foto: Profimedia
Guvernul caută cu disperare bani să acopere deficitul, dar se face că nu vede cum, pe sub nasul său, milioane de euro sunt înghițite de politicieni și nicidecum de nevoile reale ale statului (a se citi „ale cetățenilor”). În fiecare an, din buzunarul comun al cetățenilor – bugetul public – se scurg zeci, chiar sute de milioane de lei către partidele politice parlamentare. Mecanismul este proporțional: cu cât partidul are mai multe mandate, cu atât primește mai mulți bani. Autoritatea Electorală Permanentă a virat în 2024 către partidele politice aproximativ 77 de milioane de euro, mai precis 386 de milioane de lei. Potrivit presei, în plus față de subvenție, partidele au mai primit bani care să acopere și costurile campaniei electorale: cheltuieli de peste 650 de milioane de lei. Adică o notă de plată totală în jur de 1 miliard de lei sau 200 de milioane de euro. Asta în timp ce liderii partidelor se perindă în ecranele televizoarelor deplângând deficitul bugetar amenințător și „invitând” (a se citi „obligând prin taxe și impozite”) cetățenii să participe la stingerea acestuia.
Dar „o căciulă” de bani publici au fost aruncați în conturile partidelor. Fără să ne întrebe nimeni, fără să avem opțiunea de a spune „da” sau „nu”. Statul decide, în numele nostru, că e normal să întreținem cu bani publici toate partidele, mari sau mici, indiferent de performanța lor, indiferent de câți cetățeni chiar le sprijină.
Să ne întrebăm pe bune: de ce plătim noi partidele? De ce trebuie ca banii noștri, ai contribuabililor, să fie direcționați obligatoriu către o clasă politică ce ar trebui, în fond, să fie capabilă să își câștige singură resursele? Nu cumva într-o democrație (iar România asta este) votul e un act liber, opțional? Atunci de ce finanțarea partidelor este impusă cu forța și nu este tot opțională, voluntară?
Argumentul oficial este „transparența” și „prevenirea corupției”. Ni se spune că, dacă finanțăm direct partidele prin bugetul public, reducem riscul ca acestea să depindă de bani negri. Dar realitatea ne arată altceva: niciodată corupția politică n-a dispărut, iar dependența de banii publici a transformat partidele într-o categorie privilegiată, ruptă de logica pieței, a competiției reale și a responsabilității față de cetățean.
În multe alte domenii, ni se cere să plătim strict pentru ceea ce alegem: dacă vrei ziar, îl cumperi; dacă vrei club sportiv, plătești abonament; dacă vrei o organizație, cotizezi ca membru. Doar partidele politice (parlamentare) au acest „lux” legislativ unic: finanțarea garantată, indiferent de câți susținători reali au. Este un privilegiu pe care și l-au scris singure în lege.
Un sistem cu adevărat sănătos nu bagă cu forța mâna în buzunarul cetățeanului transformându-l în suporter fără voia sa. Un sistem sănătos însemnă altceva: partidele să se finanțeze din cotizațiile membrilor lor, din donații transparente ale cetățenilor și din sponsorizări legale venite de la entități juridice și firme de diverse dimensiuni. Exact cum se finanțează ONG-urile, cluburile sportive, sindicatele sau orice altă organizație de reprezentare. Dacă oamenii cred în tine, îți dau bani. Dacă nu, dispari. Simplu.
Prin actualul mecanism, statul își bagă mâna în buzunarul fiecărui contribuabil și îi ia bani pentru a hrăni mașinăriile de partid. Chiar și pentru cele pe care nu le votezi niciodată. Chiar și pentru cele care nu au niciun fel de activitate parlamentară serioasă, dar bifează statutul legal de „partid parlamentar”. Este o distorsiune democratică pe care am ajuns s-o tratăm ca pe un dat, când, de fapt, ar trebui pusă sub semnul întrebării.
De ce să fim obligați, prin lege, să finanțăm cu toții ceea ce, în fond, ar trebui să fie un act liber de opțiune? Votul este opțional. Apartenența la un partid este voluntară. Susținerea financiară ar trebui să fie la fel.
Până nu rupem acest cordon ombilical dintre partide și banii publici, politica din România va rămâne o afacere subvenționată din greu de cetățeni, dar controlată strict de lideri de partid. Și atunci să nu ne mirăm că oamenii își pierd încrederea în democrație. Pentru că, la final, nu democrația este problema, ci modul abuziv în care politicienii au transformat-o într-un mecanism de finanțare proprie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În dictatură e mai simplu.. Se făcea cum visa cel mai iubit fiu..
E drept că Marea Adunare Națională, de pe vremea aia, costa mult mai puțin.
Se adunau când și când la Sala Palatului, având și ei o diurnă și transportul gratuit, atât. În rest, labelepoc și vezica tare..
Să ne întoarcem la epoca de aur, ca să economisim la buget..? Păi și Revoluția..
Sau, mai bine, o lăsăm naibii de politică de doi bani și ne relaxăm cu două piese de duminică ?
- "Valsul de primăvară", atribuit lui Chopin, dar compus de fapt de Paul de Senneville, sub numele de "Mariage d'Amour", în interpretarea fermecătoarei Lola Astanova, cea născută la Tașchent.
La 17 ani a plecat la Houston, la fratele ei, unde și-a continuat studiile.
A debutat în 2012 la "Carnegie Hall". Apariții la CNN, NBC, ABC, FOX și CBS sau pe coperta Vogue, ELLE, Rolling Stone..etc :
https://www.youtube.com/watch?v=VmD0pMF-5po&list=RDVmD0pMF-5po&start_radio=1
- "Nightingale" cu Lauren Jelencovici, alături de cunoscutul Yanni. Yiannis Chryssomallis este un compozitor grec, pianist și producător muzical.
A luat-o în turnee pe privighetoarea din Florida, care a absolvit Manhattan School of Music. Apare des pe Broadway, în spectacole de muzică clasică sau pop :
https://www.youtube.com/watch?v=kUukb3TpBiE&list=RDkUukb3TpBiE&start_radio=1
Pe de altă parte și ideea inițială, a finanțării de la buget a politicului, a avut o justificare oarecum logică. Dacă partidele nu sunt deloc finanțate, atunci vor fi după chipul și asemănarea intereselor economice / mafiote pe care le reprezintă. O situație democratică ideală ar fi cea în care partidele sunt rupte total de interesele economice mari și în același timp lipite de interesele segmentelor sociale în numele cărora militează. Dar asta e în teorie. În practică, partidele chiar sunt expresia segmentelor de interese economice sau mai rău, mafiote. Se confirmă deci încă o dată că economicul dictează politicului. Iar pârghia prin care segmentele de interese fac asta, este susținerea financiară a partidelor aferente. Până la urmă e ceva normal dacă stăm să ne gândim. Dar societatea în ansamblul ei nu trebuie să mai cotizeze în domeniul politic.