Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Sponsorizările care pot fi oferite la final de an de către companiile din România

big company - Getty

foto getty images

Sponsorizarea cauzelor nobile, pe care le susțin asociațiile și fundațiile (organizații non-profit), reprezintă o bună oportunitate pentru contribuabilii români plătitori de impozit pe profit și impozit minim pe cifra de afaceri, atât din perspectiva responsabilității sociale corporative, cât și din punct de vedere fiscal. În loc să vireze întreaga sumă a impozitului pe profit către stat, companiile pot alege să devină parteneri activi ai comunității, finanțând direct inițiative în domeniul culturii, artelor, medicinei, științei etc.

Finalul de an este un moment cu atât mai potrivit pentru ca toți contribuabilii, mai ales cei care au închiderea anului fiscal la 31 decembrie, să-și facă „bilanțul” și să vadă ce sume ar mai putea fi direcționate ca sponsorizare. Această practică este reglementată de Codul fiscal și Legea sponsorizării și aduce multiple beneficii pentru sponsor.

Legea sponsorizării și Codul fiscal permit societăților comerciale plătitoare de impozit pe profit să ofere sponsorizări entităților fără scop lucrativ/autorităților publice/ persoanelor fizice pentru activitățile desfășurate în anumite domenii (spre exemplu, cultură, educație, umanitar, social) și să beneficieze de facilități fiscale, în anumite condiții prevăzute de lege.

Pentru plătitorii de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea oferită nu este o cheltuială deductibilă fiscal, dar poate reprezenta un credit fiscal, adică poate reduce impozitul pe profit de plată (inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri introdus prin Legea 296/2023) cu suma integrală a sponsorizării oferite. Codul fiscal prevede următoarele limite (minimul dintre):

- 20% din impozitul pe profit datorat

- 0,75% din cifra de afaceri.

Sumele aferente sponsorizărilor efectuale către persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, se scad din impozitul pe profit în limitele prevăzute de Codul fiscal, doar dacă beneficiarul sponsorizării este inclus, la data încheierii contractului de sponsorizare, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale (Registru gestionat de către ANAF).

Astfel, facilitatea fiscală acordată prin mecanismul de credit fiscal permite practic sponsorului să plătească efectiv suma respectivă către o organizație fără scop lucrativ și nu în contul impozitului pe profit. Pentru a fi inclus în calculul impozitului pe anul respectiv, contractul de sponsorizare trebuie încheiat înainte de sfârșitul anului calendaristic, iar plata trebuie efectuată până la finele anului.

Contribuabilii care efectuează sponsorizări au obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii sponsorizărilor (Formularul 107), aferentă anului în care au înregistrat cheltuielile respective.

Stimulentul nu va fi acordat însă în anumite cazuri, ca de exemplu:

- Sponsorizarea unei persoane juridice fără scop lucrativ de către o altă persoană juridică care conduce sau controlează direct persoana juridică pe care o sponsorizează;

- Sponsorul sau beneficiarul efectuează reclamă sau publicitate comercială, anterioară, concomitentă sau ulterioară în favoarea acestora sau a altor persoane;

- Sponsorizare reciprocă între persoane fizice sau juridice;

- Sponsorizare efectuată de către rude sau rude prin alianță de până la gradul al patrulea inclusiv;

- Sponsorizarea nu este făcută în baza unui contract de sponsorizare care prevede obiectul, valoarea, durata, precum și drepturile și obligațiile părților implicate.

Dacă totuși nu se poate face în timp util sponsorizarea și valoarea maximă care putea fi utilizată ca credit pentru sponsorizări nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecţionarea impozitului pe profit în limita valorii astfel calculate, pentru efectuarea de sponsorizări, până la termenele de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecţionare (Formularul 177). În cazul contribuabililor membri ai unui grup fiscal, redirecţionarea poate fi dispusă numai de către persoana juridică responsabilă. Obligaţia plăţii sumei redirecţionate din impozitul pe profit revine organului fiscal competent.

De notat ar fi că, în situația redirecționării, nu ar mai fi un potențial impact pe anumiți indicatori financiari pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care urmăresc acești indicatori. În cazul sponsorizării directe, este considerată nedeductibilă cheltuiala cu sponsorizarea, iar creditul fiscal este din impozitul pe profit datorat, în timp ce în cazul redirecționării, nu se va mai vedea cheltuiala nedeductibilă și creditul fiscal aferent.

Pentru multe companii, această măsură reprezintă o combinație între responsabilitatea socială corporativă și o gestionare inteligentă a obligațiilor fiscale. În loc să vireze întreaga sumă a impozitului pe profit / impozitului minim pe cifra de afaceri către stat, companiile pot alege să devină parteneri activi ai comunității, finanțând direct inițiative cu impact. Într-o perioadă în care solidaritatea și sprijinul social sunt mai importante ca oricând, decizia de a redirecționa o parte din impozitul pe profit sau din cifra de afaceri nu este doar o oportunitate fiscală, ci și un gest esențial pentru un viitor mai bun.

A contribuit Cristina Clujescu, Senior Manager, International Tax and Transactions Services, EY România

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere

Îți recomandăm

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult
sound-bars icon