Corporația de pui. Am trecut de turnicheți și am descoperit cât de puțin știam despre un producător român care livrează pentru Lidl

Ca să ajungi de la birourile conducerii în zona de producție, la Frâncești, în județul Vâlcea, trebuie să parcurgi câțiva metri și o procedură care începe prin a-ți schimba înfățișarea. Îmbraci un combinezon special, îți treci mâinile prin aparatele care dau pufuri de dezinfectant și treci de turnicheți, urmând regulile unui loc în care până și această scurtă deplasare a fost gândită în amănunt. Birourile sunt chiar acolo, alături, cu aerul familiar al unui sediu de corporație, iar oamenii tineri pe care i-am întâlnit în conducere lucrează la câțiva pași de instalațiile care prelucrează carnea de pui.

Am venit la Avicarvil, parte a Grupului Carmistin The Food Company, într-una dintre vizitele pe care le facem, la Republica, la producătorii români care lucrează cu Lidl. Pentru cei care cunosc produsele de pe raft, numele mai familiar este, probabil, La Provincia. Sub acest brand, dar și sub mărcile proprii Lidl, ajung în magazine ouăle și carnea de pui BIO, ale căror ferme aveam să le vizităm mai târziu.

Până atunci, mă uit la locul în care am ajuns și încerc să-mi explic de ce mă surprinde atât de tare. E ceva ușor nedrept în mirarea noastră atunci când descoperim în România o fabrică bine organizată, în care s-au investit zeci de milioane de euro și în care tehnologia despre care citim este deja folosită în producție. Oamenii aceștia au construit-o, au pus-o în funcțiune, vin aici în fiecare zi, iar noi intrăm și constatăm, cu uimire, că se poate și la noi. Probabil că ar trebui să ieșim mai des din birouri.

Recunosc că și eu aveam destule lucruri de recuperat. Știam produsele, aflasem câteva dintre cifrele afacerii, dar apropierea aceasta dintre sediul conducerii și fabrică, vârsta oamenilor din management și nivelul tehnologic pe care îl descopeream treptat îmi schimbau imaginea despre ce înseamnă să produci astăzi carne de pui în România.

O corporație de pui, mi-am spus. Sintagma asta mi-a rămas în minte pe tot parcursul vizitei.

Lidl este unul dintre principalii parteneri ai companiei, iar Gabriel Crăciun, director general al diviziei pui din Carmistin The Food Company, pune alături două lucruri care explică destul de bine relația: importanța colaborării și exigența ei.

„Lidl este unul dintre cei mai importanți parteneri ai noștri, atât la nivel național, cât și regional, dar și unul dintre cei mai exigenți. Cerințele de producție și standardele de certificare impuse furnizorilor sunt semnificativ peste nivelul obișnuit al pieței din România.”

Între aceste cerințe se află verificările periodice făcute de organisme internaționale independente, inclusiv audituri neanunțate, de mai multe ori pe parcursul unui an.

Gabriel Crăciun explică: „Este un sistem riguros de control, care obligă furnizorul să mențină aceleași standarde în fiecare zi, nu doar în momentul unui audit programat.”

Nu e prima dată când aud de aceste exigențe, care vin cu o veritabila școală prin care producătorii trec și la finalul căreia rămân cu un partener stabil, dar și știința de a produce, chiar și exporta la standarde internaționale. În aceeași discuție apare, aproape de fiecare dată, și nevoia de stabilitate: să știi că ai unde să vinzi, că poți planifica producția și că investiția pe care o faci are în față o piață de desfacere. Pentru o companie care crește păsări, produce furaje și trebuie să coordoneze fermele cu fabrica și cu livrările, predictibilitatea comenzilor intră în socotelile de business cu mult înainte ca produsul să fie ambalat.

Camerele care urmăresc fiecare produs

În zona de producție, zgomotul face conversația dificilă, iar eu încerc să urmăresc explicațiile și, în același timp, traseul produselor prin instalații. Aici începe să se lămurească și partea cu inteligența artificială, despre care ne vorbiseră reprezentanții companiei: echipamente care analizează imagini și ajută la selecția carcaselor, programe care urmăresc utilajele în timp real, sisteme care folosesc informațiile pentru a organiza ceea ce se întâmplă mai departe pe linie.

Camerele captează imaginile carcaselor, iar sistemul le încadrează în clase de calitate. Iris, cum se numește, permite evaluarea separată a diferitelor părți ale unei păsări, astfel încât informațiile să fie folosite în alegerea destinației produsului în procesul de prelucrare. Întreb, ca să fiu sigur că am înțeles, dacă sistemul ajută practic la stabilirea felului în care va fi folosit produsul. Asta face, pe baza criteriilor stabilite de oamenii care organizează producția.

Mai departe, cinci roboți de calibrare ajută la obținerea greutăților cerute pentru diferitele produse, iar softul care urmărește partea primară a procesării arată cum funcționează echipamentele și unde apar timpi de staționare. Sunt informații de care depind cantitățile obținute, pierderile și capacitatea de a răspunde comenzilor, într-o fabrică unde fiecare operațiune o pregătește pe următoarea.

Ascultând explicațiile, îmi dau seama cât de mult simplificăm lucrurile atunci când spunem că o companie „produce carne de pui”. În fabrică se lucrează cu greutăți, categorii, cerințe de ambalare și comenzi diferite, iar tot ce vine din ferme trebuie organizat astfel încât să poată fi livrat în forma și cantitatea cerute. Pe raft vezi rezultatul acestor decizii și rareori ai vreun motiv să te gândești la ele.

Fabrica de la Frâncești a costat circa 80 de milioane de euro, are 25.000 de metri pătrați construiți și lucrează cu o echipă de peste 1.200 de oameni, potrivit informațiilor companiei. Proiectul a fost realizat de o echipă internă condusă de Oana Petre, care a coordonat aproximativ zece colegi și a avut sprijinul unor specialiști și colaboratori externi. Încerc să pun în aceeași imagine investiția, oamenii care au dus-o la capăt și cei câțiva metri dintre birouri și producție. Mi se pare unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am văzut aici.

Cum a crescut afacerea

Nu l-am întâlnit în această vizită pe Justin Paraschiv, fondatorul Carmistin, dar povestea grupului ajută la înțelegerea locului în care ne aflăm. În mai bine de două decenii, afacerea s-a extins prin investiții și achiziții care au adus împreună agricultura, producția de furaje, creșterea animalelor și procesarea alimentelor.

În istoricul companiei, anul 2008 marchează preluarea platformei avicole Oltchim, un pas important către producția la scară mare. În 2017 urmează Avicola Târgu Jiu, apoi sunt extinse capacitățile de reproducție, iar în 2025 este cumpărată divizia de nutriție animală Cargill România. Astăzi, grupul cu capital integral românesc reunește peste 50 de companii și controlează o mare parte din etapele de care depinde produsul finit, începând cu cerealele și hrana animalelor.

În practică, integrarea aceasta înseamnă că deciziile luate într-o parte a afacerii trebuie să se potrivească celor din celelalte: fabricile de furaje cu nevoile fermelor, seriile de păsări cu programul procesării, producția cu livrările. Înțelegi de ce o discuție despre carnea de pui ajunge destul de repede la culturi agricole, la energie sau la capacitatea unei fabrici de nutrețuri.

Datele pentru 2025 arată o cifră de afaceri consolidată de peste 2,1 miliarde de lei și o producție de 120.000 de tone de carne de pui la nivelul grupului. Pentru 2026, compania estimează aproximativ 150.000 de tone.

Întreb câți pui pleacă într-un an la export, cu gândul că un asemenea număr m-ar ajuta să înțeleg mai bine dimensiunea afacerii. Clarificarea pe care o primesc este că se exportă carne pe categorii de piese, în funcție de cererea fiecărei piețe, așa că transformarea tuturor acestor vânzări într-un număr de păsări ar fi o aproximație destul de grosieră. Exporturile reprezentau aproximativ o treime din totalul vânzărilor în 2025, iar cea mai recentă precizare a companiei indică o pondere de circa 40% în 2026 și o prezență în peste 40 de țări.

În scurt timp, discuția ajunge și la energie. Avicarvil investește în două centrale fotovoltaice, la Mihăești, în Vâlcea, și la Târgu Jiu, în Gorj, proiecte de aproximativ patru milioane de euro în total. La nivelul întregului grup, compania estimează că, până la finalul anului, capacitățile proprii de producere a electricității vor putea acoperi jumătate din necesar. Sunt investiții care spun ceva despre cât de multe trebuie să calculezi atunci când vrei să produci alimente în asemenea cantități și să rămâi competitiv.

La ferma de ouă, întrebările încep cu hrana

De la Frâncești mergem în județul Olt, la Leleasca, unde Carmistin are o fermă de găini ouătoare BIO. Aici ne vorbește Monica Trandafirescu, director operațional al diviziei BIO, iar explicațiile ei mă ajută să trec de la cele trei litere de pe un ambalaj la lucrurile care trebuie făcute efectiv într-o fermă.

Începem cu hrana. La Leleasca există o fabrică de furaje dedicată fermelor BIO ale grupului, care folosește cereale certificate ecologic. Fiecare lot de materie primă este verificat, iar folosirea lui depinde de rezultatul analizelor.

„Nu dăm nimic în consum până nu avem rezultatul analizelor”, spune Monica.

Păsările au acces la exterior și fiecărei găini îi este alocată o suprafață de minimum patru metri pătrați de pășune. Și terenul face parte din sistemul de certificare, astfel încât ceea ce numim BIO presupune reguli care merg de la locul în care este crescută pasărea până la hrana pe care o primește.

Ferma de aici are aproximativ 30.000 de găini, iar eu încerc să aflu câte ouă înseamnă asta într-o zi. Răspunsul depinde de vârsta păsărilor și de etapa de ouat: sunt zile cu 27.000–28.000 de ouă, în timp ce, pe măsură ce producția scade, se ajunge spre 20.000–22.000. Puicuțele sunt crescute separat până la aproximativ 17 săptămâni, după care sunt mutate în halele pentru adulte și încep să ouă în jurul vârstei de 19–20 de săptămâni.

Întrebările mele despre ore și program primesc răspunsuri la fel de precise. După-amiaza, în jurul orei 16, păsările au program de furajare și se întorc în hală pentru hrană. Lumina, mesele, accesul afară și colectarea ouălor fac parte din organizarea unei zile de lucru pe care oamenii de aici o cunosc până în amănunt.

Ouăle ajung pe o bandă, la capătul căreia sunt adunate manual; tot manual se fac sortarea și ambalarea. În grup mai există o fermă de găini ouătoare BIO la Viișoara, în Teleorman, iar produsele celor două ferme ajung inclusiv în magazinele Lidl, sub brandul La Provincia și sub marca proprie Lidl.

Pe Monica o întreb și cum a ajuns să facă meseria aceasta. Lucrează în domeniu din 2007, de când a terminat studiile de zootehnie, și a petrecut mulți ani în producția de pui de carne. În 2022 a venit la Carmistin și a trecut la găini ouătoare, iar schimbarea a însemnat pentru ea să învețe un alt sistem de creștere.

Cum i se pare partea de BIO, profesional? „E foarte mișto”, răspunde zâmbind.

Spune apoi că este o provocare zilnică, pentru că păsările cer multă atenție, iar lucrul cu ele în sistemul acesta diferă de ceea ce făcuse înainte. O ascult și mă gândesc că, după atâția ani într-o meserie, e bine să mai poți răspunde în felul acesta când cineva te întreabă despre munca ta.

