Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Lupta cu creierul

Novak Djokovic la French Open

Foto: Loic Baratoux/ Zuma Press/ Profimedia

E mult de când n-am mai scris despre un meci al lui Djoković. Comportamentul lui în încercarea de a juca fără vaccin la AOpen în timpul pandemiei m-a afectat rău.

Acum însă, nu pot, pur și simplu nu pot să nu scriu. Ar fi și nedrept față de tenis să n-o fac. 

De 3 zile încoace îl privesc pe Djoković cum cade de 5 ori și se ridică de 6. La 37 de ani. În fața unor adversari mai tineri cu cel puțin 10 ani.

Marele sârb mi-a contrazis percepțiile sedimentate în mai mult de jumătate de secol de viață în tenis. Aveam pretenția că știu, după cum arată și cum se mișcă jucătorii, cine va pierde meciul înainte ca el să se sfârșească. La 2-1 la seturi pentru un Lorenzo Musetti excepțional, îl vedeam limpede pe Djoković ca învins. Totul la el transmitea mesajul: „Nu mai pot”. Cu Francisco Cerundolo a fost și mai și: 2-1 la seturi și 4-2 pentru argentinianul care venea tăvălug. Am avut impresia că Djoković se scurge în zgură, ca o statuie de ceară, că într-un sfert de oră e terminat.

De fiecare dată, cred că triplul campion de la Roland Garros a făcut un lucru infernal de greu și periculos, într-un fel cum n-am mai văzut pe nimeni în afară de Rafael Nadal: și-a redus la tăcere propriul creier. Gândul „Nu mai poți, ai făcut și așa prea mult, ai 37 de ani, totul are o limită, nu mai are rost să te chinui, te rupi de tot” e generat de creier, nu de corp. Întotdeauna corpul mai are resurse „la roșu” – barierele de protecție ale creierului te împiedică să ajungi la ele. Djoković le-a rupt. 

În clipa în care, după ce a făcut un volé imposibil, cu șpagat, în extensie totală, pe passing-ul în cros extrem sub fileu al lui Cisco Kid, căzut cu pieptul pe zgură a găsit puterea să mimeze cu brațele zborul avionului, pentru public (care, caz rar, a fost de partea lui), am priceput că va câștiga. În 10 seturi, în spre 10 ore de joc.

Scriu aceste rânduri și cu recunoștință. Căci milenarul Djoković este unul dintre foarte puținii jucători pentru care mă mai uit la tenisul de azi. Un singur lucru nu mai pot să-l fac ca pe vremuri: să-i spun Nole...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult