Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Serena n-a pierdut

Nimeni nu poate câștiga la Serena Williams. Doar poate să piardă ea, câteodată.

Spre deosebire fundamentală de Simona, atunci când are nevoie de un as sau un backhand ucigător, Serena îl scoate de undeva.

Și forța. Steffi Graf spune că Serena Williams are cele mai puternice lovituri din tenisul feminin al tuturor timpurilor. Simona a simțit-o pe pielea ei și în noaptea asta: a încercat, dar e foarte greu să joci ofensiv în fața Serenei, pentru că primind un soi de obuze de dincolo de fileu, ești mereu dată pe spate, mereu la limită, în criză de timp.

Totuși, Simona a reușit câteva directe câștigătoare frumoase cu dreapta, aplaudate și de Serena cu palma pe corzile rachetei.

O mare jucătoare îți radiografiază punctele slabe: după ce reușește o minge aspră, la liniile laterale, Simona nu sprintează spre fileu pentru voleu, drive sau clasic. Ea așteaptă pe fund, fie să se ducă afară sau în plasă răspunsul adversarei, fie să vină mingea suficient de scurtă, ca s-o atace după ce sare din pământ, îi e frică s-o ia din aer. Jumătatea din față a terenului de tenis nu îi este familiară, ceea ce face ca atacurile ei să fie incomplete și, de multe ori, returnabile. 

Iar la serviciul 2, boală veche: de câteva ori am închis ochii, ca să nu văd execuția publică, dinainte anunțată de Serena cu securea sus.

Mi-a plăcut faptul că Simo și Darren Cahill au râs în timpul discuției la bancă, atunci când Darren a spus: „She is a tough opponent” („e o adversară tare”). Amuzantă și observația Serenei, la zicerea intervievatorului de final: „Iată un stadion plin de dragoste pentru tine”: „Plin de dragoste, într-adevăr, dar de auzit, se aud românii din partea aceea, strigând Si-mo-na!”.

Un turneu bun acest Indian Wells, a meritat să nu dormim niște nopți: Simona e din nou în joc, după o lungă eclipsă, putem spera la mai mare în Florida, la Miami, și apoi pe zgura Europei...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult