Ramona Huțanu

Criza spațiilor culturale nu se va rezolva cu o singură sală, fie ea și la Cotroceni. Dar fiecare metru pătrat câștigat pentru cultură, smuls din zona protocolului arid și redat oamenilor, este o victorie. Aștept acum să văd care va fi următoarea instituție care va avea curajul să urmeze exemplul. Sau vom continua să căutăm scuze tehnice pentru a ține ușile închise? foto: Facebook Nicusor Dan

O singură felie de tort a fost de ajuns pentru a demonta ani de retorică naționalistă zgomotoasă. Imaginile care ni-l înfățișează pe George Simion la Washington, zâmbind larg deasupra unui desert în forma Groenlandei acoperit cu steagul Statelor Unite, surprind o ironie devastatoare. sursa foto: captură X

Există o liniște specifică în palatele dictatorilor înainte de furtună. E liniștea aceea densă, în care se aude nu doar aerul condiționat, ci și ticăitul istoriei. La Managua, Daniel Ortega, bătrânul revoluționar devenit temnicerul propriului popor, tocmai a auzit alarma. ( Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, și co-președintele Rosario Murillo participând la parada care marchează cea de-a 46-a aniversare a Poliției Naționale Nicaraguane din Managua / Foto: Profimedia)

Moartea unui copil nu se termină niciodată. foto: Profimedia

Avem o relație ciudată cu propria istorie. Știm câteva date, câteva nume, câteva lozinci și de multe ori uităm esențialul. Iar dacă e ceva ce românul face mai bine decât sarmalele, e exact asta: uitarea. foto: Profimedia

Mult mai puțin discutată, însă poate la fel de dureroasă, este misoginia feminină. O formă de ostilitate între femei, adesea subtilă, greu de numit și încă și mai greu de admis. (Foto: Profimedia Images)

Suveraniștii au transformat 1 Decembrie într-un spectacol. „Călin, te iubim!” a răsunat peste Alba Iulia, umbrind spiritul Unirii și solemnitatea zilei. foto: Inquam Photos / Dana Coțovanu

Într-o Europă obosită de propriile certuri, unde indignarea se consumă mai repede decât știrile care o provoacă, România a făcut, în tăcere, un gest pe care îl credeam de mult uitat: a acționat fără să se anunțe. Fără să-și lustruiască uniformele pentru cameră, fără să transforme compasiunea în capital politic. Foto: Profimedia

Există momente în istoria unei societăți când adevărul, spus la timpul nepotrivit, devine delict. În România, a vorbi despre pensiile magistraților e echivalent cu a aprinde o țigară într-un depozit de artificii: șocul, indignarea și inevitabil, fum.

România are o boală veche: unii politicieni citesc doar titlurile, dar se comportă de parcă ar fi autori de tratate. Săptămâna aceasta, Gabriela Firea și Victor Ponta au reușit o performanță josnică, au lansat o panică morală națională bazată pe un text european pe care nu l-au citit. Foto: Profimedia