Trei asasinate folosite în propaganda politică, promovate prin martirizarea și mistificarea celui ucis, pentru a pregăti un război cultural. Moartea a fost folosită des ca „pretext legitim” pentru a restrânge libertatea politică și pentru a intensifica represiunea, în ultima sută de ani. Foto: Profimedia

Aseară am văzut o Americă delirând la funeralii faraonice ale lui Charlie Kirk. Văduva lui declară că moartea lui a fost planul lui Dumnezeu. Lumea ovaționează și e cuprinsă de delir mistic. Foto: Profimedia

Acțiunile producătorilor și distribuitorilor de arme de foc din SUA au înregistrat un salt după asasinarea de săptămâna trecută a activistului politic Charles Kirk. Reacția este una tipică: în perioada imediat următoare unor asasinate sau tentative asupra unor persoane de profil înalt, cumpărătorii acumulează acțiunile din domeniu, deseori în ritm rapid, producând aprecieri procentuale mult peste fluctuațiile zilnice obișnuite. foto Profimedia

În 2016, cuvântul „post-truth” a fost ales cuvântul anului. Autori precum McIntyre și Matthew D’Ancona au legat modul în care a început să se schimbe lumea – și chiar gândirea noastră – de alegerea lui Trump ca președinte și de Brexit. Foto: Profimedia

Da, ştiu, nu e frumos să doreşti răul nimănui, nu e frumos să doreşti moartea nimănui sau să te bucuri de ea, nu e frumos să-l învinuieşti pe mort că din cauza lui a fost omorât. Dar să te doară în cot—ca să nu zic chiar unde l-a durut pe fostul nostru prim-ministru Marcel Ciolacu—de răul sau moartea cuiva e voie? Eu cred că e voie. Foto: Profimedia

Un om a fost ucis. Unul cu care mulți nu erau de acord. Unul care, prin ideile lui, a stârnit controverse, a provocat, a iritat. Dar tot un om. Și când un om este ucis, nu te bucuri. Nu pentru că ai fi de acord cu el, ci pentru că ai bun-simț și aperi niște principii. Pentru că ai învățat că demnitatea și legea nu sunt negociabile, nici măcar atunci când celălalt te enervează profund. Când te bucuri de uciderea cuiva, nu arăți cât de mult îl detestai, ci cât de puțin ai înțeles din ce înseamnă să fii om. Și apărător al democrației. Foto: Profimedia

Una dintre ideile la care am ajuns să reflectez ieri are legătură cu faptul că Charlie Kirk era exponentul perfect al influencerului tipic, pe care studiile nu îl recomandă ca fiind în măsură să explice oamenilor temele pe care le aborda: politică, religie, biologie, logică, tehnica argumentării etc. Este vorba despre o persoană care a început studii universitare, dar nu le-a dus la bun sfârșit. A găsit o nișă, s-a ținut de câteva idei și a crescut, putem spune, odată cu expansiunea rețelelor de socializare. A înființat asociația „Turning Point USA” în 2012 și a început să promoveze constant anumite idei, atât în mediul online, cât și în viața reală, prin intermediul campusurilor studențești.

Nu-mi place Charlie Kirk. Niciuna dintre ideile lui nu-mi spune nimic. Doar mă revoltă. Pentru că nu cred că omul de naște cu dreptul la armă și că prețul unor vieți de oameni nu e prea mare pentru conservarea acestei situații, nu cred că bărbații trebuie să stabilească rolul femeii în lume și nici nu cred că femeile violate și însărcinate în urma tragediei ar trebui să păstreze totuși copiii.

NEBUNIE! Sau cum o democrație nu moare doar când glonțul lovește un om. Moare atunci când principiile sunt abandonate și când libertatea e rezervată doar celor care gândesc ca noi.

Aș vrea să încep acest text spunând că nu a trebuit să dau prea mult scroll pe Facebook până să văd, necenzurat, cum a fost împușcat Charlie Kirk, iar dumneavoastră vă recomand să nu faceți același lucru. Foto: Jubilee / YouTube („Charlie Kirk vs. 25 Woke Students”)