Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

România nu mai e un stat de drept

Protest 10 august 2019

Suntem o societate condusă de indignare. Asta e bine, dar și rău. Indignarea este exprimată pe rețelele de socializare sau în stradă.

Proiectul Roșia Montană a picat pentru că au ieșit oamenii în stradă, nu pentru că politicul a considerat că e un proiect devastator pentru natură, comunități, sănătate. Era susținut de Ponta, Firea și foarte mulți bani negri ce s-au învârtit pe la toți susținătorii publici ai proiectului. Erau zeci de miliarde în joc. Era ilegal. Era imoral. Nu conta. Erau mulți care susțineau proiectul. Societatea civilă l-a răpus. Prin indignare. Am protestat atunci în Brașov în fiecare zi când au fost protestele. Pot garanta însă că au existat și influențe externe care au dorit blocarea proiectului.

Proiectul Chevron-Pungești. În baza emoției de la Roșia Montană, unde peste 50.000 de oameni au ieșit în stradă pentru protecția mediului și a biodiversității, a pământului strămoșesc, intră pe agenta celor care se considerau "rezistența" la corporații și influențe externe, exploatarea gazelor de șist. La Pungești câteva sute de oameni, printre care și prieteni de ai mei, președintele Nicușor Dan și populiști au protestat împotriva începerii prospecțiunilor Chevron pentru exploatarea gazelor de șist. N-am fost acolo, cu toate că am fost invitat să merg să protestez. Nu reușeam să fiu indignat, cum am fost la Roșia Montană. Little did I know că acel protest era instrumentalizat de ruși, indignarea legitimă era folosită de ruși împotriva americanilor de la Chevron și a românilor pentru a le fura atenția de la intrarea Gazprom în România și exploatările lor.

Ordonanța 13 a lui Dragnea, pusă-n aplicare de Grindeanu și Iordache a fost întoarsă de 600.000 de oameni în stradă. 600.000 doar într-o noapte, în realitate au fost cel mai probabil peste un milion de oameni care în ianuarie-februarie 2017 au protestat cel puțin o dată împotriva OUG13. Sute de milioane de euro erau miza corupților care voiau să scape. Dragnea a făcut marea greșeală să dea o lovitură de șoc sistemului. Dacă făcea modificările pe modul slow-motion, nu ar fi existat opoziție. Indignarea generată de "unii sunt mai presus de lege" a scos oamenii în stradă. OUG14 a venit natural după ce masa critică a fost atinsă și era clar că oamenii nu vor da înapoi. 

Protestele de la OUG13 au fost singurele din România post-2000 care aveau toate ingredientele pentru a se transforma în revoltă populară. În Brașov eu am fost inițiatorul și organizatorul lor, ajutat de o mână de oameni.

Legile Justiției nu aveau niciun fel de opoziție reală. PSD avea alături de minorități și UDMR o majoritate confortabilă pentru a trece toate modificările pe care le voiau. Tot indignarea din social media și din stradă au fost combustibilul pentru opoziția politică și instituțională. Am ieșit atunci în stradă pentru a-i apăra pe magistrați. Vă aduceți aminte, nu? În Brașov eu am fost inițiatorul și organizatorul lor alături de aceeași mână de oameni. Cu toții ne doream o Justiție independentă și puternică. Legile Justiției au trecut mult îmblânzite față de ceea ce voia Dragnea and Co. Magistrații ar fi fost călcați în picioare dacă nu eram noi, societatea civilă, în primul rând.

Azi avem atât de multe subiecte pe care să fim indignați. Uciderea femeilor este un subiect despre care toată România ar trebui să vorbească. Indignarea a mii și zeci de mii de oameni ar putea duce la ceva schimbări de mentalitate în Poliția

Română și în cazul magistraților care nu cer sau nu dau arest în cazuri ca ale celui care a ucis în Teleorman o femeie după ce a răpit-o și violat-o. Cum dracu' băi oameni buni procurorul, polițistul nu au convenit că individul este un pericol pentru societate? Cât de incompetenți, leneși, gunoaie umane sunt cei despre care vorbesc și care sunt vinovați pentru moartea femeii?

Dar nu putem să vorbim despre asta, pentru că CSM-ul s-a gândit să atenteze la ceva la fel de fundamental ca viața: libertatea. Libertatea, așa cum este considerată de unul ca mine, înseamnă că eu pot, în urma norocului să fii crescut într-o democrație, să-mi exprim opiniile fără repercusiuni. CSM consideră că n-am voie. Că dacă o fac, sunt pasibil de o plângere penală, instrumentalizată tot de magistrații împotriva cărora am avut opinia, conduși de exact CSM. Păi la fel ca la viața mea eu țin și la libertatea mea. Și uite cum în loc să ne indignăm cu toții, concentrat, pe subiectul uciderii femeilor - fenomen total scăpat de sub control de instiuțiile de forță, ne indignăm din cauza magistraților pentru care am ieșit în stradă, sperând în naivitatea noastră că ei sunt oameni faini, că de plătit, sunt plătiți așa cum trebuie.

Ei, și uite așa, motorul opoziției la abuzuri este ca un sistem de apărare Patriot cu o singură rachetă la dispoziție: este excelent, este eficient, însă dacă vin mai multe rachete inamice, va trebui să aleagă pe cea cu potențialul cel mai mare de a provoca daune și să o doboare. 

Restul își vor atinge ținta, vor provoca daune la sol. Pentru că restul sistemelor de apărare nu și-au făcut treaba. În cazul nostru, celelalte sisteme de balansare și cenzurare a abuzurilor nu funcționează. Pentru că România per-se este o țară stricată. România nu este un stat de drept funcțional. Justiția nu se autoreglează, nu se autocenzurează cu ajutorul instrumentelor pe care le are la dispoziție. Inspecția Judiciară este o glumă de instituție care intimidează magistrații cu curaj și îi apără pe cei cu tupeu. CSM este berbecele de luptă al magistraților și în niciun caz o instituție de conducere și control.

România nu mai stat de drept. Adică nu mai suntem egali în fața legii. Pentru a reveni la un stat de drept, e nevoie să ne implicăm toți sau să plecăm. Nicușor Dan, tu ești demnitarul care trebuie să dea semnalul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cum? Nicușor Dan să dea semnalul? L-a dat deja. A anulat orice inițiativă pentru referendum cu privire la reforma pensiilor speciale.
    A uitat cam repede cine l-a pus acolo și mai ales pentru ce.
    Cine știe, poate o să-și aducă aminte, înainte să-l ia somnu', ca pe Iohannis.
    • Like 0
  • Asa cum am mai scris, RESET = revizuirea constitutiei, iar pilonul central al revizuirii trebuie sa fie garantarea reala a egalitatii tuturor cetatenilor, nu asa cum e acum, in baza unor legi strambe si neconstitutionale.
    Citez articolul 16 din Constitutia actuala a Romaniei: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege." O gluma proasta.
    • Like 1
  • RazvanP check icon
    "Cu toții ne doream o Justiție independentă și puternică."
    O aveți.
    Sper că sunteți mândru de ea!
    • Like 0
  • Vinovatul principal de tot răul, hoția, corupția, inegalitatea societății românești este psd, sub toate denumirile avute, psd urmașul burgheziei roșii, cea mai periculoasă pentru că este formată din toți ticăloșii și hoții, parveniti arivisti, lipsiți de omenie, educație, școală, de o prostie și obrăznicie strigătoare la cer. Până nu va fi eradicat psd cu toți infiltratii în toate partidele si toate instituțiile nu vom putea face nimic bun. Și asta nu se face cu măsuri democratice și nici cu acordul ue. Noi trebuie să ne facem curaj. Așa cum s-a făcut în decembrie trecut cu minciuna periculoasă georgescu și mai apoi cu dementa sosoaca. Nu ne interesează părerea altora și nu au alții niciun drept să ne judece. Și mai ales nu au acest drept actuala administrație sua cu un scelerat dement senil trump și cea rusă cu un criminal bolnav putin.
    • Like 4

Îți recomandăm

Elena Costache

Magistratul român nu e preocupat de teancul de dosare care crește în sertarele lui. Rareori spre niciodată se gândește probabil că în vreunul dintre ele o fi destinul unui copil sau durerea de neșters a unei mame care și-a pierdut puiul, dar îi caută dreptatea prin toate locurile și căile corecte. Foto: captură Digi 24

Citește mai mult

Foto CTP

În urma unei emisiuni, să o numesc intensă, la România în direct, Cap la Cap cu dl Cătălin Striblea și europenii FM, am desprins o idee în legătură cu ce așteaptă de la subsemnatul mulți dintre cei care mă ascultă sau mă citesc. Ideea e următoarea: „Dom`le, eu o admir pe Oana Gheorghiu, am încredere în ea, îi urăsc pe magistrați și pe Grindeanu, prin urmare nu vreau să aud nicio critică la adresa ei. Că atunci eu mă supăr și dușmanii se bucură. CTP, ai luat-o razna”.

Citește mai mult