Foto: Alexandra Pandrea
„Prima dată când am avut contact cu limita dintre viață și moarte eram destul de mică, prin clasa a patra. Bunica mea, cea mai dragă ființă după părinți, a murit aproape sub ochii noștri după un edem pulmonar. M-a frapat. Cum se poate de la un moment la altul să nu mai fii? De ce așa brusc? Se putea face ceva?”. Acesta a fost primul contact cu moartea pe care l-a avut Iulia Savu, medic specialist obstetrică-ginecologie la MedLife. A fost un eveniment tragic, așa cum se întâmplă și s-au întâmplat cu milioanele în lume. O evoluție a unui caz la care un medic asistă de nenumărate ori într-o carieră. Însă, pentru o familie și pentru o fetiță, moartea unei bunici înseamnă sfârșitul unei lumi. Înseamnă o suferință care se transformă într-o amintire dureroasă ce nu îi va părăsi cu adevărat niciodată. E un fapt pe care nu poți să îl înțelegi nici din statistică, nici din compendii, ci doar din viață.
În Facultatea de Medicină, studenții învață știința de a face bine corpurile pacienților. Apoi capătă experiență, acumulează noi cunoștințe și devin medici mai înzestrați sau mai puțin înzestrați profesional. Însă, pentru a ajunge un medic cu adevărat bun este nevoie să cunoască inima omului și altfel decât din cărțile de anatomie. Este nevoie să înțeleagă durerea, frica, neputința și limitările pe care aduce boala, trauma pe care o imprimă aceasta asupra sufletului unui pacient și asupra vieții unei familii. Cumva, starea sufletului și starea corpului sunt strâns legate una de cealaltă, iar medicii văd asta în practica de zi cu zi. „Pacienții mai încrezători tind să aibă o evoluție mai bună, să suporte mai ușor durerea, să se recupereze mai bine”, spune dr. Iulia Savu. Ca un pacient să devină încrezător este nevoie de un medic care să îi câștige încrederea: să fie competent, să comunice în mod transparent și să îi explice opțiunile de tratament pe care le are la dispoziție, să fie disponibil și să îi pese. Doar un medic căruia îi pasă cu adevărat poate găsi o soluție atunci când pare că nu există una. Și doar un medic căruia îi pasă poate trăi cu adevărat bucuria venirii unei noi vieți și îi poate transmite încredere unei tinere mame în momentele în care se simte vulnerabilă.
„Lucrurile se schimbă complet când tu te duci cu cineva în spital”
Omul care este azi medic nu trebuie să uite ce a trăit atunci când a fost pacient sau și-a făcut griji pentru un membru al familiei internat într-un spital, crede medicul Iulia Savu. „Lucrurile se schimbă complet când tu te duci cu cineva în spital. Momentul acela pe mine m-a marcat complet, eram la finalul facultății și am simțit sentimentul acela de revoltă, frustrare, nu aveam comunicare cu nimeni, deși eram absolventă de medicină. Mi-a fost extrem de greu să am acces la informație. Îi mulțumesc cerului că medicul acela a fost un om sufletist și mi-am jurat că dacă pierd sentimentul ăsta de cum e să fii în pielea pacientului înseamnă că nu mai am ce căuta aici. Și permanent eu asta am încercat să fac, să înțeleg ce simte celălalt și atunci când pierde o sarcină, și atunci când ceva nu merge bine, și atunci când are o bucurie enormă”, spune aceasta.
„Dacă îți uiți telefonul o oră sau două ai nenumărate apeluri ratate”
O relație bună cu pacientul nu poate exista în lipsa unei comunicări bune. Doctorul Iulia Savu le dă pacientelor numărul său de telefon și discută în mod constant cu ele și atunci când sunt la distanță, mai ales că multe sunt viitoare mămici care pun întrebări legate de evoluția sarcinii. „La noi telefonul este un instrument de bază. Dacă îți uiți telefonul o oră sau două ai nenumărate apeluri ratate, sunt lucruri care se desfășoară în timp real și pe care nu ai cum să le gestionezi peste trei ore. E nevoie de WhatsApp, de Facebook Messenger, de e-mail. Se comunică rezultate, se pun întrebări, este o interacțiune permanentă. Sunt multe ore pe care le petreci online, dacă nu răspunzi, înseamnă că nu ești implicat”, crede ea.
De multe ori, telefonul sună în plină noapte. Atunci se trezește încărcată de adrenalină, cu inima bătându-i tare. „Multe travalii debutează noaptea și trebuie să faci față la orice oră. În momentul în care telefonul sună, adrenalina curge, nu mai există să te culci la loc. Când afli noaptea că travaliul a început, chiar dacă nu ajungi atunci la spital, starea ta se schimbă radical. Ești ca un soldat când s-a dat alarma”, explică medicul.
„Este marele privilegiu al profesiei noastre: să atingi un om în prima lui clipă de viață”
Există un eveniment care, ori de câte ori s-ar repeta, nu se poate transforma niciodată în rutină pentru un medic: acela în care un copil vine pe lume. „Este marele privilegiu al profesiei noastre: să atingi un om în prima lui clipă de viață. Când un copil ajunge să scoată capul în lumea noastră și să aibă primul strigăt, e o emoție care nu poate fi cuprinsă în vorbe. Ne uităm la culoare și la semnele de activitate, care dau și scorul APGAR. Dacă astea sunt bine, ne putem relaxa o secundă, ne felicităm, mamele de obicei plâng”, povestește dr. Iulia Savu. Însă momentul de detensionare, fie că este vorba despre o naștere naturală, fie de una prin cezariană, nu poate dura mai mult: medicul trebuie să aibă apoi grijă de mamă și să se asigure că totul va fi bine pentru ambii pacienți.
„Nu ai decât să faci față. Nu poți să zici: închid și revin mâine”
Orice situație trebuie tratată cu luciditate, iar marea provocare pentru un medic care trebuie să ia rapid decizii salvatoare este că trebuie să fie mereu la înălțime în secunda în care este nevoie de el. „Sunt situații care apar pe nepusă masă și la nașterea naturală, și într-o cezariană - o operație care nu are un grad de complexitate foarte mare, și atunci trebuie să iei măsuri. Nu ai decât să faci față. Nu le poți lăsa pe altădată. Nu poți să zici: închid și revin mâine. Trebuie să intervii și să salvezi mama și copilul, pentru că noi avem întotdeauna doi pacienți”, spune medicul Iulia Savu.
În specialitatea ei, obstetrică-ginecologie, gradul de apropiere al medicului față de pacient este mai mare decât în altele, crede ea. O pacientă din sala de operații este de multe ori o persoană pe care medicul a urmărit-o în luni de sarcină sau poate în ani de tratamente pentru infertilitate. Atunci când cunoști o pacientă mai îndeaproape, când știi câte eforturi a făcut pentru a avea un copil, miza emoțională crește, iar situațiile neprevăzute sunt resimțite mai acut și de către medic. „Cunoaștem pacienta, am investigat-o, poate avem o relație apropiată. Ne străduim să eliminăm orice lucru neprevăzut, dar și medicina are și ea limite și, oricât ne-am strădui. Există un grad de atașament, limitele pe care medicina le are la ora actuală sunt percepute intens de ambele părți. Dacă e un pacient care își imaginează că pentru noi nu e nicio problemă, greșește”, explică medicul. Cele mai multe probleme apar însă la sarcinile care nu au fost monitorizate deloc. „În perioada rezidențiatului, în cazul pacientelor neinvestigate înainte, ni s-a întâmplat să scoatem copilul și să facem internarea după, pentru că aveai de ales între să salvezi viața și să faci hârtii. Din fericire lumea a înțeles că e nevoie de implicare, dacă vrei să ai un copil sănătos, însă există și reversul medaliei, acela că nu există garanții. Sunt lucruri care pot scăpa unui screening cu măsurile de prevenție pe care le avem azi”, spune dr. Iulia Savu.
„Nu ai cum să uiți chipurile mamelor care ajung să aibă copii”
Un medic ginecolog este alături de cuplurile în care își doresc copii încă de la prima bătaie a inimii: un moment privilegiat, cu atât mai mult cu cât el vine adesea după încercări eșuate și îndelungi tratamente. „Însă și atunci trebuie să ne menținem profesionalismul, pentru că pentru că dacă ajungi în niște discuții legate de Wow ce frumos! poți să pierzi din detalii care fac diferența. În meseria noastră noastră trebuie să îți păstrezi întotdeauna măcar unul dintre picioare pe pământ, chiar dacă celui de-al doilea îi vine să sară de bucurie”, crede ea.
Ecografiile și investigațiile medicale le pot pune însă pe paciente în fața unor vești dureroase. În unele situații există soluții: medicul Iulia Savu își amintește de o mamă căreia a trebuit să îi spună că copilul ei nenăscut are o malformație pe inimă și trebuie operat în străinătate imediat după naștere. „Ca statul să îi deconteze operația, trebuia să obțină din partea a trei clinici universitare confirmarea că operația nu se poate face în țară. Am ajutat-o să obțină semnăturile, iar copilul este astăzi bine”, își amintește medicul.
Este un caz fericit, așa cum nu sunt însă toate. „Mă confrunt des cu situația pacientelor care pierd sarcini în mod recurent. Nu ai ce altceva să faci atunci când cineva suferă decât să încerci să fii cât se poate de om. Au nevoie de un om lângă ele, pacientele care au simțit că te-ai comportat ca un om într-o situație dificilă au tendința să se întoarcă. Pacienții trebuie să înțeleagă că suntem în aceeași barcă: bucuria lor este și succesul nostru. Insuccesul lor este insuccesul nostru”, arată dr. Iulia Savu.
Iar bucuriile sunt întotdeauna durabile: „Nu ai cum să uiți chipurile mamelor care ajung să aibă copii, mai ales când sunt sarcini obținute cu dificultate. După ani își aduc aminte că au pornit de la noi și trimit poze cu copiii de 7 ani, de 10 ani e ceva formidabil. Nu de puține ori m-au prins în ofsaid astfel de poze”.
(Articol susținut de Medlife)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă doamna doctor vrea să fie cu adevărat în pielea pacientului, să se ducă incognito într-un spital din "România". Apoi aştept un articol în Republica. Promit să-l citesc pe nerăsuflate!
Acum a trecut de 4 ani, e sănătoasă, veselă și inteligentă... iar eu încerc să uit momentul ăla de groază. Și totuși el se repetă, bîntuie prin RO în diverse forme, pe care nici o creștere de salarii ori tăiere de „pamblică” nu-l poate curma.