Eugen Rădulescu

Am fost profund marcat de această vizită. Prima mare frământare am avut-o când am socotit cât de mult costase ea: mai mult de o mie de dolari biletul de avion, câteva sute de dolari o noapte de hotel în inima Manhattan-ului, plus celelalte cheltuieli ale acestei vizite. La vremea aceea salariul meu lunar de director al politicii monetare din BNR abia ar fi acoperit o noapte de hotel în New York (Foto: Profimedia Images)

Mărturisesc că sunt mai mult decât nelămurit în afacerea Nordis. Datele sunt publice, este vorba de peste 1000 persoane care au dat bani grei pentru nişte apartamente care mai mult nu există, paguba totală fiind de ordinul sutelor de milioane de euro; mecanismele de însuşire de către grupul infracţional organizat a sumelor primite de la păgubiți sunt şi ele cunoscute.

Școala KGB nu doarme: De la o aniversare luminoasă, la războiul hibrid.

Am ascultat unele din declarațiile cetățeanului. Nu mă pricep la psihiatrie, așa că nu pot să le cataloghez în vreun fel. Nu mă pricep nici la psihologia maselor, așa că îmi este foarte greu să deslușesc cum anume un neica nimeni a ajuns să vrăjească milioane de alegători români, dintre care cel puțin o parte continuă să îl privească de parcă ar fi un al doilea Mesia pe pământ (asta până când îl dă la o parte pe celălalt și devine el singurul Mesia). Foto Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Există totuși două industrii care nu aduc niciun bine societății, dar prosperă. Foto: Artem Priakhin / Zuma Press / Profimedia

Cum poți să iei bani de la alții, fără ca tu să muncești? De exemplu, joci la loterie. Unul din câteva milioane de jucători câștigă foarte mulți bani, pe care i-au dat, de bună voie, ceilalți participanți la joc. “Sută la sută dintre cei care au câștigat au jucat” – o excelentă reclamă de la o loterie, care îi incită pe cei cu spirit de aventură să cumpere unul sau mai multe bilete la loterie, în speranța că vor fi între cei… sută la sută! De fapt, probabilitatea de câștig este infinitezimală, Foto: digitallife / Alamy / Alamy / Profimedia

Prima mea remarcă este aceea că deciziile de business ale băncilor sunt doar ale băncilor, nu ale Băncii Naționale, iar istoria recentă este cea care a determinat băncile să fie mai prudente. Astfel, înainte de criza financiară mondială declanșată în septembrie 2008, băncile din România, ca de altfel și întreprinderile și populația, au dat dovadă de un optimism excesiv, care a dus la o îndatorare dincolo de cât puteau duce.