Aseară mi-am dat seama ce mult e de când n-am mai văzut-o pe Simona Halep la nivelul maxim de concentrare și de încredere în sine! Și de când n-am mai numit-o Mangusta!
Ce avea de făcut cu Stosur era clar: australianca posedă o singură lovitură cu care poate sparge frontul, dreapta izbită cu așezare, de care Patricia Țig s-a speriat și n-a știut să se ferească. Reverul Samanthei e considerabil mai slab. Și atunci, Simona a avut de urmat doar două reguli tactice: 1) Pistoneaz-o pe rever. 2) Pe dreapta îi dai când ai teren deschis și poți s-o forțezi să lovească în criză de timp.
Le-a aplicat cu o eficiență formidabilă. Ce-i drept, a avut în față o Samantha de nerecunoscut, jucând de parcă ar fi făcut un chiolhan azi-noapte. „Picioare grele”, reacții „în reluare”, lipsa oricărei tactici, demotivare totală. Ca și cum ar fi intrat pe teren dintr-o obligație pe care o voia mai repede încheiată. Nici măcar nu și-a chemat antrenorul la bancă, atunci când scorul a început s-o lase în urmă...
Deși raportul greșelilor neforțate este grăitor, Simona 6, Samantha 23, nu se poate spune că Simona a primit cele două seturi „cadou de Paște”. Indiferent de rătăcirea australiencei, finalista de mâine a Madridului a servit foarte bine (4 ași), s-a mișcat excelent, a fost agresivă, reușind 13 lovituri direct câștigătoare față de numai 6 ale lui Stosur.
Cu „pitica atomică” Dominika Cibulková cred că va fi un meci de nivelul finalei de la Roland Garros a Simonei cu Maria Sharapova, dar cu alt sfârșit...
P.S.
N-am nicio îndoială că primul lucru pe care i-l va spune Darren Cahill Mangustei pentru mâine este „Înalță-i mingea cu spin”
