Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Kitschup și un Klaus Iohannis talentat

Nu credeam să văd spiritul lui Slavici măcelărit pe ecran de un regizor la care țin.

Morgen este unul dintre filmele mari ale cinematografiei românești – nu mi-am schimbat părerea. Rocker a lăsat în mine multe secvențe la fel de vii și acum.

Ce-o să-mi rămână din Orizont? Fața lui András Hatházi (din nou, de neuitat actorul ardelean), capabilă să creeze tensiune fără să miște un mușchi, tăcând și privind – un Klaus Iohannis talentat!

Și Rodica Lazăr, în rolul soției cârciumarului, și Bogdán Zsolt, în gangsterul Zoli sunt fericit distribuiți și joacă tehnic bine. Imaginea semnată Oleg Mutu, ca de obicei, excelentă. Problema devastatoare pentru filmul lui Marian Crișan e alta: din care anume cauză a simțit d-sa nevoia să refacă, azi, așa, „Moara cu noroc” a lui Slavici? La ce bun? 

Aproape 90 % din scenariu se ține de „litera” lui Slavici și acolo unde nu se poate. Bancnota ruptă cu care a vrut să plătească la pensiunea Orizont femeia ucisă apoi împreună cu copilul ei este returnată, în mită, de Zoli („Sămădăul”) lui Lucian. Ca în nuvelă. Dar nu mai suntem în secolul XIX. O asemenea crimă, mamă și copil uciși la drumul mare de mafia tăietorilor ilegali de păduri, e breaking news alert, vin televiziunile, poliția și procuratura interoghează tot personalul hotelului, poate și clienți, e deranj mare. Or, nu se întâmplă nimic. Senzația acută e că Marian Crișan a pus episodul în film ca să fie „ca în Slavici”, cu prețul unei disfuncții narative.

În schimb, în ce privește psihologia personajelor, Crișan recurge lejer la simplificări grosolane, însoțite de o ilustrație muzicală tautologică, de thriller din anii `60. Toate suișurile și coborâșurile relației dintre Ghiță și Ana, momentele în care când unul, când celălalt, par buni, pentru ca apoi să scoată capul frica, lăcomia, rătăcirea, trădarea, legătura încolăcită dintre ei, șerpi mușcându-și coada, sunt reduse, cu Lucian și Andra, la gelozia lui criminală și dorința ei de un bărbat „cu sânge în instalație”. Triunghiul celor trei din nuvelă, Ghiță-Lică-Pintea, cârciumarul și jandarmul fiind atârnați de bandit prin părțile negre din ei, e străbătut în scrisul lui Slavici de zvârcoliri de ură și teamă, complicate ca sufletul omenesc. În film, personajul Pintea e practic desființat, redus la un jandarm prea puțin conturat. În schimb, dl Crișan ne livrează niște exemple didactice de corupție sau indolență polițienească.

Iar Lucian și Zoli n-au între ei decât banii și femeia. Regizorul încearcă totuși să „complexifice” cât de cât situația, inventându-i lui Zoli o replică demnă de postul TV Acasă: „Tu ești cum am fost eu”, îi spune el lui Lucian, „când munceam toată ziua pentru familie și nu vedeam nimic altceva în fața ochilor. Hai, du-te și spală vasele!” – noul Lică Sămădăul nu mai e întunecat și rece ca diavolul, a fost un băiat bun pe care l-a stricat viața grea și simte nevoia să se confeseze celui pe care îl calcă în picioare. Cred că i s-au strepezit dinții lui Bogdán Zsolt pe „declarația” asta...

Dar ce m-a lăsat pe spate în fotoliul sălii de Mall în care vedeam filmul o comunitate formată din patru spectatori a fost finalul, pe care îl spoileresc și eu acum, așa cum l-a aruncat Marian Crișan pe cel al lui Slavici. Uciderea Anei de către Ghiță („Nu mă omorî, Ghiță!”, „...Am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui să scape de chinurile călăului, ca să-ți dai sufletul pe nesimțite...”), împușcarea lui Ghiță, ultimul zvâcnet al Anei mușcând mâna lui Lică și zgâriindu-i obrajii, neîmblânzitul Lică, încolțit fără scăpare de Pintea, repezindu-se și sfărâmându-și capul de un stejar cu violența cu care luase atâtea vieți... sunt toate înlocuite cu înjunghierea lui Zoli ca la tăierea porcului de către bucătarul Lucian. Care nu se mulțumește cu loviturile de cuțit (la urma urmei, ce e pe afișul filmului, un cuțit șiroind de kitschup, asta ni se și servește), mai toarnă niște benzină și dă foc camerei, ca s-o sterilizeze de împreunarea celor doi, bag seama. Sau ca să aprindă și el „O făclie de Paște”, măcar să punem ceva Caragiale în loc de Slavici... După care, omul își ia nevasta și se duce, ca un bun creștin, să se curețe la spălătoria de păcate a lui Iisus până nu se usucă sângele.

Marian Crișan construiește împreună cu Oleg Mutu câteva cadre (dansul lui Zoli cu Andra, fețele oamenilor de la mesele cârciumii) care amintesc de ecranizarea lui Victor Iliu și Titus Popovici din 1955, cu Constantin Codrescu, Geo Barton, Ioana Bulcă și Colea Răutu. Meritul Orizontului e că m-a trimis s-o revăd acasă și să constat: ce bun film a fost și este „La Moara cu noroc”!... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult