Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Roșu, alb-negru și gri

   Intersecția rue Alibert cu rue Bichat, bistroul Carillon. Un colț de Paris până ieri obișnuit, chiar banal. Primul lucru de care dau cu ochii e un desen în cărbune pe perete, o siluetă de fată, o siluetă de băiat, în negru și alb, care se sărută îmbrățișați. Din negrul piepturilor lor, din răni rotunde, curge câte un șiroi de sânge roșu ca sângele.

Apoi, văd lumânările pe asfalt, căprioarele și urșii de pluș, pâini întregi, sticle de vin roșu pe jumătate sau pe sfert pline, cu dopul pus și paharul alături, stegulețe ale Franței.

Câteva sute de metri mai încolo, în fața monumentului Republicii, lumânări, mult mai multe, sunt și alte steaguri decât tricolorul francez, caricaturi și afișe Charlie Hebdo, unele rămase din ianuarie, texte scrise cu negru și roșu, „Fous de dieux contagieux, touchez pas nos enfants”. Demenți contagioși ai dumnezeilor, nu vă atingeți de copiii noștri. Și încălțări, zeci de adidași, pantofi, papuci, sandale. Le-au lăsat și au plecat în ciorapi cei care au fost opriți de poliție să manifesteze în Place de la République după asasinate.

Nu-mi ies din minte găurile de gloanțe din geamurile de la Carillon. Sunt aproape rotunde, cu crăpături radiale, în pânză de păianjen. La rafala de AKM, sticla ar fi trebuit să pice în țăndări, de sus până jos, mă gândesc, așa cum m-am gândit atâta vreme la găurile din capul celor uciși în alt decembrie, în Piața Universității, circulare, mici și cu sânge puțin.


O franțuzoaică voinică, blondă, îmi leagă pe încheietura mâinii o bandă neagră pe care scrie „Je me souviens”. Alături, dintr-o rulotă, se împarte gratuit mâncare, de sufletul celor omorâți, o iahnie de legume cu pâine neagră.

Am fost cu metroul pe distanțe lungi, am șchiopătat pe străzile Parisului uitându-mă direct în ochii oamenilor. Foarte rar s-a întâmplat să lase privirea în jos și să se zgribulească temători. Afluxul de călători în metrou e normal, n-am văzut restaurante goale seara, parizienii nu sunt terorizați. Ucigașilor nu le-a mers să stingă luminile în La Ville Lumière.

Berlin, Olympia Stadion, 24 de ore mai târziu. Stadionul pe care Hitler a patronat Jocurile Olimpice din 1936, când negrul american Jesse Owens a umilit rasa ariană din creierii Führerului, câștigând 4 medalii de aur.

E făcut din blocuri de piatră galben-cenușii, urâte și amenințătoare; de pe turnurile înalte de peste 100 m s-au scos svasticile, dar sunt la fel de sinistre, intrarea titanică din spatele stadionului, printre coloane rectangulare, spre zona Mayfeld, parcă ar fi Metropolisul lui Fritz Lang. Sau Poarta de la Auschwitz.

Dar cu adevărat te trec fiorii când ajungi în tribune. Stadionul era pustiu sub acoperișul circular, semideschis, nu se zărea țipenie de om. Dacă băteai din palme, răsuna aerul cenușiu și înghețat. Cum cenușii erau toate, absolut toate cele 70.000 de scaune. Am fost pe destule arene în lumea asta, scaunele sunt colorate, în roșu, în albastru, în verde, e și util pentru identificarea sectoarelor de pe bilete. Pe Olympia Stadion, de la tribuna oficială, un soi de cazemată din care Hitler, Himmler, Göring, Goebbels binecuvântau sportivii cu Heil! și până la ultima treaptă, totul este cenușiu întunecat.

Și verdele gazonului e feldgrau, are o umbră de gri.

Singurul sport pe care mi-l pot imagina în incinta asta e mitralierea de la șold a mii de oameni împinși pe gazon, în vreme ce alte mii aplaudă sacadat în tribune.

Am în gură un gust de cenușă, mă simt ca într-o urnă de crematoriu colosală.

Aproape de centrul acestui teren l-a doborât Zinedine Zidane pe Materazzi, cu o lovitură berbecească de cap în inimă.

Gri erau, pe harta electorală de sâmbătă a Franței, zonele în care câștigase partidul Marinei Le Pen. Acum, aud că Frontul Național n-a mai reușit să câștige nicăieri.

„Cenușie-i, prietene, orice teorie, și verde e al vieții pom de aur...”.

P.S.

Florin Manolescu a fost primul care le-a spus fiarelor de la Junimea, când eram nimeni, lăsați-l în pace, că știe el teribil de bine ce face. Cu fraza asta a lui am supraviețuit ani negri...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Corporatist.

Presiunea legată de locul de muncă a devenit un subiect tot mai frecvent în discuțiile pe care le avem în diferite grupuri de prieteni. Tot mai mulți dintre ei spun că se simt copleșiți, intimidați și supuși hărțuirii psihologice la locul de muncă, și asta indiferent de Indiferent de vârstă sau de poziția managerială. foto Getty Images

Citește mai mult

Sting la Untold 2026

De altfel, din comentariile pe care le-am auzit în jurul meu după concert, dar și pe care le-am citit pe net, trag următoarea concluzie: celor care nu l-au mai văzut pe Sting li s-a părut extraordinar, iar celor care l-au mai văzut li s-a părut că a fost mai bine altădată. Practic, lumea se împarte între vrăjiți de Sting și cunoscători de Sting, ceea ce nu e rău deloc.

Citește mai mult

Amalia Săftoiu

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului românesc de tricotaje Ami Amalia, despre trecerea de la o carieră internațională în corporații la antreprenoriat, despre alegerea de a produce în România și despre răbdarea necesară pentru a construi un brand în care valorile să nu rămână doar o promisiune de marketing.

Citește mai mult