Eugen Rădulescu

Avem datele bugetare la șapte luni, iar acestea indică o îmbunătățire susținută față de anul 2025. Deficitul a scăzut de la 76,4 miliarde de lei (3,99% din PIB în 2025) la 48,1 miliarde de lei (2,34% din PIB în 2026). Nu îmi propun o analiză exhaustivă a veniturilor și cheltuielilor publice — există deja numeroase analize în acest sens și vor mai urma și altele.

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Situația este critică. Societatea românească se află în fața unei alegeri fundamentale: continuăm pe calea autodistrugerii, asistând inerți la un jaf endemic? Sau alegem să ne întoarcem spre o societate incluzivă și prosperă?

E ceva vreme de când este vehiculată public aserțiunea că, dacă se adoptă măsuri (impopulare) de reformă, efectul inevitabil ar fi creșterea masivă a popularității AUR și a altor partide cu retorică populistă, care ar ajunge la o majoritate zdrobitoare la viitoarele alegeri. După părerea mea, această aserțiune este mai puțin credibilă decât povestea drobului de sare care amenință viața copilului din copaie. Iată de ce. Foto: Profimedia

Terminasem anul I de facultate când “poporul” ne-a trimis să construim, patriotic, Canalul Dunăre- Marea Neagră, toată vara anului 1979. În colonia unde ne duceam existenţa erau multe categorii de oameni; unii erau mai certăreţi şi aveau un “je ne sais quoi” împotriva studenţilor din aceeaşi tabără. Aşa că profesorul care ne însoţea avea, printre altele, misiunea de a aplana un conflict mocnit între “noi” şi “ei”.

Eu nu sunt politician. Textul meu nu are nimic politic în el. Asta, desigur, dacă acceptăm că un economist poate critica argumentat politicile iresponsabile promovate de guverne succesive ale României.

Doar vârstnicii și poate cinefilii își mai amintesc de filmul “Zorba grecul”, din 1964. Eroul filmului (jucat de Anthony Quinn) realizează o investiție pentru care cheltuiește multă pasiune, timp, bani. Dar un dezastru are loc și se alege praful de tot. Atunci, eroul începe să danseze sirtaki pe ruinele speranței lui. foto: Profimedia

Deficitul bugetar al țării este încă uriaș, chiar dacă a mai coborât de la nivelul de 9,3% din PIB, unde l-a dus iresponsabilitatea extremă a guvernului Ciolacu. Continuarea reformelor este imperios necesară, chiar dacă acestea ajung la reduceri de personal în sectorul public și la restructurarea întreprinderilor de stat cu pierderi. Dacă aceste reforme se opresc, atingerea în acest an a deficitului de 6,2% din PIB, aprobat de parlament, devine problematică, ca și continuarea finanțării deficitului de către piața financiară, internă și internațională.

Problema principală care se pune este în ce măsură poate fi limitat impactul prețului carburantului în industrii cu efecte care se propagă în lanț în economie. Asta înseamnă ca intervenția punctuală a autorităților să vizeze cele două industrii cu o dependență mai ridicată de prețul combustibilului: transporturile și agricultura. foto: Profimedia

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.