Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Rovinia

Atins de simboală, ministrul Turismului sau ceva, propune oaia ca nou simbol pentru România. Ministrul Agriculturii, sau invers, îl susține cu o cugetare, „Oaia e o statuie vie”, firească, având în vedere că domnul ministru Daia te lasă statuie de câte ori deschide gura.

Unii zic că ideea e vetustă, retrogradă, ne reduce la nivelul de societate ciobănească, deloc potrivit cu lumea de azi.

Subsemnatul cred că soluția e undeva pe la mijloc. Este bună oaia, o punem ca brand de țară, dar modernizăm referințele ovine din istoria și cultura noastră populară, punându-le în acord cu realitatea românească a zilelor noastre. De pildă, proverbele și zicătorile. Că tot vorbeam de ministrul Agriculturii, înțeleapta vorbă: „Deștept ca oaia când doarme” ar trebui să se înțelepțească și mai mult: „Deștept ca Daia când se scoală”.

Sfatul „Nu pui lupul paznic la oi” se modifică după cum urmează: „Ba-l pui, dacă e numit de partid”.

Apoi, „Tunde oile, dar nu lua și pielea de pe ele” ar trebui să devină: „Nu pierde vremea cu tunsul, jupoaie oile de vii”.

Un proverb străvechi, cules de Ion Aurel Candrea, sună așa: „Lupul mănâncă și din oile numărate”. Acum, corect ar fi: „Lupul numără oile după ce le mănâncă pe toate”.

Se zice că „Mielul blând suge la două oi”; posibil, dar miei blânzi nu mai există, ăștia de azi sfârtecă și oaia care i-a născut.

În loc de clasica „Ai făcut-o de oaie”, vom spune de-acum înainte „Ai făcut-o de România”, așa cum în buletinul prințului din pârnaie scrie De România Paul. 

În sfârșit, venind în istoria recentă, propun declararea ca imn al rezistenței anticeaușiste niște versuri populare pastorale din anii `80:

„Când afară-i frig și ploaie

De te udă pân` la bip

Îți bagi bip în ea de oaie

Și-n cârmaciul Nicolae”

  Miorița nu mai poate rămâne nici ea la fel. Oaia vorbitoare, care îl informează pe cel moldovean în legătură cu intențiile reprezentanților celorlalte două principate, e o sereistă sub acoperire. Drept care, ciobanii criminali sunt umflați de DNA, mai întâi Munteanu, care îl denunță pe Ungureanu și se scoate.

Dacă oaia emblemă e supusă la vot, va obține o majoritate covârșitoare, având în vedere câți berbeci sunt în Parlament.

În ce mă privește, cred că imaginea cea mai sugestivă pentru țara noastră e lupul dacic purtând pe cap un craniu de oaie.

Și, bine înțeles, Gigi Becali președinte, pardon, voievod, după schimbarea numelui țării noastre din România în Rovinia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult