Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

O demitere așteptată: Carmen Dan nu pricepe că nu se pricepe

Mihai Tudose - Carmen Dan

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Contestată de cei mai mulți angajați din sistemul administrație și interne, Carmen Dan a rămas de marți după-amiază fără autoritate la șefia ministerului.

Cel care i-a smuls preșul de sub picioare și care a făcut-o de neascultat de către subalterni este însuși șeful direct, premierul Mihai Tudose. Imediat după ce Carmen Dan a anunțat că a propus demiterea șefului Poliței Române și le-a cerut mai multor capi să facă un pas în spate, șeful Executivului a contestat capacitatea ei de a lua decizii corecte anunțând că se va vedea personal cu cel care este propus spre a fi dat jos din funcție. Ceea ce va spune Mihai Tudose după întrevederea cu șeful Poliției Române și concluzia pe care o va trage aproape că nu sunt relevante. Rămâne imaginea unui șef de guvern care verifică personal deciziile unui om din echipă. 

Cât de respectat va fi numărul 1 de la MAI dacă iese în conferință de presă și cere demisii, ca apoi aceste solicitări să-i fie amânate, controlate sau întoarse din drum? Ce vor spune șefii din poliție când se vor întâlni cu Carmen Dan în următoarea perioadă? V-ați cerut voie de la premier? Aveți OK-ul premierului Tudose, sau vorbim degeaba? Sunteți sigură că mă numiți pe mine în funcție, că decizia e la Mihai Tudose, care nu are încredere în ceea ce faceți și decideți.

Carmen Dan ar trebui să aibă zilele numărate la conducerea Ministerului de Interne. Mandatul său de un an și puțin a fost un lung lanț de gafe urmate de alte gafe.

Să-i ceri să-și dea demisia pentru că structura pe care o conduce a avut un polițist suspectat de pedofilie și despre ale cărui probleme unii colegi știau de ani buni nu e neapărat nimerit, întrucât Carmen Dan are prea puțină vreme în funcție și nu poate răspunde pentru fapte din 2009. Discursul public presărat de greșeli de exprimare și gramatică elementare (am decât informațiile pe care le aveți și dumneavoastră) ce oferă muniție subalternilor să o ironizeze pe rețelele de socializare, iarăși, nu poate fi un motiv de demisie, mai ales că la Educație avem un agramat care nu contenește să se facă de râs la televizor și Facebook.

Carmen Dan a oferit în anul cât a stat la MAI o mulțime de motive să plece sau să fie ajutată să plece, cele mai multe legate de faptul că nu se pricepe la ce face și nu are autoritate. 

Iată câteva greșeli peste care ea însăși, dacă ar fi avut un strop de conștiință, nu ar fi continuat să fie în funcție: imediat după protestele masive împotriva OUG 13, Carmen Dan citea la televizor lista cu jurnaliștii pe care-i acuza de instigare. În aceeași perioadă, când una din manifestații a degenerat în violențe despre care s-a speculat că au fost puse la cale de fanii unor echipe de fotbal, Carmen Dan a avut un schimb de replici cu SRI negând că ar fi primit informări. Dosarul a rămas în ceață. Spre final de an, Carmen Dan anunța la televizor că a găsit un microfon plantat într-o priză. A ieșit a iveală că șefa MAI (un om cu acces la informații secrete) nu are locuință de protocol și că nici nu se ajută de serviciile SPP. În mandatul domniei sale, au dispărut din România Sebastian Ghiță, Radu Mazăre, fratele său care i s-a alăturat și Puiu Popoviciu. În timpul manifestațiilor, Carmen Dan a fost acuzată de protestatari că a dat mai multe ordine forțelor de ordine ca să meargă la intimidare- unul din episoadele intens mediatizate a fost cel în care au fost folosiți caii. Când șeful de la Omoruri din Capitală a criticat modificările anunțate de parlamentari la codul penal și codul de procedură penală, Carmen Dan l-a certat în public, spunând că s-a decredibilizat, deși poate ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la anularea probelor video care ar fi făcut aproape imposibilă prinderea suspectului de pedofilie.

Ultimul exercițiu de logică al doamnei ministru te lasă fără cuvinte: aceasta îi cere unui om de la Serviciul Omoruri, care a rezolvat un caz în cel mai scurt timp cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere (pe care membrii PSD vor să le elimine ca probe din dosare) să plece. Radu Gavriș, polițist extrem de apreciat de către colegi, este presat politic de mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate pentru că a îndrăznit să spună că nu e normal ca victima unei agresiuni sexuale să fie audiată de față cu abuzatorul (propunere a colegilor PSD ai doamnei Carmen Dan).

În spatele spectacolului mediatic generat de șefa MAI și tot ce a curs de aici sunt sunt însă alte jocuri, cu mult mai adânci. Carmen Dan este cel mai important membru al Executivului pentru Liviu Dragnea, pentru că îi are în subordine pe toți prefecții și toate forțele de ordine, de la poliție la jandarmi. Nu e de neglijat nici serviciul de informații din MAI, o armă foarte dorită de liderul PSD. La cererea șefului ei informal, Liviu Dragnea, Carmen Dan s-a folosit de cazul cu suspectul de pedofilie ca să decapiteze pe criterii politice toți șefii din poliție.

Lui Radu Gavriș, șeful de la Omoruri din Capitală i se plătesc, prin Carmen Dan, mai multe polițe. El a fost cel care a lucrat la dosarul morții polițistului Gigină care era antemergător pe motocicletă în alaiul lui Gabriel Oprea și la #Colectiv, fiind bombardat cu controale peste controale de trimișii lui Petre Tobă.

Prin contestarea de către premierul Mihai Tudose a capacității șefei MAI de a decide cine pleacă și cine rămâne între subordonați, noua tabără din partid îi mai aplică o lovitură la temelie lui Liviu Dragnea, arătându-i că funcția celui mai loial om al său din Executiv este în pericol.

E de așteptat ca aceasta să plece în zilele sau săptămânile care urmează- fie demisionând, fie împinsă să-și scrie demisia, fie restructurată după CEX-ul de la Iași.

Plecarea șefei MAI ar însemna că declinul lui Liviu Dragnea este chiar mai rapid decât se anticipa și că taberele din PSD nu mai au răbdare și au început să-l devoreze.

Dacă cei din MAI ar vrea cu adevărat o remediere a eficacității testelor psihologice, ar trebui să înceapă cu evaluarea evaluatorilor. Extrem de mulți angajați cu pile pe locuri călduțe, cu școala făcută în bătaie de joc, care nu ar putea să recunoască un polițist într-o situație psihică delicată nici dacă ar fi arătat cu degetul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cri check icon
    Completa inadecvare a D-nei Carmen Dan pentru functia pe care o detine este de domeniul evidentei.
    Pe de alta parte, dl. Dragnea a dovedit ca are ""mana proasta"" in selectarea celor doi premieri, Grindeanu si apoi Tudose; pe langa mediocritatea lor intelectuala, cei doi politicieni, odata ajunsi la comanda guvernului, ne-au aratat fie incapacitatea de a-si controla reactiile emotionale ( in cazul lui Grindeanu ), fie carente educationale si vulgaritati de exprimare ( in cazul actualului premier ).
    Dl. Alex Livadaru continua sa creada in gogoritza cu excluderea probelor video din probatoriul procurorilor, desi nu exista niciun paragraf din noua lege care sa prevada acest lucru; mai mult, distinsul jurnalist crede ca seful politiei de la omoruri ar fi ""persecutat"" de d-na Dan pentru ca a criticat noua lege a Justitiei.
    Poate ar fi timpul ca cei care fac apologia atitudinii critice manifestate de unii sefi si sefisori din Institutiile de forta ale Statului, sa priceapa odata ca acesti sefi nu sunt altceva decat functionari ai Statului numiti si nu alesi, ei neavand niciun drept moral sau institutional de a carti impotriva Parlamentului sau a Guvernului.
    Il rog respectuos pe dl. Alex Livadaru sa imi arate o singura natiune democratica in care sefii din Procuratura, din Servicii sau din Politie isi permit sa critice Parlamentul sau Guvernul; cu exceptia Romaniei, nu se intampla nicaieri in lumea civilizata, iar daca vreun astfel de sef nu accepta legislatia in vigoare sau unele decizii guvernamentale, mai intai demisioneaza, abia apoi critica legislativul sau executivul.
    Romania mai prezinta inca o anomalie care erodeaza serios devenirea noastra democratica, si anume transformarea procurorilor in ""magistrati""; aceasta aberatie, cumulata cu absenta Institutiei Juratilor, confera procurorilor imunitate si puteri sporite fatza de adevaratii magistrati, care sunt exclusiv judecatorii.
    Se poate observa cu usurintza ca cei mai inversunati opozanti ai noii legi a Justitiei sunt procurorii, nu judecatorii. Stiu ei de ce.
    In concluzie, mi-as permite sa afirm ca promovand in functii esentiale mediocritati precum Tudose sau Dan, PSD-ul nu face decat sa-si compromita programul de guvernare si credibilitatea, dand astfel apa la moara celor care militeaza pentru cresterea puterii Institutiile de forta ale Statului in detrimentul drepturilor si libertatilor cetatenilor.

    • Like 0
  • check icon
    Îmi cer scuze, dar ministrul nu se ocupă de angajați ai politiei pedofili.
    Dar cred ca sefii acestora poate se ocupă muuuult mai mult din moment ce ani si ani de zile accepta ca coleg, scuzați cacofonia usoara, un pedofil înrăit, sa misune printre ei.
    Cu alte cuvinte, daca dumneavoastra ati fi sef la o firma de ce vreti voi si ati avea un angajat pedofil, cu state vechi in " meserie" inca de mult dinainte de a ajunge dvs sef la firma, dar care are multi sefuti vechi in bransa ca si el, si care nu au actionat nicicum la comiterea unor fapte evidente, ce ati face ???? Ati pune mâinile pe piept, cum vrea cel ce a scris articolul ???? V-Ati trage palme singur ??? Nu. Eu i-as lua la intrebari serioase pe sefutii pedofilului.
    Pe mine ma doare fix in spate pe cine pupă si unde doamna ministru, eu vreau doar ca mizeriile de sefuti din poliție si de oriunde altundeva, sa plătească pentru mizeria de a închide ochii si urechile cand angajați "cuminti" comit acte reprobabile si ilegale.
    Mizeriile din poliție nu se opresc doar aici. Sunt multe altele si mai si . SPAGA e o molimă ce bîntuie si pe acolo, ca si in sistemul medical. Dar asta e o alta discutie.
    • Like 1
  • Cred ca ar trebui spuse citeva lucruri aici.
    Cum a mentionat un alt comentator foarte corect, acest eveniment este un exemplu foarte clar de relationarea : boier , vataf , sluga , modul de viata traditional al romanului . Adica orice este permis daca cunosti pe cine trebuie. De fapt tot balamucul asta din ultimul an, este o incercare disperata a mafiei politico-economice din Romania sa raminem la o societate de tip feudal pentru ca asta le serveste cel mai bine interesele. Justitia distrusa, administratia politizata si ei sa calareasca pe ruinele Romaniei conducind o ceata mare de iobagi cu pasapoarte pe care sa-i manipuleze cum le vine la indemina. Asta este viitorul luminos pe care ni-l pregateste PSD & Co. Daca am votat cu PSD si ne enerveaza discursul asta, pai sa aruncam o privire asupra micro-societatilor dezvoltate de ei : Teleorman , Dolj , Olt , Dimbovita , Vrancea samd .... Aceste fiefuri sunt calarite de PSD in ultimii 27 de ani ,total ori cu mici intreruperi. Daca ne place ce vedem acolo, atunci putem s-o tinem tot asa.
    • Like 0
  • Evidenta este orbita: timp de 9 ani de zile procurorii si politistii lucreaza la dosarul/dosarele politistului incercand cumva sa-l faca scapat sau uitat. De toate aceste actiuni de sorginte mafiota este vinovat ministrul de interne actual nu functionarea defectuaoasa si ilegala a structurilor din cadrul politiei, nu paienjenisul toxic de interese si relatii feudale ce functioneaza la nivelul structurilor de conducere ale politiei romane de la toate nivelele. Dupa actiunea prim-ministrului in aceasta problema ministrul de interne ar trebui sa-si dea demisia de onoare. Problema este ca in toate structurile administratiei publice functioneaza si se manifesta aceleasi tare generate de relatiile medievale de tip "boier-vataf-sluga" si oricat de multi "boieri" vom schimba totul va ramane la fel.
    • Like 0
  • check icon
    Asa se intampla cand aduci cu forta rudele sarace sa ocupe posturile cheie din ministere(70 de secretari de stat din tiliorman?pai nu-i de mirare ca a fost depopulat judetu' puiului de militian)...nu-I nimic nou,si boc cerea juramant de fidelitate din partea membrilor corpului de control al guvernului de-ai fi zis ca esti intr-un film prost cu mafioti ,nu intr-un stat al UE.Dar sa dai afara din sistem profesionistii fiindca te pun intr-o lumina proasta...
    • Like 1
  • Ce a greșit Liviu Dragnea de și-a pus toți baronii de la psd în cap? Ce a facut, sau mai bine zis ce n-a făcut?
    • Like 0
  • andrei andrei check icon
    Poate e nevoie de o revoluție. Prea s-au adunat toate si prea ranjesc aia acolo.
    • Like 3


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult