Fotografii de Alexandra Pandrea
De-a lungul carierei sale, medicul primar cardiolog Cristian Gabriel a avut grijă de mii și mii de inimi, dintre care pe unele le-a ascultat în cabinet, iar pe altele le-a văzut bătând în sala de operații. Pentru ca chirurgul să le poată repara, a trebuit să le oprească. Apoi să le repornească. Atunci și inima lui stătea pentru o secundă. Fiindcă dincolo de știință, de experiență și de rutine profesionale, atunci când o inimă a tăcut există întotdeauna o posibilitate să rămână mută pentru totdeauna. În ciuda faptului că este vorba de o procedură cu protocoale bine stabilite, în care totul este calculat și controlat, faptul că o inimă reîncepe să bată este întotdeauna un eveniment miraculos.
Astăzi, dr. Cristian Gabriel este coordonatorul Centrului de Excelență AngioLife din cadrul MedLife, după ce a lucrat vreme de 24 ani la Centrul de Medicină Cardiovasculară al Armatei, din cadrul Spitalului Militar, pe care l-a și condus pentru patru ani și jumătate. Acolo a participat la mii de intervenții chirurgicale și a văzut unele dintre cele mai dificile cazuri. A dobândit competențe în electrofiziologie și stimulatoare cardiace și a fost vreme de 10 ani a fost cardiologul secției de chirurgie cardiacă. Rolul său era acela de a administra aparatul de inimă și plămân artificial, în timpul operațiilor. Asta înseamnă că el era cel care oprea și repornea inimi.
Medicul Cristian Gabriel are o activitate didactică de peste 20 de ani și îl găsim la catedră și în prezent.
„Te bucuri enorm când vezi că un caz la care șansele erau mici îți iese foarte bine”
„Administrând aparatul acela de inimă și plămân artificial, eu eram cel care oprea inima pacientului și o pornea după ce chirurgul își făcea treaba. Au fost mii și mii de astfel de situații. Când oprești o inimă, nu ai cum să nu ai un dram de emoție, chiar dacă ai mai făcut asta de 3.000 de ori până atunci. Fiecare oprire de inimă e o emoție, fiecare repornire de inimă e o emoție. Te bucuri enorm când vezi că un caz la care șansele erau mici îți iese foarte bine și merge foarte bine și regreți enorm, dacă pierzi un pacient care părea că va fi în regulă”, spune medicul.
În fața unui astfel de moment un om trăiește o clipă de umilință. Medicii sunt oameni și unii dintre ei au învățat în ani de experiență că vindecarea nu li datorează întotdeauna doar lor.
Dr. Cristian Gabriel își amintește despre un bărbat care fusese pacientul său, care avea cinci by-pass-uri coronariene și care s-a internat la un moment dat în Spitalul Militar pentru o operație de hernie. „Am fost chemați în chirurgie pentru un stop cardiac. Eram de gardă, m-am dus cu un coleg în sala de operație și am văzut că era pacientul nostru, care făcuse stop cardiac în urma anesteziei. După 35 de minute de masaj, începuse să aibă activitate electrică, ne-am hotărât să îl ducem la noi în secție. Am continuat să îi facem masaj cardiac în lift, apoi pe coridor, o oră și 5 minute a fost resuscitat omul acela, care avea cinci by-pass-uri și a trăit. Aici nu este numai medicul, medicul a fost mâna lui Dumnezeu. Sunt 19 ani de atunci și îmi trimite mesaje de mulțumire și, din când în când, mă și vizitează”, spune dr. Cristian Gabriel.
În secția lui ajungeau adesea pacienți în stare foarte gravă, pe care alte spitale din țară nu îi mai puteau face bine. „Toate cazurile deosebite, care nu puteau fi rezolvate în altă parte, erau trimise la București, ori la noi, ori la Fundeni. De la noi încolo, pacienții nu aveau unde să se mai ducă. Era un nivel profesional foarte ridicat și trebuia să ții pasul cu tot ce se întâmplă acolo”, povestește dr. Cristian Gabriel.
Șansele de supraviețuire în urma unei intervenții chirurgicale erau uneori extrem de reduse. Cele mai dificile momente pe care le-a trăit au fost atunci când copiii nu au rezistat operației, iar el a fost cel care a trebuit să dea vestea familiei. „Vreme de șapte ani, am avut la Militar și secție de chirurgie cardiacă de copii. Familia venea la noi și spunea: Haideți să îi mai dăm o șansă. Noi ne adunam toată echipa, explicam ce o să facem, explicam care sunt riscurile, apoi ceream acordul tuturor celor prezenți. Eu, care dădeam circulația extracorporală, eram, de obicei, cel care ieșea primul din sală. Să ieși și să-i spui unei mame și unui tată că le-a murit copilul e groaznic. Însă trebuie să o faci. Una e să spui că a murit un om de 75 de ani, alta e să spui că a murit un copil, chiar dacă ai explicat dinainte riscurile”, explică doctorul. Sunt tragedii pe care un medic adevărat nu le poate uita chiar dacă de-a lungul unei cariere întâlnește mult mai multe cazuri cu final fericit.
„Foarte mult din tratamentul unui pacient îl reprezintă relația lui cu medicul”
În oricare dintre situații un medic trebuie să fie apropiat de pacienții săi. În medicină este nevoie de competență, experiență și rigoare, pe care doctorul spune că a dobândit-o în anii în care a studiat și profesat medicină militară, însă acestea nu sunt suficiente. „Am avut pacienți care veneau de la Vaslui, de la Bacău. Am avut o pacientă de la Sighetu Marmației care venea la București să o tratez, pentru că a fost o verișoară de-a ei la mine și s-a făcut bine. Foarte mult din tratamentul unui pacient îl reprezintă relația lui cu medicul, dacă pacientul are încredere și medicul se simte mai liniștit să caute cea mai bună soluție. Încă de la primul contact cu un om care îți intră în cabinet, trebuie să știi cum să îl abordezi. Trebuie să știi să îi explici într-un limbaj accesibil ce are, ce trebuie să facă și care sunt riscurile”, explică el. Dar dincolo de informațiile medicale este important ce le transmite un medic în mod empatic celorlalți.
„Mulți dintre pacienții mei care vin astăzi la AngioLife spun că îi fac să se simtă bine. Trebuie să relaționezi foarte cordial cu pacientul, nu ai de ce să impui o etichetă. Chiar dacă este bolnav, trebuie să îl faci pe om să se simtă bine atunci când vorbești cu el, să îi dai o doză de optimism”, crede dr. Cristian Gabriel.
„Fiecare membru al echipei trebuie valorizat pentru ceea ce face”
O altă relație la care este extrem de atent este cea cu membrii echipei, indiferent care este rolul lor. Într-o unitate medicală, fiecare om este extrem de important și nu există joburi mărunte. „Fiecare membru al echipei trebuie valorizat pentru ceea ce face, pot să te apreciez și pe tine, pentru că ai spălat bine pe jos și menții igiena, pot să te apreciez și pe tine, că ai rezolvat un caz foarte dificil”, explică coordonatorul AngioLife. Cazurile deosebite sunt întotdeauna discutate în echipă pentru a identifica soluțiile cele mai potrivite. „În fiecare săptămână, ne întâlnim la consiliul medical, cu șefii de discipline, cu directorul medical și discutăm toate cazurile mai deosebite care urmează a fi rezolvate săptămâna viitoare. Noi așa am fost obișnuiți, să ne consultăm în cazuri delicate, trebuie să ne sfătuim pentru lucruri importante pe care nu le afli din cărți. După 10.000 de pacienți văzuți în angiografie poți să formulezi o opinie”, spune dr. Cristian Gabriel.
(Articol susținut de Medlife)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce inteleg din acest articol e ca dr. Cristian Gabriel se considera onoarat sa lucreze in spatiul de la limita umanului: in punctul unde nimic din universul uman nu mai poate schimba ceva, in punctul unde poti vedea cum viata se termina, in punctul de unde incepe un alt univers inaccesibil noua celor inca in viata.
Trebuie sa fie extraordinar sa fii acolo in acel punct si sa vezi cum Cineva, din acel univers inaccesibil trece granita si face ceva ce ar fi imposibil in universul uman.
A cui este mana cand inima se opreste? a nimanui, e cursul normal al umanului din noi, iar Dumnezeu a decis sa nu intervina. De ce? fiindca este Suveran (iar asta este alta discutie)