Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Simona e ceva de speriat!

SHalep

Cred că Simona, pe lângă serviciul, 1 și 2, considerabil îmbunătățit, a luat și ceva lecții de hipnoză! Ca și Badosa, Anisimova a fost în fața Simonei aidoma unui iepure pe autostradă în lumina farurilor. Probabil că nivelul de încredere în sine atât de sus al campioanei Wimbledon 2019 este ceea ce sperie adversare atât de puternice.

Semnul acestei încrederi formidabile a fost, în meciul cu Badosa, execuția calmă, impecabilă a unei lovituri foarte rare pentru Simona: demivolé stop de rever, la 1 m de fileu. Cu Anisimova, altă rara avis – un rever tăiat cu o singură mână, în cros, razant cu fileul, în unghi mic – lovitură de care ar fi fost mândru și Rod Laver, aflat în tribună. 

Simona a reușit din nou să găsească un echilibru defensiv-ofensiv în joc, la care Anisimova pur și simplu n-a știut cum să răspundă – ba a încercat să lovească decisiv, și a greșit masiv, ba a vrut să țină mingea în teren, iar Simona, ca și cu Badosa, ceea ce mă bucură și mai mult, a luat inițiativa, a deschis agresiv unghiuri și a forțat-o pe americancă să greșească.

Cred că și prezența, în calitate de fostă campioană la All England Club, alături de glorii uriașe ale tenisului, la festivitatea centenarului Terenului Central, a contribuit la plămădirea acestei stări de grație, în care n-am mai văzut-o pe Simona de câțiva ani.

În momentul de față, Simona Halep a realizat ceea ce se spune în clipul de promovare al superturneului care străbate 3 secole, numit Wimbledon: „Jucând aici, îți dai seama că înainte de a-ți învinge adversarul, trebuie să câștigi bătălia cu tine însuți”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult