Andrei Postolache

Să zicem, ca exemplu, că eu aș fi responsabil de campania pe Facebook la PNL și Dragnea tocmai a zis că se gândește să facă Pilonul 2 de pensii opțional, iar eu doresc să speculez această declarație pentru a-i face să piardă din intenția de vot. Eu pot face zeci, sute, sau chiar mii de ad-uri în jurul acestei declarații. (Foto: Guliver Getty Images)

Este o vorbă în management: obții ceea ce măsori. Când numeri dosare cu șină, obții dosare cu șină, nu proiecte. Când numeri câte licitații faci, obții licitații, nu autostrăzi. Când numeri câte condici semnezi, obții condici semnate, nu muncă. Și asta nu e dreptate, nu e nici măcar justiție.

Feriți-vă de boala de a fi prea ocupat fără a ști ce faci. Sute de mailuri, zeci de telefoane, câte o țigară suptă repede, ți se pare că ești buricul lumii, dar ce rămâne în urma ta? (Foto Guliver/Getty Images)

Urăsc cuvântul „trebuie”. Am avut de-a lungul carierei mele câțiva șefi care au încercat să mă motiveze că „trebuie”. (Foto: Guliver/Getty Images)

E sănătos uneori să râdem de Ponta sau de Trump, ai și de ce râde, sunt în felul lor un soi de caricaturi. E însă o insensibilitate și o greșeală să râdem, direct sau indirect, de oamenii din spatele lor. (Inquam Photos/ Octav Ganea)

Putem avea noi ambiții mari, dar fundamentate, nu simple declarații de intenție sau strategii și masterplan-uri pe hârtie? Putem construi ceva complex, ceva mare, ceva important? Ce anume ar fi lucrul ăsta, care ar fi șansa noastră să excelăm?

O echipă politică nu e un ONG și nici un grup de prieteni care discută vrute și nevrute la bere. (Foto: Guliver/Getty Images)

Cea mai pare parșivenie a sistemului a fost să ne facă să uităm că politica este de fapt un act natural, uman, un gest de implicare, o datorie. A face politică nu e nimic mai mult decât a ridica mâna și a spune celor din jur „Am un plan, am o idee și cred că e bună pentru comunitatea noastră”. (Foto: Guliver Getty Images)