Unul dintre filmele mele preferate de sărbători este Love Actually, comedia romantică britanică din 2003. Criticii au catalogat povestea de tip puzzle regizată de Richard Curtis drept o comedie romantică și siropoasă cu prea multe personaje, dar cu o distribuție de-a dreptul șarmantă. Nu cred că Richard Curtis a vrut să facă artă în Love Actually.

Fără prea multe adnotări față de prima parte a acestui demers, repet întrebarea la care au răspuns artiști pentru care 2016 a fost un an prodigios sau cu care noi ne-am ciocnit armonios pe ici, pe colo: Electric Brother, Sergiu Six Mitrofan (byron), Daniel Rocca (Firma), Sebastian Burneci (Bucharest Jazz Orchestra & Urma), Hanno Hoefer (Nightlosers), Mihnea Blidariu (Luna Amară), Mihai Iordache, Alexei Țurcan (Travka) Oigăn (Kumm, Moon Museum & RATB), Jurjak, Doru Trăscău (The Mono Jacks), Lucia, Cătălin Rulea (The Pixels & Toulouse Lautrec) și Corina Ciuplea (Muse Quartet).

Unele filme au dobândit în timp și o funcție socială, de întărire a relațiilor sociale și familiale. Americanii au un nume pentru acest gen cinematografic: family. Am căutat câteva exemple de filme clasice despre Crăciun în acest sens. (Un articol de George Mihalcea pentru Oameni și gusturi)

Alimentând nevoia și premiza inițială - un alt fel de a asculta bucăți de folclor - trio-ul în speță folosește ca fundament de improvizație și interpretare tocmai “elemente folclorice culese din muzica tradițională românească și balcanică”. Unii ar putea spune că numele proiectului prefigura o astfel de aplecare muzicală, însă nu e ceea ce pare. Adică nu e o consecință a direcției muzicale, ci e chiar numele inițiatorului de proiect: Alexandru Arcuș.

Mai toate producţiile prezentate anul acesta la „Interferenţe” au fost menite să pună publicul pe gânduri chiar şi după finalul reprezentaţiilor. (Un material de Florin Ghioca, pentru Oameni & Gusturi//Foto: István Biró)

Orice ureche contaminată de aerul alternativelor muzicale avea să fie rapid atinsă și marcată de acest rock oriented band care propune încă de la geneză o direcție lirică rar desfășurată prin țărișoara lui 2006-2007: art-rock. Și să nu fi ieșit din casă în ultimii 10 ani și timpanul tot ți-ar fi fost mișcat de vreun sunet/ cântec emis de byron. Îmi vine în minte prima lor difuzare pe un radio, când întrebarea tuturor era: byron - ăștia sunt români? Primul album (Forbidden Drama, 2007) avea conținut integral în engleză (text: Delia Panait, foto: Cristian Șuțu).

Bere, Muzici & Povești este o producție video, realizată împreună cu prietenii de la Cărturești Carusel. Dacă nu știți la ce ne referim, înseamnă că nu ați trecut pe acolo încă și trebuie să o faceți! Promitem că veți găsi, în clădirea istorică de pe strada Lipscani, numărul 55, o librărie ca nicio altă librărie, spațiu de lectură, socializare și explorare artistică. Chiar acolo (și aici), vom pune față în față, o dată pe lună, formatori de opinie, artiști și oameni de cultură, pentru a afla cât mai multe despre alegeri, noi și vechi, posibile și imposibile, despre ce este (sau poate fi mai) bine, despre ce ne reprezintă, ne alarmează, ne crește și ne motivează.

10 ani, câteva întâlniri și 4 albume mai târziu, stau de vorbă cu jupânul Mihnea Blidariu, vocalist, chitarist și trompetist la formația la care trudesc de asemenea Nick Făgădar (voce și chitară), Răzvan Ristea (tobe), Sorin Moraru (bas), Șerban Onțanu-Crăciun (chitară). Am zis să ținem Aproape (album lansat luna aceasta) și să vedem ce-au mai copt în ultimul timp artiviștii de la Cluj (artiști + activiști). Un material de Delia Panait, pentru Oameni & Gusturi.