Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Pace – minciuna ucigașă

Trump convorbește mâine la telefon cu Putin. Despre ce? Despre Viagra? Nu, ci despre ce zice Trump că vrea Putin: pace. Și noi ne întrebăm îngrijorați: oare face Trump pace?

Politicienii români se întrec în a declara că nu vor trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina – aidoma piticului care se prezintă la circ, la un concurs pentru un post de Gogea Mitu. Și întrebat ce caută acolo, răspunde: „Am venit să vă spun să nu contați pe mine”. 

Uniunea Europeană face vorbire în mod repetat despre „necesitatea unei păci juste și durabile”, ca o replică dintr-un film nord-coreean: „Ordinul este să fim sănătoși”.

Aur și Pot zbiară cu elan: „Turul doi înapoi, noi vrem pace , nu război!”.

Nu pot să nu mă gândesc la ce se striga în România în anii ocupației sovietice: „URe Se Se, bastionul păcii e!”.

Or, dacă recurgem la funcția creierului uman numită rațiune, tot mai puțin folosită, vedem că nu va fi nici justă, nici injustă, nici durabilă, nici perisabilă, nu va fi pace neam, nici acum, nici peste încă un an.

SUA se retrag din grupul care investighează crimele de război ale Rusiei în timpul invadării Ucrainei. Comedia sinistră a lui Trump țopăind prietenos în jurul lui Putin n-a clintit și nu va clinti un milimetru poziția nemiloasă a Rusiei: vrea recunoașterea tuturor teritoriilor invadate, precum și să primească altele, care încă aparțin Ucrainei, respingerea perpetuă a intrării Ucrainei în NATO, niciun bocanc occidental în zonă. Și, între timp, tot vorbind despre pace, atacă și mai sălbatic, pe tot frontul ucrainean. 

Rusia nu poate fi ocupată, cum a fost Germania hitleristă. Starea naturală a Rusiei este să fie în război cu cineva și cu ea însăși, indiferent câți bani și câți oameni pierde. Armata Roșie trebuie să lupte, ca să nu atragă disprețul cowboiului pe măgar Vance: „Niște țări oarecare, random countries, care n-au mai avut război de 30-40 de ani”.

Iar ucrainenii, cel puțin cât vor fi conduși de Zelenski, nu vor accepta să predea fără luptă Rusiei bucăți sângerânde din țara lor.

Așa că, după mai rău de 3 ani, nu pot decât să repet ce spuneam la televizor în mai 2022: „Așa vom trăi niște ani de-acum înainte, cu război lângă noi – om vedea unde se va mai extinde – și cu consecințele lui, care ne vor izbi”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult

Doctorat / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Planck a realizat că erorile din ambele legi, deși opuse, au nevoie de o unică condiție corectoare. Așa a apărut quanta Planck – „A fost un act de disperare... Am sacrificat toată fizica pe care o știam”, mărturisea calmul fizician. Adică, fizica lui Newton.

Citește mai mult