Simfonia Semnelor – cartea anului 2022 în România

Voi fi corectat de specialiști, probabil trebuia să spun cartea-documentar sau cartea-non-beletristică, nu știu exact care este genul literar în care se încadrează. 

Dacă vei fi întrebat care este primul lucru care îți vine în minte când te gândești la lumea celor cu deficiențe de auz și vorbire – a surdo-muților, pentru cei care nu țin la terminologia academică – îți amintești de grupurile de tineri de pe stradă care merg în semicerc, ca să se poată păstra în raza vizuală, gesticulând cu mișcări ciudate, cumva interesante; te provoacă să iți imaginezi ce-și spun. 

Alții, intelectualii, se vor gândi la filmul Arrival (tradus în românește Primul Contact). Alții, generaliștii, se vor gândi la Bogdan Anicescu, un om cu o carismă uluitoare care, în mod neașteptat, reușește să dea sentimente discursurilor reci ale guvernanților. Alții, specialiștii, se gândesc clinic la cauzele, clasificarea, nozologia și tratamentul bolilor care cauzează deficiențe de auz sau vorbire sau la recuperarea „pacienților”. Alții, hipsterii, cel puțin începând de săptămâna asta, se gândesc să meargă să vadă filmul CODA, marele castigator al Oscarului de duminică seara.

Puțini se gândesc să intre cu adevărat în lumea celor care nu aud și nu vorbesc, ambele sau doar una dintre ele. „Cartea Simfonia Semnelor” intră în lumea celor care nu aud și nu vorbesc, ambele sau doar una dintre ele. Pornind de la poveștile de viață ale unor oameni care nu aud și nu vorbesc, ambele sau doar una dintre ele, cartea te familiarizează cu rolul sistemului de sănătate, al celui de învățământ, cu rolul Bisericii, al politicului, al societății și nu în ultimul rând, povestește într-un mod la care sigur nu te-ai fi așteptat despre complicațiile internaționale ale acestei deficiente.

Fără nici o agendă personală, am ales să scriu aceste rânduri despre „Simfonia Semnelor” pentru că într-un fel s-au aliniat planetele – am câștigat cartea la o tombolă acum o săptămână - nu am deschis-o - și apoi, cu totul întâmplător, după doua zile, mi-au căzut ochii pe un dialog cu autorul în Republica.ro – am deschis cartea si am citit-o, nu în totalitate, dar destul cât să mă facă să mă gândesc un pic.

Nu știu multe despre Adriana Săftoiu, nu am întâlnit-o niciodată, nu ma interesează cariera ei politică – în general când este vorba de politicienii de carieră, primul lucru care îmi vine în minte este să-i aduc la mine în fabrică să vadă „cum se fac lucrurile”. La fel, nu știu nimic despre lumea celor care nu aud și nu vorbesc, ambele sau doar una dintre ele – dar întotdeauna mi-am imaginat surdo-muții ca pe niște oameni cu super-puteri. Nici nu este de mirare că povestea preferată a seminariilor de dezvoltare personală este, pildă , cea a broscuței surde care câștigă un concurs de cățărare pentru că nu-i poate auzi pe spectatorii care strigă din răsputeri „Nu vei reuși! Nu vei reuși!”.

Cartea „Simfonia Semnelor” a văzut lumina tiparului în cele mai neînchipuite vremuri doar ca să îți povestească despre eroii necunoscuți de lângă tine.