Lângă ea este Lavinia Popa, șefa fermei, foarte tânără, absolventă tot de zootehnie. Lucrează în domeniu de aproximativ 3 ani și jumătate, a început tot cu pui de carne și este de aproape un an și jumătate la ferma de găini ouătoare.

Ajungem cu discuția la facultate și la colegii ei, pentru că mă interesează cine mai alege o asemenea profesie și câți dintre cei care o învață ajung să o și practice. Lavinia spune că, din grupa ei, crede că doar două fete au rămas în domeniu; cealaltă lucrează tot la Carmistin.

E o informație mică, pe care aș fi putut să o pierd printre cifrele fermei, dar rămân cu ea. În vizita aceasta am întâlnit oameni tineri în conducerea companiei, iar aici o întâlnesc pe Lavinia, care conduce o fermă și își folosește studiile în munca de fiecare zi. Mi-ar plăcea ca astfel de trasee profesionale să fie mai vizibile, inclusiv pentru cei care se pregătesc să aleagă o facultate și care, poate, nu știu prea bine cum arată astăzi meseriile din agricultură.

Adăposturile care se mută de la o serie la alta

Ultima oprire este la o fermă separată, în satul Urși, tot în comuna Leleasca, unde sunt crescuți puii de carne BIO. Proiectul a început în urmă cu aproximativ 3 ani, iar compania îl prezintă drept singurul de acest fel, pentru producția de carne de pui certificată ecologic, din România.

Ni se explică felul în care funcționează adăposturile mobile. Cuvântul mă face să cer lămuriri, pentru că o hală este, în mod obișnuit, unul dintre lucrurile pe care le construiești ca să rămână pe loc. Aici, între două serii de pui, adăpostul este mutat pe altă porțiune de teren, astfel încât următoarele păsări să aibă acces la iarbă nouă.

Fiecare dintre aceste adăposturi poate găzdui aproximativ 1.600 de păsări. Puii sunt crescuți minimum 71 de zile, primesc hrană ecologică produsă în fabrica de la Leleasca și au acces la exterior. După încheierea seriei urmează aproximativ două săptămâni de curățenie și dezinfecție, înainte ca spațiul să fie pregătit pentru următoarea serie.

Sunt lucruri care fac mai ușor de înțeles ce presupune, pentru producător, o gamă BIO: timpul de creștere, suprafețele de teren, hrana certificată și perioadele în care adăposturile sunt goale, dar trebuie curățate și pregătite. Toate intră în costul produsului și în organizarea fermei, cu mult înainte de discuția despre prețul de la raft.

Cererea a făcut ca proiectul să se extindă. La momentul vizitei, grupul avea amplasate 40 de adăposturi mobile în trei locații, iar obiectivul anunțat era să ajungă la 100 până la sfârșitul lui 2026. Fermele sunt organizate în serii astfel încât să existe livrări săptămânale către abator și carnea BIO să poată fi disponibilă constant în magazine, inclusiv în Lidl.

Întreb dacă puii de aici ajung la fabrica pe care am vizitat-o la începutul zilei. Da, acolo ajung. După toate explicațiile despre hrană, zile de creștere și adăposturi, revin cu gândul la instalațiile de la Frâncești și la felul în care sunt urmărite produsele pe linia de prelucrare. Abia acum am văzut și locul din care pornesc.

La capătul vizitei, mă gândesc că surpriza de la intrare ar trebui să mă facă, înainte de orice, mai curios. Oamenii pe care i-am întâlnit au de rezolvat zilnic lucruri despre care eu am aflat abia acum, iar o parte din ceea ce fac ajunge de mult în magazinele în care îmi fac cumpărăturile. La Frâncești, fabrica funcționează, la Leleasca păsările au programul lor, Lavinia își conduce ferma, iar comenzile trebuie livrate.

Data viitoare când vom vorbi despre ce se mai produce în România, merită să avem în minte și imaginile acestor locuri.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Lidl România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp