Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

România a câștigat 13 medalii de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia. Cei zece elevi din echipa Colegiului Național Sfântul Sava și-au plătit singuri biletele de avion

Olimpiada Chimie

Foto: Facebook Daniela Bogdan

Toți cei 13 elevi români care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia au obținut medalii de aur, scrie edupedu.ro. Profesoara Daniela Bogdan de la Colegiul Național Sfântul Sava din București a scris într-o postare pe Facebook că cei zece copii din echipa colegiului, toți medaliați cu aur la Olimpiadă, și-au cumpărat singuri bilete de avion, pe ultima sută de metri, după ce Ministerul Educației a întârziat răspunsul la solicitările făcute de cadrul didactic.

„Felicitări, dragii mei elevi!

Ați arătat că inteligența, perseverența, pasiunea sunt valori care vă vor însoți mereu în viață.

Felicitări şi părinților care au cultivat în copiii lor spiritul de a nu se da bătuți niciodată, susținându-i financiar pentru a participa la IAChO, o olimpiadă care este în calendarul competițiilor finanțate de Ministerul Educației, dar care nu a fost finanțată nici măcar cu 1 leu.

Dimpotrivă, ME a tergiversat atât de mult o decizie (şi un răspuns la solicitările pe care le-am făcut în scris), încât am cumpărat biletele de avion la un preț mult mai mare, pe ultima sută de metri.

Dar despre aceste practici ale unor personaje care populează vremelnic o instituție care se ocupă de bunul mers al învățământului, am să scriu şi am să vorbesc, mai pe larg, în zilele următoare.

Acum suntem fericiți şi aşteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem acasă”, se arată în postarea profesoarei Daniela Bogdan.

Elevii Dumitrașcu Diana, Mircea Maria Ioana, Sălăgean Ruxandra Maria, Guşiță Mihnea Costin, Bonca Andra Teodora, Constantin Francesca Alexandra, Cumpănăşoiu Denisa Gabriela, Sterpu Liviu Alexandru, Androne Otilia Maria, Ioniță Alexia Maria, de la Colegiul Național Sfântul Sava, au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Bandung, Indonezia, 26-29 septembrie 2024.

De asemenea, medalie de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia au obținut și Denissa Labunt de la Colegiul Național Unirea din Focșani și Alexandru Mereuță de la Colegiul Național Iași, potrivit edupedu.ro. În cazul lor, „cheltuielile deplasării au fost suportate de Primăria Focșani”. Și al 13-lea participant din lotul României, Rialda Maria Popa, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB), a obținut medalie de aur.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Păi de unde bani? Banii sunt cheltuiții "strategic" pe ce vrea "partenerul strategic": "sprijinul militar" (a se traduce: înarmarea) al Ucrainei și "ajutorarea" (a se traduce acordarea de mocangeli) refugiaților din Ucraina.
    • Like 0
  • Apreciez ironia comentariului de mai jos.
    In Romania se invata putin si prost. Cred ca cei putini elevi care fac ceva, invata ceva, participa la un concurs, castiga un premiu ar trebui incurajati si sprijiniti de catre minister. Nu stiu, nu-mi dau seama cat de importanta e aceasta Olimpiada in ierarhia concursurilor pe discipline la nivel international, dar e o Olimpiada. Niste copii au invatat si au castigat premii, banuiesc ca a existat un grad ridicat de dificultate, ca probele nu au fost foarte simple, deci e binevenita experienta. Apoi copiii trebuie incurajati, sustinuti in demersul lor si pe profesorii care incearca sa-i pregateasca. Neglijenta asta, nepasarea, haosul din Ministerul Educatiei ce a facut in 34 de ani prin cei care l-au reprezentat, o mascarada din legea invatamantului, au dus la rezultatele dezastruoase in educatie.

    Asa ca atunci cand niste elevi invata si vor sa se afirme, tu stat roman ar fi bine sa-i sustii ca nu costa calatoria asta cat a furat Dumitru Buzatu. De ce pomenesc de el? Pentru ca procesul lui e o gluma si pentru ca a fost un moment stanjenitor cu alti olimpici:

    „Elevii veniți la Olimpiada Națională de Matematică de la Vaslui au primit cadou un album cu poza și discursul lui Dumitru Buzatu, fostul președinte PSD Vaslui arestat pentru corupție. În plus, olimpicii și oaspeții au fost ținuți în picioare, în timp ce politicienii erau pe scaune.

    A fost un moment bulversant pentru elevii prezenți la Olimpiada Națională de Matematică care a avut loc zilele trecute la Vaslui.

    Olimpicii au primit în dar din partea organizatorilor câte un album despre frumusețile și valorile județului, în care la loc de cinste se află și Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat după ce a fost prins în flagrant când lua 1,25 milioane de lei șpagă.

    Olimpiada Națională de Matematică a fost organizată de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România și Societatea de Științe Matematice-filiala Vaslui, potrivit inspectoratului județean.

    Competiția s-a desfășurat în două etape – pe 2-7 aprilie 2024 pentru elevii claselor VII-VIII și pe 9-12 mai 2024 pentru elevii din clasele VI-VII, care au reunit peste 400 de elevi și 150 de profesori din toată țara.

    Dumitru Buzatu a fost arestat în septembrie 2023 pentru corupție, după ce a fost prins în flagrant când lua 1,25 milioane lei șpagă.

    De atunci și până la organizarea olimpiadei au trecut suficiente luni pentru ca organizatorii să poată găsi și alte cadouri pentru copiii olimpici în afară de albumul care țin loc de cartea de vizită a Vasluiului, semnată de Dumitru Buzatu și cu poza acestuia în deschidere, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

    Iată și un fragment din mesajul lui Dumitru Buzatu: „Operele personalităților și resursele turistice ale județului nostru nu sunt foarte bine cunoscute și puse în valoare. De aceea ne propunem să scoatem în evidență diversitatea oportunităților existente în județul nostru, în ideea de a îmbunătăți viața oamenilor de aici, care sunt destul de săraci”.

    Luni, 13 mai 2024, Tribunalul Vaslui a decis începerea judecăţii în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui acuzat de luare de mită. Hotărârea nu este definitivă.

    În fotografiile realizate la festivitatea de deschidere a olimpiadei se observă cum oficialitățile politice ale județului Vaslui ocupă toate locurile din față, în timp ce olimpicii și ceilalți oaspeți au fost ținuți în picioare, în fundul sălii, potrivit Vremea Nouă”. - https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/olimpicii-nationali-la-matematica-veniti-la-vaslui-2360827.html

    „Dumitru Buzatu, arest de lux pe moșia care îi aparține.
    El a fost aşteptat la poarta penitenciarului de fiul său, Tudor Buzatu, şi de doi dintre foştii săi consilieri, iar apoi a fost transportat cu maşina la ferma sa din localitatea Cănțălărești, județul Vaslui”.

    Si pentru ca trebuia sa fie si un motiv al eliberarii, ca de, suntem un stat democratic in care legea domneste:

    „Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie 2024 în calitate de martor denunţător (...) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - ST Iaşi, care vizează în esenţă o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave”, a spus Kristian Winzer, avocatul lui Dumitru Buzatu.

    Acesta a punctat că denunţul clientului său nu vizează pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, ci doar o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, „săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia”. - https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/dumitru-buzatu-arest-de-lux-pe-mosia-care-ii-2355587.html

    Ha,Ha, Ha! Nu mai poate Buzatu de interesele financiare ale UE (aici aveam niste cuvinte mult mai tari, dar nu le pot scrie pe site). Suntem prostiti in fiecare zi, suntem luati in bataie de joc.

    Asa ca niste elevi care se straduiesc sa invete, sa reuseasca ceva in viata merita sustinerea acestui Minister al Educatiei, macar ca nu are pe prea multi de sustinut.

    Pe un copil il poti deturna usor, il poti dezamagi usor, il poti face sa renunte usor. De ce Ministerul procedeaza asa? Pentru ca i se rupe. Nu mai poate Ministerul Educatiei de educatie.
    • Like 2
  • perplex check icon
    O noua dramoleta a olimpicilor din tara care produce mai ales analfabeti functional. Zilele trecute o sluga de partid ii pregatea ministrei o surpriza cu olimpici la 3 a.m., pe aeroport.
    Astazi participantii la prestigioasa olimpiada organizata de inegalabila ISS Indonezia si-au platiti singuri excursia la Bandung City ca sa concureze alaturi de elevi din Mexic, Peru, Turcia, El Salvador si bineinteles Indonezia. Si de data asta au fost luat un maldar de medalii.
    • Like 1


Îți recomandăm

Cristi Danilet - fb

Practic: Prin această soluție se atestă că toți cei care au inițiat, anchetat și judecat în cazul Danileț au greșit. Este vorba de un număr de 18 judecători români de la Inspecția Judiciară, CSM și ICCJ – printre ei și actualul președinte al instanței supreme – care au încălcat legea, sancționând pe nedrept un magistrat. În procedura de la CEDO au intervenit de partea Guvernului patru cunoscute asociații, a căror poziție a fost infirmată de CEDO. foto Facebook/ Cristi Danileț

Citește mai mult

Lia Savonea

Se spune că natura are oroare de vid. Acolo unde există un gol, el va fi umplut, indiferent cu ce, pentru că aceasta este legea naturală. Vidul din Justiție a fost umplut de Savonea. Este Savonea o surpriză? Un șoc? O revelație urâtă? A creat ea singură, ca un mastermind diabolic, rețeaua care controlează astăzi Justiția? Nu a văzut nimeni ce face?

Citește mai mult

Otto Uwe Keul

În ultimii 15 ani, numărul de furnizori de fructe și legume locali ai Lidl România a crescut de la 70 la peste 500. 2025 a însemnat și depășirea unei borne- în sezon, pe rafturile magazinele lanțului de retail s-au găsit numai roșii românești 100%, urzici, leurdă, lobodă, ștevie, mărar, pătrunjel, ceapă verde 100%, pepeni 100%, zmeură și afine 100%, adică produse local. Încurajați de rezultate și de afacerile în creștere, agricultorii au început să exporte prin Lidl România- anul acesta, au ieșit peste granițe peste 1.600 de tone de legume și fructe spre Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Citește mai mult