Aveam 5 sau 6 ani când am trecut prima dată pragul unei săli de aşteptare de la cabinetul medical particular al unui apreciat oftalmolog clujean: doctorul Herman Grünfeld. Bunica Erzsi, care era pacienta lui de mai mulţi ani, îmi explicase că nenea doctor mă va consulta, dar înainte de asta, timp de trei zile la rând vom merge ca să-mi pună picături în ochi pentru a-mi dilata pupila.

Într-o viață profesională, un medic trăiește nenumărate momente de reușită, iar clipele în care un fost pacient își exprimă recunoștința sunt neprețuite. „O pacientă pe care am operat-o cu succes mă sună în fiecare an de ziua băiatului meu cel mic, pentru că sunt născuți în aceeași zi. (Foto: Alexandra Pandrea)

„Mami, sunt bine?” M. are șase ani și se oprește din când în când din joacă ca să se uite la ochii înroșiți de plâns ai mamei. Obosește repede. Nu se poate juca prea mult, ca alți copii de vârsta ei. Femeia e însărcinată, iar acasă mai are un copil. Nu-și poate stăpâni lacrimile. (Foto: Alexandra Pandrea)

De-a lungul carierei sale, medicul primar cardiolog Cristian Gabriel a avut grijă de mii și mii de inimi, dintre care pe unele le-a ascultat în cabinet, iar pe altele le-a văzut bătând în sala de operații. Pentru ca chirurgul să le poată repara, a trebuit să le oprească. Apoi să le repornească. Atunci și inima lui stătea pentru o secundă.

Ani buni se trezea brusc în miez de noapte. I se părea că aude alarma monitorului de funcții vitale la terapie intensivă. Alteori era plânsetul unei mame, la căpătâiul copilului suferind. Sau era convinsă că este nevoie de ea lângă un pacient sosit înainte să iasă ea din tură.

„Prima dată când am avut contact cu limita dintre viață și moarte eram destul de mică, prin clasa a patra. Bunica mea, cea mai dragă ființă după părinți, a murit aproape sub ochii noștri după un edem pulmonar. M-a frapat. Cum se poate de la un moment la altul să nu mai fii? De ce așa brusc? Se putea face ceva?”, povestește dr. Iulia Savu. (Foto: Alexandra Pandrea)

Depersonalizați, tratați ca o sumă de boli, înghesuiți în saloane cu până la zece paturi, cu medici vorbind de ei la persoana a treia, fără să le fie rostit numele, ci identificați în limbajul - funcțional - al doctorilor ca „hernia de disc a doctorului X” , sau „colecistul doctorului Y”. (Foto credit: Mihnea Spinoiu)