Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

O democrație nu moare doar când glonțul lovește un om. Moare când libertatea e rezervată doar celor care gândesc ca noi...

social media kirk

NEBUNIE! Sau cum o democrație nu moare doar când glonțul lovește un om. Moare atunci când principiile sunt abandonate și când libertatea e rezervată doar celor care gândesc ca noi. 

Nebunie se numește serialul la care mă uitam aseară târziu, pe Netflix. E despre extremism, asasinate motivate politic, discriminare, propagandă, dezinformare (inclusiv prin presă) și manipulare.

După finalul celui de-al doilea episod, mă uit pe telefon și aflu că Charlie Kirk a fost împușcat. Mai trece ceva timp și aflu că a murit.

După ce am văzut imaginile, nici nu credeam că va supraviețui. A fost lovitură executată de un profesionist. Fără dubii. Și care nu a fost prins, chiar dacă există filmări cu el și chiar dacă participanții le indicau polițiștilor locul unde era. Ciudat!

Aseară, un amic care locuiește în SUA îmi dă un mesaj: „Care crezi că vor fi efectele? Pare nebunie aici!”

Îi răspund: „Cred că eu mă voi trezi mâine dimineață într-o lume în care cea mai importantă democrație va aluneca mai mult către un război civil sau către o dictatură! Dacă în ultimele zile a fost utilizată politic uciderea Irynei Zarutska, refugiată ucraineană, oare cum va fi acum, cu uciderea lui Charlie Kirk, aliatul și prietenul lui Trump, pe care mulți din MAGA il vedeau viitorul președinte al SUA?”

Citesc de azi dimineață reacții ale unor înalți oficiali americani, ale republicanilor și susținătorilor MAGA.

Pe contul oficial al Casei Albe scrie mare, alb pe negru: „Democrații susțin crima!”

Donald Trump susține un discurs prin care dezbină, acuză și amenință stânga și organizațiile de stânga.

Secretarul Apărării, Pete Hegseth, îi adună pe soldații americani dintr-o bază și îi pune să se roage pentru Kirk. Chiar dacă regulile armatei americane interzic astfel de activități.

Elon Musk anunță “că e timpul pentru război, pentru a lupta și a muri pentru țară, iar Partidul Democrat e format din criminali”. Cu toate că toți liderii democrați au denunțat asasinatul de ieri, au cerut dreptate și rugăciune pentru familia lui Kirk.

Laura Loomer (cea mai toxică extremistă de dreapta și considerată „umbra lui Trump”) anunță că timpul pentru negociere și dezbatere cu democrații s-a terminat și cere acțiuni împotriva lor: “interzicerea și închiderea organizațiilor democrate (de stânga), arestarea și punerea lor sub acuzare.” Trump a și anunțat aseară că vor exista acțiuni împotriva anumitor organizații, fără a detalia.

MAGA cere declararea legii marțiale și arestarea tuturor celor care îl batjocoresc pe Kirk și care se opun republicanilor.

Dughin vorbește de război civil în SUA, iar Medvedev spune că fix „extrema stângă” împotriva căreia luptă republicanii este aceeași care susține Ucraina. Liz Truss, fosta PM a UK, spune că lumea a pierdut un mare patriot, iar jumătate din Guvernul Israelului, în frunte cu Netanyahu, declară că prin uciderea lui Kirk a fost ucis adevărul și a fost distrusă libertatea.

Charlie Kirk a fost ucis. Nu se știe de cine. Ucigașul nu a fost încă prins. Nu se știe dacă este un militant woke, un conservator, un votant democrat sau republican, sau un susținător al comunității LGBT. Însă Trump și extremiștii de dreapta deja au decis că ucigașul face parte din toate aceste grupuri: democrat, woke și LGBT. Ce mai contează că, din 6.000 de criminali care au comis atacuri sângeroase în SUA în ultimii 10 ani, doar 5 au făcut parte din comunitatea LGBT?

De cealaltă parte, anumiți jurnaliști și simpli cetățeni se bucură de moartea lui Kirk. Se filmează plini de bucurie sau aplaudă vestea. Nu mulți, dar există! Își motivează reacția prin toxicitatea promovată de Kirk.

Kirk care, da, a susținut libertatea de a purta armă, spunând că victimele atacurilor sunt pierderi „normale” pentru acest drept și că nu e necesară o analiză emoțională bazată pe victime; a spus că empatia e o prostie și un pericol public; a spus că femeile trebuie obligate să facă copii și să ducă până la capăt o sarcină rezultată dintr-un viol; a spus că femeile de culoare nu au capacitate de gândire; că americanii de culoare ar fi trebuit să rămână în sclavie; că homosexualii ar trebui uciși cu pietre și multe alte aberații.

Iar azi, în SUA, este zi de doliu național pentru Charlie Kirk, cu steagul coborât și cu onoruri militare. Dar acum câteva luni erau uciși congresmeni democrați – pentru ei nici măcar zi de doliu nu a fost. Avem doliu selectiv, empatie selectivă – iar acolo unde compasiunea devine armă politică, democrația moare încet.

Vedeți, scriam zilele trecute un text despre libertate și democrație. Despre nevoia de echilibru, indiferent de opțiunea politică. Nu a fost share-uit și preluat așa cum sunt analizele prin care scriu aici de toxicitatea anumitor oameni sau partide. Am înțeles - de multe ori alegem să citim doar ce ne convine! Restul - le omitem. Dacă extremiști de dreapta cenzurează și dezinformează, de cealaltă parte se folosește omisiunea, care e tot cenzură!

Polarizarea conduce mereu aici. Şi în SUA au mai fost episoade : asasinarea lui JFK, tentativa asupra lui Reagan, violențele din anii ‘60. Doar cǎ atunci societatea reacționa cu apeluri la unitate, iar acum reacționează cu și mai multă ură!

Am devenit societăți moderne nu doar polarizate, ci și dezumanizate. Până să vorbim despre lege și instituții, democrația se bazează în primul rând pe principii. Pe respectarea lor. Și pare că azi, puțină lume mai dorește respectarea unor principii. Da, extremiștii deloc, dar soluția nu e renunțarea la principii și de cealaltă parte.

Astăzi, nu doar politicienii, ci și platformele online decid ce ură devine virală și ce voce e redusă la tăcere. Și tocmai SUA spune ca în UE e cenzură, pentru ca se vrea reglementarea acestora!

Cred sincer că vor urma acțiuni de impunere a unui regim autocrat în SUA. Dacă până acum mai existau speranțe, acum eu unul nu le mai văd. Cel puțin nu azi, citind ceea ce liderii de azi ai Americii vor să facă!

Noi aici încă putem. Dacă vrem! Sau putem alege în continuare să îi combatem pe toți cei care ne critică partidul, liderul votat și inamicul virtual indicat de un anumit partid. Și vom ajunge tot aici. Pentru că, dacă vom alege libertatea doar pentru cei care gândesc ca noi, dacă renunțăm la principii, implozia societății este inevitabilă!

Ceea ce vedem azi în SUA nu e departe de noi. Polarizarea, ura, demonizarea adversarului politic – toate există și aici. Dacă nu învățăm lecția, vom repeta același drum. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    pai daca era ucis un "kirk" al democraticilor ce s-ar fi intamplat?

    sa ne aducem aminte de george floyd si blm si cum media prezenta ca erau proteste pasnice si ardea orasul?

    sau sa vorbim despre cum libertatea e rezervata celor de la putere si daca nu gandesti cum trebuie iti iei cancel culture si te cauta astia de stanga la locul de munca sa fii concediat?

    sau atunci e bine?

    dublu standard la greu
    • Like 3
  • Mihai check icon
    Da, problema este polarizarea dar în Statele Unite, unde libertățile sunt mai extinse decât oriunde altundeva extremiștii de stânga au vrut mai mult și mai mult până când s-au băgat în viața oamenilor și le-au împuns restricții referitor la ce să spună, cum să se exprime, de la pronume și până la părinte 1 și părinte 2, apoi să favorizeze anormalitatea.
    • Like 1
  • IraM check icon
    Corect, timpul dialogului a trecut.
    Alea jacta est.
    Pana aici, nenorocitilor !
    • Like 0
  • Dl Moraru , poate intr-o zi vei fii nevoit sa explici de ce minti cu asa dezinvoltura , va rog sa demonstrati afirmatiile urmatoare cu dovezi clare :''femeile de culoare nu au capacitate de gândire; că americanii de culoare ar fi trebuit să rămână în sclavie; că homosexualii ar trebui uciși cu pietre și multe alte aberații.''inchei citatul..
    Inchei prin a spuna ca pana in acest moment am crezut ca sunteti un om de stanga , decent ...Imi pare rau , efectiv sa constat ca minciuna va este arma de lupta perfida in lipsa argumentului... Tragem cortina stimate domn , daca oameni ca dv sunt purtatori de opinie in democratia romaneasca .. sau asa zisa democratie ...
    • Like 1
    • @ Sir Mihai
      Ion Ion check icon
      Poti sa cauti si singur. Eu unul le-am gasit.
      • Like 2
  • Păi, dumneata îi plângi pe americani, iar în România s-au anulat alegerile că două majorități au ales pe cine nu trebuie (Georgescu și Lasconi). La câte arme au americanii, da, poți vorbi de război civil, Iar acolo libertatea de exprimare este tratată, ocazional cu un asasinat, executat de un trăgător în stare, cu o tragere să nimerească ținta de la 200 de yarzi.
    • Like 1


Îți recomandăm

Volodimir Zelenski 2025

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult

Petre Lăzăroiu

E momentul să vorbim serios despre cât de mare e o pensie mică. Și nu, nu încerc să glumesc cu voi, pentru că astea nu sunt timpuri amuzante, de fapt. Dar am văzut intervenția fostului judecător CCR, Petre Lăzărăroiu, la B1 TV spunând că pensia lui de 10.000 de euro nu e una atât de mare, dacă chiar stai mai bine și te gândești. Ca să nu avem vorbe la proces, îl voi cita exact pe domnul judecător, astfel încât să putem face o analiză cât mai specifică a situației: ”Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea.” Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Citește mai mult

Ilie Bolojan - 2024

E prima dată când Ilie Bolojan renunță la tonul defensiv sau neutru care l-a consacrat și s-a exprimat ferm la adresa pretențiilor social-democrate. Și în acest sens a răspunsul atacurilor venite din partea lui Sorin Grindeanu printr-o replică memorabilă: ”Eu pot să plec mâine, dar să mi se spună care sunt soluțiile geniale care corectează aceste lucruri și nu deranjează pe nimeni.”

Citește mai mult