Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lupta cu creierul

Novak Djokovic la French Open

Foto: Loic Baratoux/ Zuma Press/ Profimedia

E mult de când n-am mai scris despre un meci al lui Djoković. Comportamentul lui în încercarea de a juca fără vaccin la AOpen în timpul pandemiei m-a afectat rău.

Acum însă, nu pot, pur și simplu nu pot să nu scriu. Ar fi și nedrept față de tenis să n-o fac. 

De 3 zile încoace îl privesc pe Djoković cum cade de 5 ori și se ridică de 6. La 37 de ani. În fața unor adversari mai tineri cu cel puțin 10 ani.

Marele sârb mi-a contrazis percepțiile sedimentate în mai mult de jumătate de secol de viață în tenis. Aveam pretenția că știu, după cum arată și cum se mișcă jucătorii, cine va pierde meciul înainte ca el să se sfârșească. La 2-1 la seturi pentru un Lorenzo Musetti excepțional, îl vedeam limpede pe Djoković ca învins. Totul la el transmitea mesajul: „Nu mai pot”. Cu Francisco Cerundolo a fost și mai și: 2-1 la seturi și 4-2 pentru argentinianul care venea tăvălug. Am avut impresia că Djoković se scurge în zgură, ca o statuie de ceară, că într-un sfert de oră e terminat.

De fiecare dată, cred că triplul campion de la Roland Garros a făcut un lucru infernal de greu și periculos, într-un fel cum n-am mai văzut pe nimeni în afară de Rafael Nadal: și-a redus la tăcere propriul creier. Gândul „Nu mai poți, ai făcut și așa prea mult, ai 37 de ani, totul are o limită, nu mai are rost să te chinui, te rupi de tot” e generat de creier, nu de corp. Întotdeauna corpul mai are resurse „la roșu” – barierele de protecție ale creierului te împiedică să ajungi la ele. Djoković le-a rupt. 

În clipa în care, după ce a făcut un volé imposibil, cu șpagat, în extensie totală, pe passing-ul în cros extrem sub fileu al lui Cisco Kid, căzut cu pieptul pe zgură a găsit puterea să mimeze cu brațele zborul avionului, pentru public (care, caz rar, a fost de partea lui), am priceput că va câștiga. În 10 seturi, în spre 10 ore de joc.

Scriu aceste rânduri și cu recunoștință. Căci milenarul Djoković este unul dintre foarte puținii jucători pentru care mă mai uit la tenisul de azi. Un singur lucru nu mai pot să-l fac ca pe vremuri: să-i spun Nole...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult