Nu credeam să văd spiritul lui Slavici măcelărit pe ecran de un regizor la care țin.
Morgen este unul dintre filmele mari ale cinematografiei românești – nu mi-am schimbat părerea. Rocker a lăsat în mine multe secvențe la fel de vii și acum.
Ce-o să-mi rămână din Orizont? Fața lui András Hatházi (din nou, de neuitat actorul ardelean), capabilă să creeze tensiune fără să miște un mușchi, tăcând și privind – un Klaus Iohannis talentat!
Și Rodica Lazăr, în rolul soției cârciumarului, și Bogdán Zsolt, în gangsterul Zoli sunt fericit distribuiți și joacă tehnic bine. Imaginea semnată Oleg Mutu, ca de obicei, excelentă. Problema devastatoare pentru filmul lui Marian Crișan e alta: din care anume cauză a simțit d-sa nevoia să refacă, azi, așa, „Moara cu noroc” a lui Slavici? La ce bun?
Aproape 90 % din scenariu se ține de „litera” lui Slavici și acolo unde nu se poate. Bancnota ruptă cu care a vrut să plătească la pensiunea Orizont femeia ucisă apoi împreună cu copilul ei este returnată, în mită, de Zoli („Sămădăul”) lui Lucian. Ca în nuvelă. Dar nu mai suntem în secolul XIX. O asemenea crimă, mamă și copil uciși la drumul mare de mafia tăietorilor ilegali de păduri, e breaking news alert, vin televiziunile, poliția și procuratura interoghează tot personalul hotelului, poate și clienți, e deranj mare. Or, nu se întâmplă nimic. Senzația acută e că Marian Crișan a pus episodul în film ca să fie „ca în Slavici”, cu prețul unei disfuncții narative.
În schimb, în ce privește psihologia personajelor, Crișan recurge lejer la simplificări grosolane, însoțite de o ilustrație muzicală tautologică, de thriller din anii `60. Toate suișurile și coborâșurile relației dintre Ghiță și Ana, momentele în care când unul, când celălalt, par buni, pentru ca apoi să scoată capul frica, lăcomia, rătăcirea, trădarea, legătura încolăcită dintre ei, șerpi mușcându-și coada, sunt reduse, cu Lucian și Andra, la gelozia lui criminală și dorința ei de un bărbat „cu sânge în instalație”. Triunghiul celor trei din nuvelă, Ghiță-Lică-Pintea, cârciumarul și jandarmul fiind atârnați de bandit prin părțile negre din ei, e străbătut în scrisul lui Slavici de zvârcoliri de ură și teamă, complicate ca sufletul omenesc. În film, personajul Pintea e practic desființat, redus la un jandarm prea puțin conturat. În schimb, dl Crișan ne livrează niște exemple didactice de corupție sau indolență polițienească.
Iar Lucian și Zoli n-au între ei decât banii și femeia. Regizorul încearcă totuși să „complexifice” cât de cât situația, inventându-i lui Zoli o replică demnă de postul TV Acasă: „Tu ești cum am fost eu”, îi spune el lui Lucian, „când munceam toată ziua pentru familie și nu vedeam nimic altceva în fața ochilor. Hai, du-te și spală vasele!” – noul Lică Sămădăul nu mai e întunecat și rece ca diavolul, a fost un băiat bun pe care l-a stricat viața grea și simte nevoia să se confeseze celui pe care îl calcă în picioare. Cred că i s-au strepezit dinții lui Bogdán Zsolt pe „declarația” asta...
Dar ce m-a lăsat pe spate în fotoliul sălii de Mall în care vedeam filmul o comunitate formată din patru spectatori a fost finalul, pe care îl spoileresc și eu acum, așa cum l-a aruncat Marian Crișan pe cel al lui Slavici. Uciderea Anei de către Ghiță („Nu mă omorî, Ghiță!”, „...Am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui să scape de chinurile călăului, ca să-ți dai sufletul pe nesimțite...”), împușcarea lui Ghiță, ultimul zvâcnet al Anei mușcând mâna lui Lică și zgâriindu-i obrajii, neîmblânzitul Lică, încolțit fără scăpare de Pintea, repezindu-se și sfărâmându-și capul de un stejar cu violența cu care luase atâtea vieți... sunt toate înlocuite cu înjunghierea lui Zoli ca la tăierea porcului de către bucătarul Lucian. Care nu se mulțumește cu loviturile de cuțit (la urma urmei, ce e pe afișul filmului, un cuțit șiroind de kitschup, asta ni se și servește), mai toarnă niște benzină și dă foc camerei, ca s-o sterilizeze de împreunarea celor doi, bag seama. Sau ca să aprindă și el „O făclie de Paște”, măcar să punem ceva Caragiale în loc de Slavici... După care, omul își ia nevasta și se duce, ca un bun creștin, să se curețe la spălătoria de păcate a lui Iisus până nu se usucă sângele.
Marian Crișan construiește împreună cu Oleg Mutu câteva cadre (dansul lui Zoli cu Andra, fețele oamenilor de la mesele cârciumii) care amintesc de ecranizarea lui Victor Iliu și Titus Popovici din 1955, cu Constantin Codrescu, Geo Barton, Ioana Bulcă și Colea Răutu. Meritul Orizontului e că m-a trimis s-o revăd acasă și să constat: ce bun film a fost și este „La Moara cu noroc”!...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
