Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Roșu, alb-negru și gri

   Intersecția rue Alibert cu rue Bichat, bistroul Carillon. Un colț de Paris până ieri obișnuit, chiar banal. Primul lucru de care dau cu ochii e un desen în cărbune pe perete, o siluetă de fată, o siluetă de băiat, în negru și alb, care se sărută îmbrățișați. Din negrul piepturilor lor, din răni rotunde, curge câte un șiroi de sânge roșu ca sângele.

Apoi, văd lumânările pe asfalt, căprioarele și urșii de pluș, pâini întregi, sticle de vin roșu pe jumătate sau pe sfert pline, cu dopul pus și paharul alături, stegulețe ale Franței.

Câteva sute de metri mai încolo, în fața monumentului Republicii, lumânări, mult mai multe, sunt și alte steaguri decât tricolorul francez, caricaturi și afișe Charlie Hebdo, unele rămase din ianuarie, texte scrise cu negru și roșu, „Fous de dieux contagieux, touchez pas nos enfants”. Demenți contagioși ai dumnezeilor, nu vă atingeți de copiii noștri. Și încălțări, zeci de adidași, pantofi, papuci, sandale. Le-au lăsat și au plecat în ciorapi cei care au fost opriți de poliție să manifesteze în Place de la République după asasinate.

Nu-mi ies din minte găurile de gloanțe din geamurile de la Carillon. Sunt aproape rotunde, cu crăpături radiale, în pânză de păianjen. La rafala de AKM, sticla ar fi trebuit să pice în țăndări, de sus până jos, mă gândesc, așa cum m-am gândit atâta vreme la găurile din capul celor uciși în alt decembrie, în Piața Universității, circulare, mici și cu sânge puțin.


O franțuzoaică voinică, blondă, îmi leagă pe încheietura mâinii o bandă neagră pe care scrie „Je me souviens”. Alături, dintr-o rulotă, se împarte gratuit mâncare, de sufletul celor omorâți, o iahnie de legume cu pâine neagră.

Am fost cu metroul pe distanțe lungi, am șchiopătat pe străzile Parisului uitându-mă direct în ochii oamenilor. Foarte rar s-a întâmplat să lase privirea în jos și să se zgribulească temători. Afluxul de călători în metrou e normal, n-am văzut restaurante goale seara, parizienii nu sunt terorizați. Ucigașilor nu le-a mers să stingă luminile în La Ville Lumière.

Berlin, Olympia Stadion, 24 de ore mai târziu. Stadionul pe care Hitler a patronat Jocurile Olimpice din 1936, când negrul american Jesse Owens a umilit rasa ariană din creierii Führerului, câștigând 4 medalii de aur.

E făcut din blocuri de piatră galben-cenușii, urâte și amenințătoare; de pe turnurile înalte de peste 100 m s-au scos svasticile, dar sunt la fel de sinistre, intrarea titanică din spatele stadionului, printre coloane rectangulare, spre zona Mayfeld, parcă ar fi Metropolisul lui Fritz Lang. Sau Poarta de la Auschwitz.

Dar cu adevărat te trec fiorii când ajungi în tribune. Stadionul era pustiu sub acoperișul circular, semideschis, nu se zărea țipenie de om. Dacă băteai din palme, răsuna aerul cenușiu și înghețat. Cum cenușii erau toate, absolut toate cele 70.000 de scaune. Am fost pe destule arene în lumea asta, scaunele sunt colorate, în roșu, în albastru, în verde, e și util pentru identificarea sectoarelor de pe bilete. Pe Olympia Stadion, de la tribuna oficială, un soi de cazemată din care Hitler, Himmler, Göring, Goebbels binecuvântau sportivii cu Heil! și până la ultima treaptă, totul este cenușiu întunecat.

Și verdele gazonului e feldgrau, are o umbră de gri.

Singurul sport pe care mi-l pot imagina în incinta asta e mitralierea de la șold a mii de oameni împinși pe gazon, în vreme ce alte mii aplaudă sacadat în tribune.

Am în gură un gust de cenușă, mă simt ca într-o urnă de crematoriu colosală.

Aproape de centrul acestui teren l-a doborât Zinedine Zidane pe Materazzi, cu o lovitură berbecească de cap în inimă.

Gri erau, pe harta electorală de sâmbătă a Franței, zonele în care câștigase partidul Marinei Le Pen. Acum, aud că Frontul Național n-a mai reușit să câștige nicăieri.

„Cenușie-i, prietene, orice teorie, și verde e al vieții pom de aur...”.

P.S.

Florin Manolescu a fost primul care le-a spus fiarelor de la Junimea, când eram nimeni, lăsați-l în pace, că știe el teribil de bine ce face. Cu fraza asta a lui am supraviețuit ani negri...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult