Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lupta cu creierul

Novak Djokovic la French Open

Foto: Loic Baratoux/ Zuma Press/ Profimedia

E mult de când n-am mai scris despre un meci al lui Djoković. Comportamentul lui în încercarea de a juca fără vaccin la AOpen în timpul pandemiei m-a afectat rău.

Acum însă, nu pot, pur și simplu nu pot să nu scriu. Ar fi și nedrept față de tenis să n-o fac. 

De 3 zile încoace îl privesc pe Djoković cum cade de 5 ori și se ridică de 6. La 37 de ani. În fața unor adversari mai tineri cu cel puțin 10 ani.

Marele sârb mi-a contrazis percepțiile sedimentate în mai mult de jumătate de secol de viață în tenis. Aveam pretenția că știu, după cum arată și cum se mișcă jucătorii, cine va pierde meciul înainte ca el să se sfârșească. La 2-1 la seturi pentru un Lorenzo Musetti excepțional, îl vedeam limpede pe Djoković ca învins. Totul la el transmitea mesajul: „Nu mai pot”. Cu Francisco Cerundolo a fost și mai și: 2-1 la seturi și 4-2 pentru argentinianul care venea tăvălug. Am avut impresia că Djoković se scurge în zgură, ca o statuie de ceară, că într-un sfert de oră e terminat.

De fiecare dată, cred că triplul campion de la Roland Garros a făcut un lucru infernal de greu și periculos, într-un fel cum n-am mai văzut pe nimeni în afară de Rafael Nadal: și-a redus la tăcere propriul creier. Gândul „Nu mai poți, ai făcut și așa prea mult, ai 37 de ani, totul are o limită, nu mai are rost să te chinui, te rupi de tot” e generat de creier, nu de corp. Întotdeauna corpul mai are resurse „la roșu” – barierele de protecție ale creierului te împiedică să ajungi la ele. Djoković le-a rupt. 

În clipa în care, după ce a făcut un volé imposibil, cu șpagat, în extensie totală, pe passing-ul în cros extrem sub fileu al lui Cisco Kid, căzut cu pieptul pe zgură a găsit puterea să mimeze cu brațele zborul avionului, pentru public (care, caz rar, a fost de partea lui), am priceput că va câștiga. În 10 seturi, în spre 10 ore de joc.

Scriu aceste rânduri și cu recunoștință. Căci milenarul Djoković este unul dintre foarte puținii jucători pentru care mă mai uit la tenisul de azi. Un singur lucru nu mai pot să-l fac ca pe vremuri: să-i spun Nole...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Platon a fost filosof, dramaturg, poet, analist politic, moralist – nu om de știință. Nu catadicsește să demonstreze niciuna dintre afirmațiile sale. Darmite să facă vreun experiment... Ca, de altfel, și Aristotel. Cei doi titani se bazează mai mereu pe ex cathedra, argumentul autorității. Ce spun e adevărat pentru că o spune Platon sau Aristotel. Majoritatea filosofilor greci nu își probau în niciun fel apoftegmele. De ce?

Citește mai mult

Dosarele Epstein / sursa foto: Profimedia

Carevasăzică qanonii au avut dreptate. Doar că nu era o pizzerie, ci o insulă. Și nu erau (doar) democrații, ci toată lumea, de la extrema stângă (Chomsky) la extrema dreaptă (Bannon, Thiel), de la președinți și consilieri prezidențiali la actori și regizori, de la multimiliardari la cercetători și profesori, de la membri ai familiilor regale la burghezi banali.

Citește mai mult

Invatamant superior / sursa foto: Profimedia

Eu m-am mirat că în universitățile occidentale este posibil să existe profesori universitari proveniți direct dintre practicieni, unii nici măcar n-au studiat respectiva disciplină pe care o predau, în facultățile absolvite de ei. Contează doar priceperea practică. Cum se spunea la noi pe vremuri: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În mod evident, în societatea occidentală, inclusiv la nivel universitar, se pune accent mult mai mult pe activitatea practică.

Citește mai mult