Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Nicu e pe tron

C.T.Popescu

N-am avut niciodată vreo umbră de simpatie pentru d. Klaus Iohannis. Nu mi s-a părut a fi un monument de inteligență. Sau de bună conștiință. Nici câtă fizică știe nu știu, căci nu s-a întâmplat să-i pot pune niște întrebări pe această temă – dar catedra sa de la liceul Brukenthal din Sibiu o ține sigur rezervată de peste 20 de ani, de când a devenit inspector școlar, apoi primar, apoi președinte, așa încât nu predau acolo decât profesori detașați și suplinitori.

Ce m-a făcut să-l votez de două ori a fost gândul că nu-l bântuie reverii ceaușiste. Că nu reprezintă plasmodia roșu-albăstrie, Partid-Securitate. O calitate esențială, mi-am zis, în condițiile răbufnirilor neoceaușiste din politica ultimilor ani.

Cea mai recentă astfel de răbufnire, pachetul de legi ale Securității adus la cunoștința publicului de G4Media, a produs din partea dlui președinte o reacție care a sunat rău de tot: „Cineva, și știm cine, a considerat că este bine acum să le dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că avem doar un prim draft. Nu își dorește nimeni o restaurație a vechii Securități. Astea sunt speculații pur și simplu eronate”. 

 „Cineva, și știm cine” e genul de zicere cu care ne-a obișnuit predecesorul lui Iohannis, turnătorul Băsescu – „Știm cine (pluralul securist tipic Noi), dar nu vă spun, că e secret”.

Eroare majoră este pentru d. Iohannis nu faptul că le-au trecut prin țeastă unor oficiali ai statului român asemenea idei, ci faptul că documentele au fost scurse pe surse. „Erau doar un prim draft” – monstruosul poate avea un draft? Când scrii așa ceva, schița (de altfel, cât se poate de limpede conturată) e totuna cu soluția finală.

„Nu își dorește nimeni o restaurație a vechii Securități”. Ce vorbești, Franț? Pardon, Klaus. Aș putea să înșir pe loc politicieni cu duzina bucuroși să poată folosi din nou Securitatea ca mecanism de control al maselor. Dar nu credeam că s-ar putea număra și d. Iohannis printre ei.

Iată însă că Serviciul de Informații Externe (condus de d. Gabriel Vlase, cel căruia i-am returnat în direct bazarul de cadouri ce mi l-a trimis într-o ladă cu ocazia zilei mele de naștere) comunică acum oficial, cât se poate de clar, că atât Președinția cât și Secretariatul General al Guvernului „au consultat SIE, proiectele postate fiind variante de lucru rezultate din aceste consultări”. Hait!

Carevasăzică, pe cale de consecință, d. Iohannis însuși este inițiatorul mârșăvoriei care îl pune jupân absolut peste Servicii cu prerogative mai tari decât ale Securității, domnii de la SIE au oferit doar consultanță. Iar faptul că SIE a decis să facă public acest lucru, o lovitură la țurloaie dată președintelui, arată exact contrariul, că n-are de gând să i se supună necondiționat.

Încântător spectacol al democrației și drepturilor omului oferit nouă de generalul Iohannis, ordonanța Ciucă și Serviciile aflate în slujba – în slujba cui?

P.S.

Nicolae Ceaușescu și-a dorit ca Nicu să-i urmeze la tron. Dacă ne gândim puțin, dorința i s-a îndeplinit. Klaus este diminutivul de la Nikolaus, nume german care, în originea sa greacă, înseamnă „Victoria asupra poporului”, pardon, rectific, „Victoria poporului”. Deci, Klaus e Nicu!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult