebuit să fim pregătiți pentru ele.
De ce?
Pentru că, acum 35 de ani niște oameni din generația mea își asumau voința de a dărâma o dictatură. Unii dintre ei au fost uciși, nici până azi cei vinovați pentru acele crime nu au plătit. Momentul decembrie 1989 a fost un moment de radicală schimbare, o schimbare pe care, însă, nu ne-am asumat-o pe deplin. Iar în 35 de ani aceste tensiuni care ne lovesc acum cu o putere fără precedent au fost alimentate. Lună de lună, an de an. Și au fost alimentate, pe de o parte, de indolența elitelor noastre, elite care au eșuat în a se comporta așa cum se cere unei elite creștine. S-a vorbit mult după 89 despre faptul că poporul român este un popor creștin și, inclusiv, s-a folosit politic acest adevăr. Însă, la nivel de elite, acest creștinism nu pare a fi asumat în acești 35 de ani în rândul elitelor. Pentru că elitele nu au slujit în democrație acest popor. Pe de altă parte, aceste tensiuni au fost pregătite și de lipsa rațiunii poporului nostru. Ne aducem aminte etapele pe care le-am parcurs în a încerca să construim democrația, am avut momentele crunte ale mineriadelor, când românii îi aplaudau pe alți români care veneau să bată cu ranga pe românii care vorbeau despre libertate. Am avut acele momente în care unii dintre români strigau cu mândrie: ”Noi muncim, nu gândim!”
Am avut apoi prima încercare a forțelor pro-europene de a mai mișca lucrurile. Au fost apoi încercările acelea de a salva democrația și de a distruge democrația, vorbim de perioada Băsescu care a început tot pe o promisiune mesianică de a salva țara de corupți și am văzut în cele din urmă că nu despre asta era vorba. Și avem acest fiasco al ultimului președinte care, la fel, tot pe mesianismul politic s-a ridicat. A fost ales și, la fel, a eșuat. Nu fac politică, dar comentez politica, pentru că e parte esențială din viața cetății. Ar fi absurd ca un creștin să nu cunoască ce se întâmplă în zona politică. De ce am dat aceste exemple? Pentru că atunci când se ajunge la radicalizare, ca acum, în spate e eșecul unui mecanism de organizare socială, politică și economică. Societatea românească, din păcate, nu e nici pe departe o societate creștină. Suntem fragmentați, divizați, asmuțiți unii împotriva celorlalți, iar tensiunile au depășit cu mult acel firesc al dezbaterii specifice unei societăți libere. Sunt niște tensiuni care n-au legătură cu nevoia societății de a dezbate, ci vorbesc despre radicalizare. Prin urmare, cauza fundamentală a radicalizării e incapacitatea noastră de a ne folosi corect libertatea. Nu am avut un parcurs în care să învățăm de la o generație la alta ce este libertatea și cum să o folosim.
Sunt sigură că vă întâlniți des în perioada asta cu enoriașii, cu oamenii. Cum îi simțiți pe ei în realitate, dincolo de felul în care oamenii au ajuns să interacționeze pe internet?
Definitoriu aș putea spune că oamenilor le este teamă.
Vă spun asta?
Da! Direct sau indirect. Această teamă se simte. Este teama nu pentru ziua de mâine, e teama pentru ziua de azi. Oamenii încep să nu mai aibă capacitatea de a simți viitorul imediat, să-și poată proiecta viitorul imediat, pentru că prezentul este haotic. Noi începem să trăim într-un haos. Și este firesc ca în haos, ființa umană să se teamă. Nu toți avem capacitatea asta demiurgică de a lupta cu haosul, de a încerca și de a reuși să punem ordine în haos. Cei mai mulți dintre oameni nu au această capacitate și atunci ei își încredințează o parte a vieții unor mecanisme. Pe de altă parte, simt în unii dintre oamenii cu care intru în contact radicalizarea. Și aici aș vrea să vorbesc un pic, pentru că observ nu numai la nivel de societate românească, ci la nivelul general al relației interumane. Care este chiar esența profesiei și, sper eu, vocației mele de preot.
Aici trebuie spus că individul are nevoia de a consuma proiecții despre trecut, prin care să își explice prezentul și să își construiască o imagine despre viitor. Și eu observ, discutând cu oamenii, că, din păcate, deocamdată învinge în sufletele acestor oameni mitul. Înțelegând prin asta o reconstruire a trecutului. Pentru că oamenii nu prea mai au acum sentimentul de mândrie și apartenență la societatea românească de acum. Ei nu se mai regăsesc. Și e firesc: în haos nu te poți regăsi. Dacă trăiești într-o societate haotică, care nu îți oferă soluții pentru a-ți rezolva propriile slăbiciuni, pentru a-ți realiza menirea proprie, începi să cauți răspunsuri acolo unde poți. Iar românii noștri nu reușesc azi să caute răspunsuri în creștinism așa cum ar trebui, ci ajung să consume un creștinism eretic, pervertit de ceea ce biserica numește ”etno-filetism”.
Poate dați niște exemple de pervertire a conceptelor creștine în ultima perioadă…
Pe de o parte, și aici noi, preoții, trebuie să ne asumăm responsabilitatea, catehizarea acestui popor român nu a fost eficientă. De multe ori în parohii reușește să se impună falsa tradiție. Și știm bine câte tradiții care n-au nicio legătură cu biserica întâlnim, fie legate de sfântul botez, de cununie, de înmormântare. Lucruri care nu au legătură cu învățătura bisericii. Această relație incompletă a românilor cu creștinismul, faptul că ei nu au depus și nu depun efortul necesar să înțeleagă creștinismul, laolaltă cu incapacitatea noastră, ca preoți, de a mărturisi în mod clar învățătura Bisericii și de faptul că preotul acceptă fel de fel de tradiții care nu au legătură cu credința din motive care țin de aspectul financiar, toate acestea duc la o catehizare incompletă, la erori de înțelegere. Apoi este și o căutare a omului după soluții. Și aici apar acești aleși. Am văzut în mediul politic asta.
Aceștia ce ne propun? Ne propun o mitologie care ne vorbește despre un trecut edenic. Biserica vorbește despre grădina Raiului, dar ca loc unde omul a căzut de lângă Dumnezeu. Dumnezeu face promisiunea mântuirii și rămâne lângă omul căzut și există toată această călătorie a omului care, ajutat de Dumnezeu, caută să se întoarcă la El, când Dumnezeu vine aici și se întrupează. Altceva mărturisește Biserica față de aceste mituri pe care ni le propun aleșii.
Acești Mesia politici, acești falși Mesia, ne propun acest trecut edenic care ne trezește mândria de a fi români. Și e firesc să pice în această capcană mulți, pentru că mulți români nu găsesc motive să fie mândri de ei acum. Și atunci au nevoie de acest trecut glorios, măreț. Românii nu se regăsesc ca cetățeni în acest mecanism democratic, pentru că au văzut cum unii ajung extrem de bogați și n-au pățit nimic, cum unii au furat imens și n-au pățit nimic, că nu se recuperează prejudiciile din dosare penale, etc.
Așa că românul nu își găsește apartenența într-o asemenea societate. Și atunci vine șarlatanul și îi spune că aparține unui neam ales, unui neam unic, chemat la un destin măreț. E vorba de un proces psihologic foarte abil manevrat. Toate neputințele, eșecurile, neîmplinirile individului sunt scoase din responsabilitatea acestuia. Nu tu ești de vină că trăind în diaspora de mai mulți ani n-ai reușit să-ți depășești nivelul de culegător de căpșuni sau de femeie de serviciu. Nu! De vină e oculta care a conspirat împotriva ta. E de vină dușmanul neamului. Nu ești tu de vină că n-ai reușit să înveți o meserie. E dușmanul neamului de vină. Nu te ocupa tu de soluții! Soluțiile ți le oferă alesul, Mesia, salvatorul neamului, acest trimis care sintetizează toate trăsăturile sufletești și de caracter perfecte pe care mitul naționalist le promovează. Și e firesc ca o parte dintre români să meargă spre această minciună și să se radicalizeze. E vorba aici despre un creștinism pervertit. Noi creștinii suntem noul neam ales, dar noi nu avem întemeiată această stare duhovnicească pe criterii etnice. Nu mai există criteriul etnic în creștinism. Toți suntem botezați întru Hristos. Acesta e elementul comun care ne face să fim fii ai Bisericii. Biserica nu e una a neamului, așa cum totalmente greșit afirmă unii.
Biserica Ortodoxă Română este acea parte din Biserica Ortodoxă, care are vocație universală și păstorește pe cei care sunt de neam românesc, dar ca să îi aducă la Hristos. Nu e neamul deasupra bisericii, ci biserica e deasupra neamului, ca slujitoare, pentru ca acest neam să treacă în zona universală. De fapt, pornind de la o catehizare precară, cei care promovează naționalismul folosesc noțiuni asemănătoare, dar care pervertesc sensul inițial. Și ați văzut câte aberații. Că de la noi a pornit istoria întregii umanități, că limba strămoșilor noștri e prima limbă vorbită pe pământ, efectiv niște aberații care nu au legătură cu realitatea. Ne iubim strămoșii, da, dar îi iubim așa cum au fost în realitate, nu iubim niște fantome, așa cum ne propune naționalismul. Acest mit al trecutului glorios care răspunde unor căutări prezente poate foarte ușor duce oamenii către mitul neamului ales, condus de un salvator, de un ales. Și atunci individul renunță la drepturi și libertăți, la dezbatere, la opinii contrare, la umanitate. Și sacrifică individual aproape ritualic toate acestea pe altarul neamului. Și ce face? Își pune viața în mâinile salvatorului, care are soluția. Și e simplu așa: că nu mai trebuie să gândești tu. Nu mai trebuie să muncești. Nu mai trebuie să înveți. Nu mai trebuie să depui eforturi. Rezolvă salvatorul. E o grozăvie. Pentru că inclusiv creștinismul este politizat, este pervetit. Nu e nimic creștin în ceea ce ne spun acești extremiști. În acest Eden pe care ni-l propun extremiștii nu e loc pentru toată lumea. Toți cei care refuză să-și sacrifice individualitatea pe altarul neamului sunt declarați trădători și dușmani ai neamului. Și soluțiile macabre le-am văzut în fascismul italian, în nazismul german și în bolșevismul lui Lenin și Stalin.
După cum sunt sigură că ați citit și dumneavoastră, în ultimul timp au tot apărut dovezi ale implicării Bisericii în campania electorală a candidatului extremist. Și voiam să vă întreb de unde vine apetența unei părți din biserică spre aceste convingeri de tip legionar?
Eu aș începe prin a vă completa: nu Biserica a susținut pe candidatul naționalist sau pe candidații naționaliști, ci unii dintre preoți, unii dintre călugări, eventual unii dintre ierarhi. Nu a fost un fenomen de masă și nici organizat de Biserică. Însă, pe de altă parte, da, din păcate, avem preoți, monahi și cel puțin un ierarh care au această aplecare spre naționalism, nu numai spre legionarism, cu rădăcini clar legionare. Dar vreau să spun că o astfel de atitudine e aberantă. Acești susținători ai naționalismului cu iz legionar și chiar cu nostalgii ceaușiste produc daune mari. Să spui că Putin e salvatorul creștinismului și că are tot dreptul să ucidă în Ucraina, că noi nu trebuie să avem o atitudine față de ce face el acolo, că nu trebuie să ajutăm Ucraina este aberant. Și n-o să dau o explicație canonică. Și una pragmatică. BOR în acest moment se află în cea mai bună situație din istoria ei pe aceste teritorii.
La acest moment avem numărul cel mai mare de biserici pe teritoriul României și numărul cel mai mare de biserici ortodoxe românești în diaspora din istorie. Și multe dintre ele renovate din bani europeni. Avem acum cel mai mare număr de ierarhi în Sfântul Sinod din istoria BOR pe acest teritoriu, numărul cel mai mare de preoți, de diaconi și probabil și de viețuitori în mănăstirile noastre. Avem cel mai mare număr de profesor de religie în școala românească. Avem sume imense din fonduri europene pentru a renova clădiri cu rang de monument istoric și biserici, sume imense din fonduri europene pentru a face centre sociale pentru copii săraci, pentru bătrâni săraci și singuri, pentru familii cu probleme. Avem o adevărată rețea socială pe care o păstorește BOR. Toate cu bani europeni și de la statul român.
Cine înghite naționalism pe nemestecate și apoi îi deversează în mintea credincioșilor pe care îi păstorește, un astfel de preot nu înțelege realitatea în care trăiește. Sunt de acord că în UE sunt anumite probleme, care intră în coliziune cu învățătura de credință a Bisericii noastre, însă nu asta e reacția: naționalismul, enclavizarea și dictatura. Reacția e alta: e mai ușor pentru un individ să delege responsabilitatea unui ales decât să se implice personal. În anumite zone, Biserica trebuie să dezvolte metode de pastorație. Și dau exemplu comunitatea LGBT. Nu cu anatema trebuie să interacționezi cu acești oameni! Nu mai spun că toți membrii comunității LGBTQ sunt botezați. Da? Trebuie să te gândești la o metodă de pastorație și este evident că reacția nu e aceea de a promova ura.
Pentru că Dumnezeu ne iubește pe toți, indiferent ce preferințe personale avem…
Spune undeva Dumnezeu: ”Milă voiesc, iar nu jertfă!” Este evident că Biserica are vocația iubirii. Biserica creștină nu e una a legii. Legea s-a împlinit prin Mântuitorul: ”Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul!”
Evident, nu vorbim de iubirea lipsită de dreptate, dar nici despre o dreptate care se manifestă fără iubire. Mai presus de toate e iubirea de Dumnezeu și de aproapele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.