Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Revelația ministrului de Interne

Carmen Dan

Foto: Inquam Photos

Comunismul a distrus România în anii `80 nu atât prin ideologie, cât prin prostie. Oricât de rigidă, eronată și brutală era doctrina comunistă față de viul vieții, niște oameni inteligenți și de bună-credință, aflați în posturi de decizie, ar fi putut să-i limiteze consecințele. Niște oameni care să nu aplice aidoma unor automate disperate orice elucubrație slobozită de Ceaușescu.

Or, criteriul principal de selecție pentru elita ceaușistă era prostia. Marea majoritate a guvernanților, de la Constantin Dăscălescu și Constantin Olteanu, până la Maria Bobu, Alexandrina Găinușe sau Susănica Gâdea, constituia o dictatură a imbecililor. A handicapaților oral, vorbind totuși limba română.

La ministerul de Interne, Revoluția l-a prins pe hominidul Tudor Postelnicu. După 27 de ani, pe același post s-a trezit fiica spirituală a lui Postelnicu, madam Dan. A parașutat-o acolo domnul președinte Dragnea, adică cam ce-ar fi ajuns Ceaușescu dacă la bază nu era cizmar, ci chelner de bodegă sau frizer de cartier.

Bine, am înțeles că Madamdan de Teleorman e scula domnului Dragnea și că musai s-o vâre în ceva, dacă tot sunt la putere. Dar să pui, unde, decât în capul ministerului de Interne, cu nume și pronume, o secretară de școală generală din Videle care vorbește românește ca o repetentă, absolventă de ecologie la facultatea de drept, sau invers, capabilă să tranșeze Balena Albastră și s-o pună pe grătar, să facă liste cu jurnaliști complotiști antistatali de pe facebook, să-și descopere cu uimire ditamai microfonul băgat în spațiul intim și să mintă la mintea găinii pe toată lumea, polițiști, procurori, publicul și pe prim-ministru, e un atentat la siguranța națională.

Într-un puseu de prostie potențată de răutate, Madamdan a mers până la a cere demisia unui profesionist competent și responsabil, cum este comisarul Radu Gavriș, șeful Secției Omoruri, pentru că a îndrăznit să critice legile criminale ale justiției pesediste. Madamdan se dovedește astfel mai periculoasă decât polițistul pedofil, fiind în stare să lase fără apărare cetățenii în fața pedofililor, violatorilor, ucigașilor, numai ca s-o gâdile Daddy Dragnea sub bărbie.

De fapt, stimați republicani, Madamdan nu există. Tot ce-am scris este despre domnul Liviu Dragnea. Care, atunci când va ajunge la nu prea îndepărtatul moment al adevărului, mă tem că nu va fi capabil nici măcar de revelația din urmă a lui Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult