Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Dreptatea e o idee mare

Nu-s multe idei mari ale traiului în societate: pacea, libertatea, comunitatea, individul. Dreptatea. Dreptatea e o idee mare și, la fel cum războiul e prea important pentru a fi lăsat generalilor, dreptatea e prea importantă pentru a fi lăsată juriștilor sau statului în general. Dreptatea e o chestiune pe care o poate înțelege și ciobanul care nu a coborât de pe munte de 6 luni, și profesorul universitar și, spre deosebire de instalatori, care dacă doar ei înțeleg cum e cu țevile atunci e bine și așa, când vine vorba de dreptate, lumina nu vine de la câțiva aleși, ci de la o morală mai profundă, care e a noastră a tuturor, pe care o simțim cu toții și care ne leagă pe toți. 

Oamenilor cărora le place libertatea tinde să le placă și dreptatea. Nu întotdeauna și invers, dar asta-i altă discuție. Eu unul le vreau pe amândouă. Spunea cineva, cândva, că legile nu sunt un set instrucțiuni, ci un gard și, atât timp cât nu-l sari, ești liber să faci ce vrei. Legile sunt domnia principiului peste domnia puterii, domnia ideii peste a pungii și, dacă-s făcute pentru oameni liberi, atunci sunt făcute să deschidă posibilități, nu să le închidă. Legea nu e făcută să-ți pună piedici, legea e făcută să țină răul la distanță și să-ți lase ție drum liber pentru a face bine așa cum vrei tu să-l faci sau pentru a fi tu însuți așa cum vrei să fii. Sau așa ar trebui.

Pot avea discuțiile astea cu prietenii mei, am avut discuțiile astea cu colegi, am vorbit despre dreptate la o sticlă de vin, despre ce înseamnă ea și de ce ne e sete de ea, de ce o simțim ca bună. Nu-l aud însă pe ministrul justiției din țara mea vorbind despre dreptate, îl aud ferindu-se de lumina soarelui pe orice subiect, cred că dacă l-ai întreba dacă cerul e albastru ar refuza să se uite în sus împreună cu tine și să zică ce culoare vede. Nu-l aud pe președintele meu vorbind despre dreptate, îl aud bâjbâind prin zonă uneori, dar din tot ce știu, poate doar își caută ochelarii de somn și a dat peste microfon din greșeală.

Nu am avut niciodată în timpul vieții noastre vreun centru moral acolo unde teoretic el ar trebui să fie: în parlament, în guvern, sau la Cotroceni. Eu unul nici nu l-am așteptat vreodată, dar dacă e să vezi câtă sete are românul pentru dreptate trebuie doar să te gândești la ocaua lui Cuza sau la țepușele lui Vlad. Ce ne spune reverența pentru aceste povești, mai mult sau mai puțin mitizate? Ne zice că atât de mult suferim că suntem în stare să idealizăm până și barbarii medievale, în cazul lui Vlad. De ce? Pentru că altceva nu avem și pentru că atunci când Cuza mergea cu ocaua el nu mergea să vorbească despre proceduri, norme sau despre comisii și comitete, ci mergea să vorbească despre și să facă dreptate. 

Pentru că el era un om care-și explica dreptatea la lumina zilei, între oameni, nu lua forma a nouă momâi rupte de realitate care-și dau singure pensii și privilegii și care se intitulează actuala încarnare a Curții Constituționale. Pentru că vodă Cuza nu a ținut universitatea care-i poartă numele, prima universitate a țării, trei luni pe loc după ce a fost ales rector, auto-suspendându-se, ca să nu-și ciobească pensia de la Curte, cum a făcut Tudorel Toader. După asta, poți să-mi vorbești despre legi toată ziua, dar despre dreptate nu ai cum să mai deschizi gura.

Dreptatea e o idee prea mare pentru statul nostru, pentru aleșii noștri care nu-și văd dincolo de cele trei gânduri pe care le pot aduna la un loc și pentru funcționărimea noastră speriată ca de bombe de proceduri, formulare și dosare cu șină. Când face cineva ce trebuie, precum ambulanțierul care a cărat în spate o bătrână până la ambulanța care nu putea ajunge până la poartă pe drumul de iarnă, este cercetat pentru încălcare de protocol. 

Dreptatea e o idee prea simplă și deci prea complexă, pentru că dacă nu poate fi precedurizată până la dizolvare și spus exact câte timbre trebuie puse pe ea și unde se semnează în triplicat, atunci nu știm de unde să începem.

Dreptatea eliberează, nu constrânge. Încrederea în dreptate dă curaj ideii, vorbei, acțiunii, dă naștere la inițiativă și la inovație, socială, profesională și economică. De ce ar porni cineva o afacere în România, riscându-și capitalul și anii cei mai buni ai vieții, dacă nu ar avea o minimă încredere în dreptate? Încredere că contractul e contract, cuvântul e cuvânt, că atunci când vine controlul nu caută nod în papură, că nu va fi exclus sau împins afară dintr-o piață pentru ca să aibă loc fiul nu știu cui.

Sunt zone imense ale economiei noastre, sectoriale, dar și geografice, subdezvoltate, pentru că nu are nimeni încredere că acolo ar găsi dreptate. Eu unul, ca mic antreprenor, nu voi lucra cu statul, am eu principiul ăsta, și chiar dacă l-aș avea, tot aș alege orice variantă înainte de a-mi consuma nervii și timpul pe scleroza administrativă de care cu siguranță m-aș lovi. 

Privit din punct de vedere de business, Teleormanul e și o oportunitate. Sunt servicii și produse care lipsesc de acolo și sunt oameni care ar munci acolo, însă cine s-ar duce să-și deschidă o afacere în Teleorman fără să se informeze întâi “care-i situația” și să fie sigur că se are bine cu cine trebuie? Atunci când vrei să-ți deschizi o firmă de IT în Iași nu e nevoie să bei cafele cu cumătrul primarului sau eu știu cine ca să te asiguri că nu calci pe cine nu trebuie pe picioare și e și ăsta unul din motivele pentru care sunt firme de IT în Iași. Nu știu dacă e la fel în alte domenii unde lucrezi mai mult cu statul. Situația e simplă: cu cât de apropii de stat, cu atât mai puțină dreptate, ceea e teoretic cumva paradoxal, dar de fapt înțelegem cu toții prea bine și prea ușor de ce.

Mie sentimentul mi-e foarte familiar. Încă din școală am învățat cel mai mult de la profesorii care m-au lăsat în pace, că ceilalți erau ocupați să-mi toarne în cap și să mă audă repetând, nu să educe. Nu are cum să mă mire că prăfuială construcției statale nu duce la dreptate. Este o vorbă în management: obții ceea ce măsori. Când numeri dosare cu șină, obții dosare cu șină, nu proiecte. Când numeri câte licitații faci, obții licitații, nu autostrăzi. Când numeri câte condici semnezi, obții condici semnate, nu muncă. Și asta nu e dreptate, nu e nici măcar justiție.

Reiese o concluzie simplă. Nu există mai nicio parte a statului român care să existe drept și să poată zice că e generatoare de dreptate. Iară, repet, dreptate, nu justiție, care e o nișă îngustă, o colecție de situații de excepție când ajungem să ne certăm în fața legii că între noi nu am reușit să ne înțelegem. Dreptate cauți nu numai la tribunal, cauți și pe card când îți vine pensia, cauți și la școală unde ți-ai dat copilul și unde ai vrea să fie educat pentru viața pe care o va trăi, nu pentru orgoliile unor profesori, cauți și când ai inspecție la firmă, cauți și când te aștepți să nu ți se dea peste cap afacerea din cauza unei revoluții fiscale venită la miez de noapte pe negândite. O cauți și când te duci la spital și te aștepți să existe medicamentele pe care statul și le permite și pe care zice că le vrea, dar ceva funcționar uitat să semneze un ordin despre care nu știi de ce e nevoie și ce-i cu el, și uite că de fapt nu sunt medicamente. Dreptatea e un concept mult mai larg decât ceea ce poți formula și duce în fața unui judecător.

Este convingerea mea profundă că statul român nu vrea și nu poate fi drept, și nu mă refer aici doar la corupție, abuz, la sensul îngust, penal, ci la definiția largă a dreptății, așa cum am discutat-o aici. Avem deci nevoie de altceva.

Eu vă două soluții: reparăm statul sau micșorăm statul. Eu unul le vreau pe amândouă, reparăm și micșorăm. Cât mai mult în țara asta care să nu fie al statului. Cât mai multă economie privată. Cât mai multe școli care nu-s ale statului, cât mai mult de orice unde să nu ai de a face cu administrația publică și banul public, cât mai multe oaze unde putem noi genera dreptate, că ei sigur nu pot. Și doi, da, și reparăm statul, dar trebuie micșorat. Eu unul nu cred că un stat atât de mare poate fi făcut să meargă, nu la noi, nu acum. De exemplu, eu cred că statul român ar trebui pur și simplu să recunoască că nu știe să facă autostrăzi și șă închidă CNAIR-ul, să-i dea pe toți afară, să contracteze o instituție privată competentă care să facă planificarea, organizarea și managementul infrastructurii mari în România, să-i dea cât cere, și gata, să nu ne mai prefacem degeaba că știm, în timp de pierdem bani și timp an de an. Mai rău ca până acum nu se poate. Mai puțin stat, mai simplu, mai curat. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dreptatea, mersul cu dreptatea în mână a devenit în România de domeniul râsu plânsu. Astăzi de exemplu a început procesul pentru a face DREPTATE celor care au fost bătuți de ”mineri”, arestați abuziv de milițienii lui Măgureanu, care au fost umiliți de aceeași mineri care au devastat sediile Partidelor Istorice, etc. Pe de altă parte se lucrează la ”dreptatea” care se încearcă să se facă după 28 (DOUĂZECIȘIOPT) de ani de la lovitura de stat în care Iliescu a fost marioneta de serviciu, marioneta de referință pentru Kremlin care a dirijat inclusiv moartea celor peste 1300 de persoane, considerate de Iliescu victime...colaterale. DOUĂZECIȘIOPT de ani au trebuit ca să se înceapă o anchetă despre evenimentele din Decembrie 1989. Ancheta a fost declanșată în urma presiunii de la UE pentru că autoritățile din România : MAI, MApN, SRI, Procuratura Generală a României, guvernele și președinții perindați, în modul cel mai mișelesc au blocat toate vocile și plângerile depuse în acești 28 de ani. Tovarășul Iliescu a avut și grijă să nu se facă DREPTATE în ceea ce-i privește pe torționarii care erau foști criminali pe timpul când au condus celebrele tabere de reeducare a celor care erau contra comuniștilor. Așa spuse de cineva, de unul ca mine (de exemplu), poate nu reiese adevărata tragedie, umilința și durere trăită mai ales de cei care au pierdut ființe dragi lor. Este incomensurabilă nedreptatea făcută nu numai celor implicați direct ci pentru tot poporul român tratat ca un popor fără dreptul la adevăr, fără dreptul la justiție, fără dreptul de a trăi în țara sa în libertate și democrație.
    Și acum vine partea tot atât de urâtă în care unii din Mass Media fac pe cusurgii la modul în care unii dintre trădători, bandiți, delapidatori de bugete în valoare de sute de milioane de €, li se face justiție, sunt tratați de jurnaliști și de televiziuni, uitând că (fără să exagerez) mulți dintre ei au călcat peste ”cadavre” unele reale și ar fi în stare dacă ar avea comanda ar ordona jandarmilor în caz ”de”, să tragă în noi chiar dacă ar fi și copii și femei în rândul demonstranților. Au fost răi de la început prin toate manevrele ordinare făcute numai în avantajul lor și, acum au devenit și mai răi când unii dintre ei sunt pe cate să-și piardă și libertatea și ”strânsura” de avere ilicită. De fapt ei sunt statul paralel făcând-și legi pe măsura trebuințelor lor ca și cum România cu toate instituțiile sale e un fel de SRL pentru ei. Pe unde calcă ei nu mai crește nimic din păcate, ceea ce va face foarte dificilă o revenire la normalitate dacă va veni la putere un guvern și un Parlament, cu membrii capabili și onești așa cum a fost guvernul Cioloș.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult