Foto: Hudolin-Kurtagic / Lumi Images / Profimedia
Sunt conștient că este o lună a anului în care pe de o parte graba de a încerca să finalizăm ceea ce ne-am propus în acest an, iar pe de alta, nevoia de liniște și pace ne încearcă din plin ființele avide de a trece peste încă o graniță invizibilă, dar unanim acceptată, cum este sfârșitul anului calendaristic. Sunt de asemenea conștient că așteptările de la această perioadă sunt mult prea ambițioase și acest fapt contribuie la creșterea anxietății, dar cu toate acestea vin în fața voastră cu o preocupare… greoaie.
Urmează să vă vorbesc în continuare despre o preocupare veche, dar care îmi dă din ce în ce mai avid târcoale, făcându-mă să cad deseori pe gânduri și anume, măsura în care noi umanitatea avansăm cu adevărat în direcția bună. Desigur că nu am pretenții legate de obținerea unui răspuns clar și definitiv la o astfel de problemă, dar doresc să subliniez importanța acțiunii noastre și responsabilitatea generării de context pozitiv.
Vorbim atât de mult despre progres, despre creștere și dezvoltare, plasăm timpurile prezente în fruntea seriei de epoci cunoscute de istorie, aducând argumente de genul: creșterii speranței de viață, dezvoltării tehnologice, confortului și a siguranței vieții. Este indubitabil relevant câți ani trăim, în ce condiții fizice, câte necunoscute științifice descifrăm și cât de departe în timp sau spațiu putem vedea. Latura noastră rațională se cufundă în mulțumire și confirmare si ne împinge înainte. Este însă deopotrivă important, aș îndrăzni să calific cel puțin la fel de important, ceea ce simțim în legătură cu ceea ce se întâmplă cu timpul nostru, cu sufletul nostru, cu mediul în care trăim și cu viitorul pe care-l construim.
Așa cum filozofic am aflat de la Spinoza și Kant, iar științific de la Einstein și Heinsenberg, ceea ce ne definește și înconjoară este mai degrabă relativ decât absolut. Astfel și progresul despre care discutăm este preponderent relativ. Este dulce și bun eclerul cu ciocolată, dar nimic nu se compară cu acela mâncat după o perioadă de post…
Cu această explicitare stângace, m-aș referi la speranța de viață, la timpul pe care-l trăim pe acest Pământ, la siguranța vieții, la confort, la mediu și la ceea ce simțim în interiorul nostru. Trăim în mod absolut mai mult, însă anii trec cu o viteză direct proporțională cu volumul de informații la care devenim permeabili. Nu știm când a început un an nou și când se termină, senzația pe care o trăim este aceea de condensare a timpului până la durata unei clipe. Trăim în confort, însă înghesuiți în spații restrânse, respirând aer plin de noxe, mișcându-ne exclusiv în săli de sport și luptând cu creșterea în greutate. Avem siguranța că nu ne poate mânca un leu (dacă nu luăm în considerare inflația…), însă un război nuclear ne poate distruge rasa, sau terorismul poate evapora sentimentul de siguranță din orice oraș civilizat. Avem din totalul mamiferelor de pe glob numai 4% animale sălbatice, restul fiind ocupat de animale în crescătorii și de oameni (34%), 99,9% din speciile care au populat vreodată globul sunt extincte astăzi, având o rată de extincție mai mare de 10.000 de ori decât rata naturală istorică medie, ceea ce califică perioada noastră ca a doua ca ritm după celebra extincție din Cretacic care a dus la dispariția dinozaurilor. Trăim schimbări climatice fără precedent ca viteza de exprimare, creștem emisiile de gaze cu efect de seră, deși avem ținte extrem de ambițioase de reducere.
Sună suficient de deprimant și ridică întrebări legitime în legătură cu direcția în care ne îndreptăm… Dacă ne punem problema a ceea ce simțim în interiorul nostru eu cred că lucrurile stau la fel de nefericit. Este, cred, motivul pentru care generațiile tinere pun din ce în ce mai mult accentul pe ceea ce simt și pe emoție. Formele vechi de spiritualitate par să răsară timid și în acest flux de consumerism un curent potrivnic tinde să răsară. Am devenit mașini de consumat nefericite și desprinse de sinele nostru, adică zombi într-o oarecare măsură.
Cred că este necesară o revoluție în care goana după profit și dezvoltare tehnologică să fie atenuată de sustenabilitatea acțiunilor, de grijă pentru societate și oameni, pentru bunăstarea lor spirituală si mentală. O revoluție în care valorile să fie auditate și aliniate cu idealurile oamenilor și nu exclusiv cu interesele lor. Ca specia cea mai inteligentă și cu conștiință de sine, avem această responsabilitate!
Această revoluție poate fi înfăptuită exclusiv în măsura în care fiecare la locul său acționează. Vorbim despre diversitate și o respingem, ne declarăm responsabili și consumăm iresponsabil, ne plângem de educație, dar nu ne preocupăm de sufletele copiilor noștri, ci de nevoile lor materiale.
Fiecare dintre noi suntem creatori de context în jurul nostru, fie că este vorba despre prieteni, familie sau în cazul liderilor, de mii de oameni. Contextul creat de noi se compune cu cel creat de ceilalți și contează în rezultatul final. Prea puțini sunt cei ce pot influența personal contextul global rezultat și de-obicei sunt persoane… ale căror intenții și interese sunt discutabile. Nimeni niciodată nu se poate opune a miliarde de oameni ce construiesc context pozitiv, bazat pe valori universale, ce-și exprimă opțiunea de ființe, de ființe responsabile. Astea trebuie să ne facă să ne simțim actori activi puternici, capabili să ne definim singuri viitorul prin faptele noastre.
Visez la un viitor în care oamenii investesc în dezvoltare tehnologică calificând prioritățile pe bază de criterii care țin cont de sustenabilitate, de bunăstarea mentală a consumatorilor respectivei tehnologii, de planetă și restul viețuitoarelor și de ce nu, de Univers. În așa fel vom investi mai puțin în noul model de telefon mobil cu 4 camere și sper că mai mult în educație și cultură.
Visez la un viitor în care oamenii răstoarnă prioritățile de achiziții de la ultima modă de haine la numărul de cărți, de vizite la muzee, de implicare în proiecte sociale. În așa fel încât grija față de ceilalți egalează interesul față de propria imagine.
Visez la un viitor în care timpul pe care-l avem este dedicat mai mult ascultării decât vorbirii, mai mult cititului decât scrisului, mai mult introspecției decât expunerii personalității proprii.
Spuneți-mi că-s idealist, criticați limitele spuselor mele, dar simțiți acest viitor și îmbrățișați-l!
Un an bun doresc tuturor!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În apărarea mea pot spune că penultimul telefon l-am folosit 12 ani, ceea ce ar putea constitui un record de longevitate. Dacă toți pământenii ar fi făcut ca mine, milioane de oameni ar fi rămas șomeri, multe business-uri ar fi intrat în colaps. Acum, asta e, fapta a fost comisă, trebuie să mă împac cu ideea că am mai contribuit la dispariția cine știe cărei gâze... Eventual, o să folosesc și acest nou telefon cel puțin 12 ani. Partea neplăcută e că la acest telefon nu pot să schimb bateria (fiind neamovibilă, cam ca la toate telefoanele noi), deci va veni momentul când vreau-nu-vreau, chiar chichița de proiectare (cu bateria capsulată) mă va obliga să-l schimb.