Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Recomandări la Concursul Enescu: Schumann. Ars Poetica. Recital Claudio Bohórquez și Péter Nagy

Claudio Bohórquez

CLAUDIO BOHÓRQUEZ, violoncel, membru în juriul Concursului Internațional George Enescu 2026

PÉTER NAGY, pian

Robert Schumann

Piese fantezii op. 73

Trei romanțe op. 94

Cinci piese în stil popular op. 102

Imagini din basme op. 113

Dragoste de poet op. 48

Vineri, 4 septembrie 2026, Ateneul Român găzduiește primul recital din seria de concerte și recitaluri care completează concursul internațional din această toamnă de la București. Scopul e unul limpede: în căutarea excelenței avem ocazia să urmărim și mari muzicieni ai timpului nostru. Și nu e vorba doar de concurenții firește avizi să-și urmărească jurații pe o scenă, din mai multe motive, de la prezență și frazare la expresie emoțională. Publicul român are ocazia să-i asculte astfel pe profesorii care sunt și mari interpreți pe scenele internaționale de concert. Anul acesta, Mihaela Martin, Alissa Margulis, Valentin Răduțiu, Enrico Dindo, Raluca Știrbăț, Marie-Ange Nguci sau Nelson Goerner. Sau pe foști laureați ai concursului din anii precedenți, cum a fost cazul în concertul de deschidere cu violonista Mayumi Kanagawa, celistul Yo Kitamura și pianistul Roman Lopatinsky, și cum va fi cu Hyeonjeong Lee, cea mai tânără laureată din istoricul Concursului Enescu, violonista care la vârsta de doar 13 ani reușea să impresioneze atât de puternic juriul și melomanii români tot în anul 2024. Și bineînțeles, starurile, categorie onorată anul acesta de Nemanja Radulović. Astăzi despre primul recital la Concursul Internațional George Enescu, susținut de violoncelistul Claudio Bohórquez, la prima prezență ca membru al juriului de la București, într-un recital Schumann în compania pianistului Péter Nagy.

                                                                               (foto: Claudio Bohórquez - Christine Schneider)

De ce să mergi la un recital susținut de un membru al juriului Concursului Enescu? Pentru muzică, bineînțeles. Și pentru interpretare. Imaginați-vă cum va cânta acel muzician când știe că în sală sunt cel puțin 50 de tineri care îi sorb fiecare respirație și trăsătură de arcuș. Cu o prezență artistică internațională și o carieră remarcabilă atât ca solist, cât și ca profesor, germanul Claudio Bohorquez este unul cei mai importanți violonceliști ai generației sale. Interpretările sale se remarcă prin muzicalitate, expresivitate, cu un legato îngrijit și o minunată frazare cantabile, o amprentă interpretativă profund personală şi un stil care are legătură cu rădăcinile sale latino-americane din Uruguay și Peru. „Relația mea cu muzica e indisolubil legată de corp și de ritm: Nu doar ascultam salsa și tango; le trăiam și le dansam. Această energie latină pulsează în întreaga mea ființă și modelează în mod natural felul în care dau viață muzicii pe scenă.” S-a apucat de violoncel pentru că cel mai bun prieten din copilărie făcea violoncel. A renunţat chiar și la fotbal pentru muzică, pentru a studia cu David Geringas la Lübeck, un alt mare profesor legat de concursul Enescu din România, apoi cu Boris Pergamenschikow la Köln și Berlin, specializându-se la apoi în masterclasess cu Anner Bylsma, Steven Isserlis și Ferenc Rados, printre alții. Claudio Bohórquez a cunoscut succesul încă de la o vârstă fragedă, participând la concursuri internaționale precum Concursul Internațional Ceaikovski pentru Tineri Muzicieni din Moscova și Concursul de Violoncel Rostropovich din Paris, în anul 2000 fiind laureatul a nu mai puţin de trei premii la prima ediție a Premiului Internațional Pablo Casals. A urmat premiul întâi la Concursul din Geneva, realizări care au marcat începutul carierei sale de solist. Din 2011 până în 2016 a fost profesor la Universitatea de Stat pentru Muzică și Artele Spectacolului din Stuttgart, iar în septembrie 2016 a primit un post la Universitatea de Muzica Hanns Eisler din Berlin, unde este profesor invitat din 2003. Predarea a devenit pentru el o pasiune. Și este un mod de a le mulțumi propriilor săi profesori, mai ales lui Boris Pergamenschikow, celist rus născut la Sankt Petersburg care l-a susținut enorm pe Bohórquez în timpul studiilor, l-a luat cu el de la Köln la Conservatorul din Berlin și l-a însoțit pe parcursul evoluției sale – de la student la artist independent.

Pergamenschikow a murit de cancer în 2004, la doar 55 de ani, la Berlin. „Astfel am conștientizat cât de important este să ai pe cineva care să te ghideze și să te îndrume. Ca profesor, în cadrul orelor, interpretăm aceleași piese pe care le cânt și eu la concerte”, spune el într-un interviu pentru revista germană Concerti. „Aici, propria mea experiență se întâlnește cu curiozitatea și bucuria de a interpreta a studenților – și asta este partea captivantă. Cred că una dintre cele mai mari provocări ale vremii noastre este să ne acordăm timpul necesar pentru a ne dezvolta cu adevărat. Într-un mediu atât de agitat avem foarte puține momente de liniște în care să reflectăm și să ne adâncim cu adevărat în interpretările noastre. Pe lângă asta, lumea muzicii este incredibil de competitivă, iar principalul obstacol este pur și simplu acela de a ne câștiga existența făcând ceea ce ne place. În cele din urmă, cel mai bun sfat pentru studenți rămâne cel mai simplu: exersați, exersați, exersați.”

                                                                                           (foto: Péter Nagy - Berlin Classics)

Pianistul Péter Nagy este profesor de pian la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart și profesor în cadrul departamentului de instrumente cu claviatură al Școlii Doctorale de la Academia Liszt din Budapesta. Este solist și muzician de cameră, cu prezențe la importante festivaluri de muzică din lume, cu turnee de concerte în Europa, SUA, Australia, Noua Zeelandă și Japonia. Claudio Bohorquez și Péter Nagy au o colaborare fructuoasă și îndelungată în recitaluri camerale dar și sesiuni discografice. Duo-ul pe care îl formează a înregistrat la Berlin Classics un disc cu Sonatele pentru violoncel de Brahms, în 2018 și Poetic - Robert Schumann în 2019.


O veritabilă ars poetica va fi și recitalul de la Ateneul român, cu muzica marelui poet al romantismului muzical, transcripții pentru violoncel ale unor lucrări din repertoriile pentru voce, clarinet, oboi și violă, care proiectează o lumină nouă asupra unor fațete necunoscute ale lui Robert Schumann. Piese fantezii op. 73, scrise în 1849 la Dresda, într-o perioadă fericită a vieții compozitorului, care a avut în minte clarinetul și a numit inițial lucrarea „Soiréestücke” (Piese de seară), înainte de a se opri la „Fantasiestücke”. Trei romanțe op.94, cu un caracter intim și liric, au fost un dar emoționant și profund la Crăciunul anului 1894 pentru soția sa, pianista Clara Schumann iar cele Cinci piese în stil popular op. 102, singura partitură din recitalul de la Ateneu scrisă în original pentru violoncel de Schumann în aceeași prolifică perioadă de la Dresda sunt cinci piese proaspete și orginale, cu tentă folclorică, în care expresia muzicală primează în fața virtuozității. Imagini din basme op. 113 pentru violă (sau vioară) și pian sunt scrise în martie 1851, într-o atmosferă elegiacă, și chiar dacă cele patru piese scurte de caracter nu poartă titluri de basm, ci doar sumare indicații de tempo, Märchenbilder evocă alternativ cele două personaje fictive din tinerețea lui Schumann: meditațiile melancolice ale visătorului Eusebius, contracarate de impetuosul Florestan. Punctul central al recitalului de vineri va fi Dichterliebe op.48, o operă esențială din creația lui Schumann și din întreg repertoriul de lied. Va fi o ocazie unică să ascultăm un aranjament rarisim la Dragoste de poet, în care Bohórquez și Nagy ne vor conduce într-o călătorie a emoției romantice, fascinantă, cu siguranță, nu doar pentru cunoscătorii acestui ciclu de lieduri. Un recital rafinat, de neratat!

Recitalul Claudio Bohórquez – Péter Nagy va fi transmis în direct de TVR Cultural, vineri 4 septembrie, de la ora 19.00. Audiție plăcută!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult