Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Innovation Labs 2023. 49 de echipe s-au calificat în programul de mentorat de 10 săptămâni în urma hackatoanelor de la București și Iași

Innovation Labs 2023

Programul Innovation Labs 2023 a început weekendul trecut cu două hackatoane, desfășurate în paralel la București și la Iași. În timpul evenimentelor, 110 echipe, formate din 370 de membri, s-au întrecut în proiecte care, prin soluțiile tehnologice pe care le aduc, își propun să aibă un impact pozitiv asupra mai multor sectoare de business. Start-up-urile prezente au urmat, în cadrul hackatoanelor, una dintre direcțiile de afaceri ale programului Innovation Labs: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, DevTools, Digital Health, Lifestyle, Retail & E-commerce, Smart City & Industry 4.0 și Sustainability.

Participanții Hackathoanelor Innovation Labs 2023 acoperă trei categorii, în funcție de experiența membrilor:

  • echipe formate exclusiv din studenți - ce parcurg prima lor experiență antreprenorială – categorie susținută cu precădere de către Romanian - American Foundation;
  • echipe spin-off din mediul universitar formate din cercetători - care vor beneficia de susținere în procesul de identificare a potențialelor piețe de vânzare și a oportunităților privind aplicarea tehnologiilor dezvoltate în scenarii reale de afaceri – categorie susținută de către Orange Business și sprijinită activ de Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării;
  • echipe formate din studenți și antreprenori cu experiență, ce vor parcurge împreună un program de descoperire antreprenorială. 

49 de echipe, 32 din București și 17 din Iași, s-au calificat pentru un program de mentorat de 10 săptămâni, în timpul căruia vor interacționa cu mentori, utilizatori și investitori și vor pătrunde în lumea inovării digitale și a antreprenoriatului tehnic.

Aici găsiți lista proiectelor care au dovedit cel mai mare potențial și puteți afla mai multe despre soluțiile inovative pe care le propun. 

Programul de mentorat la care iau parte start-up-urile care au trecut mai departe este coordonat de către Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, AROBS Transilvania Software, Atos, UiPath, Carrefour România, Orange Business, având Romanian - American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic, și în colaborare cu UEFISCDI - Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării. 


„Scopul programului este de a accelera ideile către stadiul de MVP (Minimum Viable Product), de a ajuta echipele să își aducă ideile într-o formă validată și valoroasă, creată pentru clienții reali ai pieței, dar și de a-i îndrepta către oportunitățile potrivite de finanțare ale propriului startup. Totodată, programul dezvoltă în rândul participanților un mod antreprenorial de a gândi, introducând în vocabularul lor termeni și concepte de business. Astfel, prin activitățile diverse din program, antreprenorii și oamenii de business consacrați vor împărtăși experiențele lor cu tinerii participanți, orientându-se în cunoașterea și explorarea ecosistemului antreprenorial românesc. Nu în ultimul rând, prin intermediul partenerilor programului, echipele beneficiază de acces la tehnologii de ultimă generație pentru dezvoltarea produselor lor, precum și de oportunități de poziționare eficientă pe piață.

Pe 28 mai, în cadrul evenimentului Stratup Fair, și pe 29 mai, în cadrul finalei Demo Day, finaliștii programului își vor prezenta produsele în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, precum și a publicului larg, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie recunoscute prin premiile Innovation Labs. Echipele vor continua să beneficieze de sprijinul acceleratorului și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs”, se arată într-un comunicat.

Săptămâna aceasta, pe 25 și 26 martie 2023, urmează alte două Hackathoane Innovation Labs, care vor avea loc simultan în Cluj-Napoca și Timișoara. Înscrierea pentru acestea se poate face până pe 23 martie, la ora 12:00, prin formularul de înscriere https://en.xing-events.com/iLabsHackathonCluj2023 pentru Cluj-Napoca și accesând formularul https://bit.ly/IL-23-TM-hack-tickets pentru Timișoara.

Programul este deschis tinerilor din toate universitățile, Innovation Labs fiind implementat în cele cinci orașe alături de 19 parteneri academici principali:

  • în București: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București și Universitatea „Ovidius” din Constanța;
  • în Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov;
  • în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
  • în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea și Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult