Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Până când trebuie să aștepți ca să obții dreptate în instanță? În România, poți să ai ai o decizie, pronunțată eventual chiar în apel, dar judecătorul să nu redacteze hotărârea

Sală de judecată

Foto: Getty Images

Deși s-au făcut eforturi pentru diminuarea timpului în care un dosar stă pe rolul instanțelor, din cauza grevelor succesive ale magistraților și grefierilor, au fost foarte multe ședințe de amânare.

Dar nu despre termenele acestea vreau să vă vorbesc.

Ce se întâmplă atunci când ai o decizie (pronunțată eventual chiar în apel), dar judecătorul nu redactează hotărârea? Codul de Procedură civilă prevede un termen de 30 de zile care poate fi prelungit de 2 ori cu câte 30 zile (deci un total de maximum 90 zile) pentru redactarea hotărârilor. Din păcate nu există o sancțiune pentru cazul în care judecătorul nu redactează hotărârea, astfel încât avem o obligație legală care nu este respectată chiar de către judecători.

Astfel, de multe ori, în loc de 90 zile, avem un an, un an și jumătate, chiar doi ani, timp în care instanța nu redactează hotărârea judecătorească.

Bineînțeles, “Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”, dar de cele mai multe ori nu prea există bunăvoie, cel care pierde un proces așteaptă să fie notificat de executorul judecătoresc și uneori chiar așteaptă să îi fie poprite conturile, preferând această modalitate, decât să plătească.

O parte – cea care a pierdut procesul – este clar avantajată de această întârziere, dar cealaltă parte – cea care a câștigat, este sigur mai mult decât frustrată de această întârziere. Bineînțeles, avocații vor depune cereri repetate de urgentare a redactării hotărârii, pe care le vor motiva și în fapt și în drept și care vor rămâne totuși fără un rezultat.

Ce este de făcut în acest caz?

Singura soluție este schimbarea practicii, astfel încât executorul judecătoresc, în virtutea rolului său activ, să preia ca titlu executoriu certificatul de grefă în care se menționează părțile, pretenția (în principiu suma de bani la care este obligat debitorul) și faptul că pronunțarea este dată în apel (deci hotărârea respectivă, atunci când va fi redactată, va fi definitivă și nu va putea fi atacată din nou cu apel).

Executorii au început să ceară încuviințarea executării silite, bazându-se pe aceste certificate de grefă, mai ales atunci când este evident depășit termenul de 90 de zile, lucru îmbucurător pentru creditorii care așteaptă câteodată și 7-8 ani pentru recuperarea creanțelor lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult