Foto: Gari Wyn Williams / Alamy / Profimedia
Poate că cei 30 de ani pe care i-am petrecut în mijlocul transformării economiei românești, în ceea ce putem numi astăzi o economie europeană, reprezintă un argument suficient pentru a scrie acest articol…, sau poate că nu. La început a fost șocul, apoi speranța, apoi depresia, apoi angajarea în luptă, apoi victoria, apoi dezamăgirea și apoi, iar lupta.
Scriu aceste rânduri într-un moment în care nu știu ce să cred, dar în care sunt suficient de hârșâit pentru a fi liniștit cu situațiile în care nu știu ce să cred. Acum mai degrabă mă sperie convingerile ferme, fanatismul opiniilor certe.
Desigur că vă întrebați despre ce anume nu știu ce să cred!? Păi nu știu ce să cred despre calitatea locului în care am ajuns ca economie, ca țară. Pe de o parte avem realizări superbe, ferme, finale. Membership-ul la NATO, la Uniunea Europeană, creșterea economică record din ultimii 10 ani, creșterea calității vieții (salariul mediu în România a crescut cu aproape 100% în ultimii 8 ani), PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare a depășit Ungaria, Grecia… Pe de altă parte, nu avem încă autostrăzi să unească nordul cu sudul, estul cu vestul; datoria externă totală a României a depășit 150 mld de euro, crescând cu peste 200% în ultimii 10 ani. Deși beneficiari ai unor resurse uriașe energetice, ne-am transformat din exportator în importator de energie și avem unele dintre cele mai mari prețuri la energie electrică din UE. Producția industrială și consumurile energetice au scăzut cu 5%, respectiv 7% în ultimul an, suntem încă în urma majorității statelor UE la extrem de multe capitole și nu am reușit să accedem la spațiul Schengen.
Sunt sigur că multe alte reușite precum și nereușite pot fi adăugate la lista mea. Motivul pentru care nu știu ce să cred … oare am făcut ceea ce trebuia în acești 30 de ani!? Întrebarea este pentru mine, deoarece mă consider responsabil. Am fost actor activ, antreprenor, am fost cetățean activ, alegător, mă consider responsabil de ceea ce se întâmplă. Nu scriu pentru a blama sau critica, scriu pentru a căuta răspunsuri alături de voi, pentru a mă lămuri! Acum, nu vreau să dezamăgesc, pot trăi foarte bine și fără să aflu răspunsul ăsta, însă aș trăi mult mai bine găsindu-l.
Mă uit în jur și constat cu prea puține excepții că expertiza și competența în general în economie, politică, cercetare, consultanță a scăzut la cote alarmante. Și mai alarmant este că nu văd a veni un surplus de competență nici de la viitor. Cu puține excepții, suntem ușor, ușor, înconjurați de incompetența ce strânge ca un piton uriaș. Poate de aceea este și mai important să ne unim în jurul brumei de specialiști și oameni competenți ce se zbat în strânsoare.
Mă gândesc totodată că poate sunt la vârsta la care încep să privesc prin lentilele criticismului generațional și că aceste lentile, ca întotdeauna, deformează. Este motivul pentru care nu știu, pentru care am dubii și pentru care mă focusez pe fapte și rezultate în efortul de a găsi răspunsuri. Dacă vremea oamenilor care aveau valori greșite a trecut, dacă vremea hoțomanului deștept a trecut și ea, pare că intrăm în epoca habarnistului. Epoca celor care au opinii, dar nu pun preț pe date, a celor care n-au întrebări, ci numai convingeri, a celor care au obiective fără a le păsa de resurse.
Am însă un confort, acesta vine din apelul la istorie, din realitatea istorică a progresului continuu pe care l-a parcurs omenirea. Ne aflăm într-o situație critică în care conflictul dintre progresism și conservatorism a îmbrăcat forma cea mai dură, forma armată. Cu două conflicte fierbinți în Ucraina și Israel, cu conflicte la vedere sau ascunse în cea mai importantă democrație contemporană a lumii, România trebuie să-și definească politica și economia pentru a exista în continuare. Pentru a exista nu numai independentă, dar pentru a exista puternică și strălucitoare așa cum merită. Așa cum ea merită și noi trebuie să nu dezamăgim.
Te uiți în jur și vezi oameni care nu știu despre ce vorbesc, care nu respectă principiile, teoria, datele? Spune-le!
Participi la dezbateri habarniste în care se emit opinii nefondate? Retrage-te!
Auzi îndemnuri populiste fără acoperire? Uită-le!
Vezi persoane în poziții cheie care par să aibă numai certitudini? Evită-i!
Ai dubii și întrebări? Caută răspunsuri!
Este încă timp pentru a acționa și pentru a dezavua populismul, diletantismul, este timp pentru a te implica și a te preocupa. Altminteri, cu tot potențialul enorm, rezultatul va rămâne meschin și poziția noastră se va eroda. Da, vom putea bea mai multe sucuri carbogazoase și mânca mai mulți mici, însă ambele sunt nesănătoase!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe principiul ăsta, la câte tâmpenii o fi auzit Socrate în agora, nici nu ar mai fi trebuit să auzim de el în ziua de azi. S-ar fi retras după primele adunări.
Conceptul de brainstorming nu exclude și opiniile trăsnite, aparent fără nicio legătură cu subiectul. Orice opinie poate avea valoarea ei, mai mare sau mai mică. E suficient ca exprimarea opiniilor să fie încurajată.
Despre habarnism, da, e un subiect despre care se poate discuta mult și bine. Exodul românilor cu pregătire foarte bună, atât al celor cu studii superioare cât și al simplilor meseriași, se resimte tot mai pregnant, de la o zi la alta, de la an la an. Și, cum bine ați observat, acest fenomen se va acutiza, pentru că autoritățile nu fac mare lucru în atenuarea acestui exod. Pe termen lung, sunt foarte pesimist, mai ales în ceea ce privește domenii care sunt lipsite exact de vârfurile pe diverse specialități: R&D, dezvoltarea soluțiilor inovative, reformarea inteligentă a sistemelor publice, gândirea strategică pe termen lung a tuturor sectoarelor de activitate. Cu cine să le facem când cei mai bine pregătiți specialiști preferă să emigreze?
Cât despre meditația asupra ultimilor 30 de ani, o analiză retrospectivă nu poate decât să ne umple de revoltă, la cum a fost gestionată economia națională, pornind de la sloganul de-a dreptul criminal că tot ce aveam după ’89 ar fi fost mormane de fiare vechi. Aveam una din cele mai performante industrii de proiectare și producție a echipamentelor extractive, combinate siderurgice (Galați, Hunedoara, Târgoviște etc.), combinate chimice, industria materialelor de construcții, industrie grea cu echipamente aduse tehnologic la zi. Ați spus la plusuri aderarea României la UE și NATO. Dar cu ce costuri? Cu punerea la pământ a economiei naționale, pentru ca România să devină o colonie a UE, pentru a deveni pașnică piață de desfacere a produselor comunitare. Ați mers la piață să vedeți țara de proveniență a produselor pe care le puneți în traistă? Trei surcele se mai fac în România, pentru că suntem invadați de produsele de import, produse subvenționate de statele respective, cu care producătorii autohtoni nu pot să intre într-o competiție corectă.
Deci despre ce vorbim? 30 de ani de vânzare a resurselor solului și subsolului țării? Păduri întregi tăiate în prostie și vândute ca materie primă pentru a se întoarce în țară ca produse finite de mâna a doua (mobilă de "lux" din rumeguș presat). Sistemul bancar dat străinilor. Sectoarele strategice concesionate străinilor?
Și vă întrebați dacă o fi bine sau nu? Pe ce lume trăiți, domnule autor? În ce sfere izolate, în care informațiile pe care le are toată lumea nu au ajuns la dumneavoastră?
In primul rand as vrea sa spun ca sfaturile de la final, sunt ... lozinci idealiste. Am tot incercat in ultimii ani sa fac ce spui cu educatul oamenilor. sa le spun civilizat atunci cand ei fac inconstienti actiuni care sfideaza logica. ce primesti inapoi nu este ceea ce te-ai astepta, un mic pas spre corectare. primesti ura, dispert si mai si starnesti un moment de explozie, de rabufnire a tuturor frustrarilor omului respectiv. am o parcare in fata casei. vin diversi si parcheza cand sunt locuri libere, pe 2 locuri. absout aiurea. daca ma nimeresc, le spun politicos ceva de genul: "parcheaza te rog mai in stanga sau mai in dreapta, din respect pentru cei care vor sa parcheze si ei ca altfel data viitoare nici tu nu o sa gasesti loc liber. hai sa ne respectam unii pe altii". primesc in cel mai bun caz, raspunsuri tampite de genul: stau doar 5 min, de parca in alea 5 min nu poate sa vina o alta masina in cautarea unui loc. mai mult, lumea nu gandeste in persepctiva, in sensul: 1 masina parcata aiurea pentru 5 min, inseamna ca "forteaza" o alta care vine in cele 5 min sa parcheze si ea aiurea (se aliniaza masinii parcate aiurea) si asta duce la mai putine masini in parcare decat ar putea fi. in cel mai rau caz, lumea sare la bataie si asta imi aminteste de un articolo pe care l-am citit chiar astazi cu indivizi care s-au luat la bataie, duminica, in Bucuresti in parcarea unuim mall. deci intr-o zi in care lumea iese se se plimbe, sa se relaxeze, romanul o mai pune de o bataie in grup. toate astea tin de educatie. tin de salariile din educatie, de atragerea in sistem de oameni pasionati care sa isi faca treaba. cat timp nu intelegem asta, cat timp nu intelegem efectele pe termen lung a ceea ce facem, nu vom putea avea mari schimbari. ceafa lata este o cultura care s-a inradacinat semnificativ in ultimii 30 de ani. sa bagi in tine mult si prost, sa promovezi legea pumnului si a mitocaniei, astea sunt ce ii mana in viata pe o larga mare de lameni. se merge la sala nu ca sa fim fit ci ca sa facem muschi si sa purtam haine mulate, sa ii aratam.
nu pot sa spun ca nu am sperante. tot mai multi si-au dat seama si cei care pot sustine material isi trimit copii la studii in strainatate. de exemplu, anul trecut la Delft (universitate in olanda) din 500 de studenti in anul 1 erau 150 de romani. o treime romani la o universitate de top in EU in IT! speranta mea este ca dupa studii, acesti oameni ce primesc o alta lectie de viata sa vina (nu obligatoriu la propriu ca se poate face ceva treaba si de la distanta pentru cei care nu se mai intorc) si sa schimbe fata Romaniei.
de ce ei? pentru ca noi am dovedit deja ca suntem limitati si nu putem. politic, au fost 2 momente cheie in Romania ultimilor 30 de ani:
Conventia Democrata condusa de Emil Constantinescu. Un esec lamentabil al unui val semnificativ de oameni. Nu stiu exact despre ce numere vorbim insa imi amintesc de cei 30 de mii de specialisti anuntati de Constantinescu. Lipsa experientei, cumulata cu educatia primita de Constantinescu & co in comunism, a facut ca acest proiect sa nu reusasca sa puna tara pe o directie mult asteptata.
Al doilea moment a fost partidul PLUS (cu momentele premergatoare, evenimentul Colectiv si guvernul Ciolos). Coincidenta sau nu, platforma PLUS a adunat pe bune 30000 de oameni intr-o saptamana! Din informatiile mele este cel mai mare numar de oameni adunati ad-hoc, politic, in intreaga Europa cel putin. Ever. Ce au reusit ei intr-un context politic favorabil? Sa dispara lamentabil desi de data asta nu mai putem spune ca vorbim de lipsa de experienta, Ciolos detinand ceva functii politice intre timp.
Am enumerat doar aceste momente deoarece sunt cele mai mari in opinia mea.
Epoca habarnistului e un produs eminamente politic, promovat de partidele care promoveaza nepotismul si care sunt evident usor de identificat si nu vom reusi nici curand si nici usor sa schimbam ceva. Este nevoie sa avem o cu totul alta educatie noi ca tara (a se citi un numar semnificativ de oameni ca nu se face primvara cu o floare). Indiferent cat de educati ne credem, indiferent cat de activi si implicati am fost, noi inca purtam tarele educatiei primite in comunism de noi sau de parintii care ne-au educat. Educatia nu e doar in carti, ea este si in societate, in viata de zi cu zi.